Ştiam că oboseala cronică te prosteşte puţin, dar, până la întâmplarea aceasta, nu credeam că sunt aşa de obosit.

Săptămâna trecută am făcut o contractură musculară deasupra omoplatului. Medicii din Buftea au tratat-o cu un antiinflamator local, cu Ibuprofen şi cu Mydocalm. Nu sunt adeptul doctoriilor luate în exces, aşa că perspectiva de-a continua să iau pastile încă cinci zile, aşa cum mi se recomandase, nu-mi surâdea. În plus, Mydocalmul mă pleoştise complet, aşa că nu l-am mai luat decât a doua zi. De durut, mă mai durea foarte puţin, dar mi-am zis că nu strică să încerc şi un remediu mai natural.

Am sunat-o pe antrenoarea mea, care mi-a recomandat o baie fierbinte cu multă sare (vreo două kile) şi o gură de alcool pentru relaxare. Nu mai făcusem o baie cu cada plină cu apă de ani de zile, aşa că perspectiva mi-a surâs. Am cumpărat sare de la magazin, am umplut cada cu apă, mi-am turnat un pahar de tărie, mi-am luat telefonul şi ceva de citit, m-am scufundat în apă şi am început să mă relaxez.

După vreo 5 minute mă plictiseam deja groaznic. E momentul să fiu sincer şi să recunosc că prefer duşul nu doar din motive ecologice, ci şi din motive de timp şi de stare: la duş n-ai timp să te plictiseşti. Am sunat o prietenă, dar clipocitul nu merge cu GSM-ul. De citit nu puteam citi pentru că aburul muiase toată celuloza din jur. Am început să fac stretching. Mi-am adus apoi aminte de Oreste şi am încercat să meditez. După încă o eternitate, m-am uitat la ceas: trecuseră 15 minute. Am decis că, fiind prima dată, nu e cazul să exagerez şi că pot să-mi acord o dispensă de jumătate de oră din timpul planificat iniţial.

Numai că socoteala din casă nu se potriveşte cu cea din baie. Din cauză că n-am folosit niciodată cada la întreaga ei capacitate de doi ani de când locuiesc în acest apartament, nu observasem că dopului îi lipseşte mecanismul care să-l impingă de jos în sus. Cunoştinţele acumulate pe vremea când mergeam la olimpiada naţională de fizică nu m-au lăsat să mă amăgesc prea mult în legătură cu situaţia în care mă aflam: o cadă plină ochi cu saramură şi un dop pe care presiunea hidraulică îl făcea imposibil de scos.

Era 12 noaptea, urma să mă trezesc a doua zi, ca de obicei, la 7 şi deja nu mai gândeam foarte limpede. Aşa că am încercat să mă conving că, deşi în teorie aveam dreptate, realitatea s-ar putea dovedi mai îngăduitoare. Am încercat cu o şurubelniţă, cu coada unei linguri, cu un cuţit. Evident, aveam dreptate. Există un bun motiv pentru care submarinele nu ating niciodată fundul apei, iar cele care, totuşi o fac, au un sistem de dispersare a mâlului pentru a permite apei să ajungă dedesubt. Numai că dopul meu e un dop rudimentar, pe care constructorul nu l-a dotat cu astfel de sisteme sofisticate. Ştiam că mecanismul banal care l-ar fi putut, totuşi, debloca era stricat de mult, dar, neavând nevoie de el, nu-mi dăduse niciodată prin cap să-l înlocuiesc.

Mai rămânea opţiunea hardcore: pentru o clipă am vrut să pun mâna pe bormaşina motopercutantă şi să găuresc pur şi simplu dopul metalic, dar folosirea unei bormaşini electrice în apă şi asezonarea somnului vecinilor cu sunetul unui burghiu scormonind într-un metal mi s-au părut două obstacole insurmontabile.

Am hotărât să scot apa din cadă şi s-o arunc în chiuvetă. Nu dispun de foarte multe recipiente de uz casnic, aşa că m-am oprit asupra ligheanului cu care scot rufele din maşina de spălat. Forma lui nu s-a dovedit deloc propice noii destinaţii pe care i-am dat-o, aşa că, pentru a-mi duce la bun sfârşit treaba, au fost necesare câteva zeci de repetări. În tot acest timp, am făcut pe jos o baltă de nedescris plus nenumărate mişcări absolut incorecte de aplecare şi ridicare cu greutate. Nu mai voiam decât să văd odată cada golită şi să mă culc. Chestie care mi-a reuşit cam pe la unu noaptea.

A doua zi, vechea mea contractură era ca şi dispărută în comparaţie cu durerea care mă străfulgera dinspre coloană spre extremitatea şoldului. Am râs zdravăn de cât de nărod am putut să fiu, m-am felicitat pentru ingeniozitatea de care am dat dovadă în rezolvarea salinei mele probleme şi m-am jurat să nu mai trădez niciodată duşul pentru fizioterapia de apartament. Am zis să vă povestesc şi vouă pentru că, atunci când râd cu ceilalţi de propria stupiditate, proştii se simt mai bine şi au senzaţia că devin oleacă mai înţelepţi.

Tags: baie, casa, contractura, dop, dus, fizioterapie, presiune, prostia omeneasca, prostie, sare