Dilema Veche a publicat fragmente din corespondenţa dintre scriitoarea Ludmila Uliţkaia şi Mihail Hodorkovski, magnatul rus care i s-a împotrivit lui Vladimir Putin şi a pierdut tot: imperiu, avere, libertate. După un proces regizat în cel mai bun stil retro-sovietic, Hodorkovski execută acum în Siberia, la o distanţă de 29 de ore de zbor de Moscova, într-un lagăr de muncă în care i se interzice orice fel de activitate intelectuală, al şaptelea an dintr-o pedeapsă de opt ani.
De curând a fost inculpat într-un nou simulacru proces în care riscă o sentinţă de 20 de ani. Este evident că Putin se teme de popularitatea pe care fostul oligarh a câştigat-o de când se află în puşcărie. Dacă şi-ar recăpăta libertatea, acesta ar aduna în jurul său mult mai mulţi susţinători decât reuşeşte să facă actuala opoziţie, fragmentată şi antagonizată.
Povestea lui Hodorkovski mi se pare exemplară pentru conturarea portretului acestui nou ţar rus. După instrumentarea atacurilor cu bombă împotriva propriului popor (atrocităţi care i-au permis ascensiunea la putere în 2000) şi asasinarea cu sânge rece la Londra, în dispreţul întregii comunităţi internaţionale, a lui Litvinenko (fostul agent secret care a refuzat să ducă la îndeplinire şi a dat în vileg ordinele de executare a unor oponenţi ai lui Putin), persecutarea lui Hodorkovski întregeşte portretul unui dictator al cărui cinism este egalat doar de propria sete de putere.
Merită să citiţi scrisorile lui Hodorkovski. Îmi pare rău că n-au fost traduse mai multe, nici în română, nici în engleză.
Iar dacă încă mai aveţi îndoieli că viaţa deţinuţilor politici din Rusia lui Putin e diferită de cea a dizidenţilor închişi de fosta Uniune Sovietică, acest fragment din detenţia lui Hodorkovski vă va risipi îndoielile.
Si in Foreign Policy (mai/iunie) este un articol interesant despre el! Merita citit.
Simulacrul in procesele din Rusia condusa din umbra de Putin reprezinta ceea ce a ramas dupa caderea Uniunii Sovietice si a comunismului din celelalte tari socialiste. Diferenta e ca celelalte tari si-au revenit dupa sesiunile de spalari de creier. Rusia inca poarta stindardul sovietic peste tot in lume. Si Romania se poate mandri cu astfel de simulacre de procese, atat in prezent, cat si in trecut, notabil in vremea in care nu era inscaunat chiar de tot “regimul rosu” (vezi “procesele” legionarilor care au continuat activitatea cuiburilor dupa rebeliunea din ianuarie 1941, atunci cand copii si tineri au fost condamnati la 25 de ani de inchisoare pentru niste cantece, afise sau scrisori, fiind exterminati prin inchisori pentru ca au continuat activitati pasnice in cadrul unui regim interzis).
Comunismul si regimurile asa-zis democratice, dar care pastreaza filonul rosu au rapit si inca rapesc minti stralucite si vieti insemnate.
Ai dreptate merita citite ai dreptate.
Bine. Acum pt ca multe au fost spuse, pot sa avansez si eu o teorie? Presupun ca sunt mai multe nuclee de forta politica în Rusia cu sprijin obscur..Dc acele crime sunt comandate de alta persoana/e ?