Am un foarte mare respect pentru gutuie pentru că, spre deosebire de cei mai mulţi dintre verii şi verişoarele ei, nu e un fruct vanitos. N-o să vedeţi niciodată o gutuie strălucitoare ca un Golden de Voineşti, dichisită ca o rodie grecească, îmbujorată ca o căpşună supraponderală ori pleznind de mulţumire ca o lubeniţă oltenească.

Singura ei extravaganţă este acel puf auriu ca lumina dimineţii. În rest, gutuia e la fel de sobră şi de reţinută ca vişina putredă. Pare că nu vrea să fie nici văzută, nici admirată, nici, cu atât mai puţin, consumată.

Dar odată ce ai apucat să o despici, nu-şi mai poate stăpâni farmecele: te învăluie în parfumul ei, mai tare şi mai seducător decât al zmeurişului sălbatic, decât al pepenelui galben răscopt, decât al strugurilor Hamburg culeşi târziu. Înnebunit, îţi înfigi dinţii în carnea-i gălbuie, iar dumneaei, ca o adevărată curtezană, te ia din nou prin surprindere: la simpla ei atingere, limba devine aspră şi gura se face pungă.

Abia degustătorul perseverent, cel care-şi depăşeşte prima impresie, descoperă deliciile acestui fruct, gustul său tonic şi rafinat. Gutuia este, cu siguranţă mai complicată, mai pretenţioasă şi, ca atare, mai puţin populară decât verişorii săi, burghezul măr şi grobiana pară, dar cine ajunge s-o cunoască n-o uită cu una, cu două.

Dintre dulceţurile copilăriei, şerbetul de zmeură a fost mulţi ani pentru mine campionul de necontestat. Până în ziua în care am descoperit pelteaua de gutui, care i-a luat locul fără drept de apel. Salivez şi acum la gândul unei felii subţiri de pâine prăjită, unsă cu puţin unt, aşteptând, crocantă, sub cuvertura străvezie de peltea.

Aşa că ieri am primit cu plăcere propunerea de a degusta noul Santal de gutui: eram curios să văd dacă o băutură de serie poate păstra măcar o parte dintre calităţile acestui fruct care-mi provoacă, după cum vedeţi, reverii lirice.

Dacă nu mi-ar fi plăcut, v-aş fi spus-o fără ocolişuri. Dar adevărul e că nectarul e reuşit. Am întors cutia pe toate părţile şi n-am găsit nicio urmă de conservanţi sau de aditivi. Ba chiar glumeam cu colegii că un om de marketing ar fi băgat un colorant să-i dea un ton mai puternic, mai viu, un portocaliu mai cu viaţă. Ori nectarul de la Santal are exact culoarea fructului stors: o nuanţă fadă, care nu-ţi spune mai nimic, până când nu te întâlneşti cu gustul. Iar gustul este cu adevărat memorabil.

Singurul lucru pe care i-l pot reproşa este cantitatea de zahăr, obişnuită pentru o băutură îmbuteliată din fructe, dar care, din punctul meu de vedere, trebuie să îndemne la consum responsabil, adică moderat. În contrapartidă, m-am consolat cu gândul că gutuia e o sursă foarte bogată de fibre şi unul dintre cei mai puternici antioxidanţi naturali, aşa că, din partea mea, primeşte o recomandare călduroasă.

Tags: gutui, gutuie, nectar, santal, suc, suc natural