Ploua cu găleata ieri la prânz, când am ajuns la Lereşti. E o comună la poalele munţilor Iezer-Păpuşa, unde mi-am petrecut toate verile copilăriei în aceeaşi curte în care au copilărit bunicul meu şi fraţii lui. Ieri am făcut drumul cu bunică-mea, care stă acolo câteva luni pe an. După ce s-a potolit răpăiala, a continuat să picure când şi când, iar cerul a rămas înnorat. E trist la Lereşti acum şi fără ploaie – au trecut 19 ani de când bunicul a închis ochii, iar anul acesta în mai s-a stins şi fratele lui cel mai mic, nenea Gheorghe.

Ploaia de ieri mi-a adus aminte că, în copilărie, cel mai trist era la Lereşti când ploua. Pentru că nu puteam ieşi din casă, mă plictiseam îngrozitor şi sfârşeam în certuri monstruoase cu soru-mea, care degenerau în bătăi, care o sileau pe bunică-mea să intervină în forţă ca să restabilească ordinea şi disciplina. Două lucruri mă împiedicau să-mi dau drumul pe această pantă alunecoasă: trenuleţele şi cititul.

Bunicul era un om informat, căruia îi plăcea să facă totul cu mâna lui, aşa că biblioteca era plină de titluri precum Cultura coacăzului, Alimentaţia sănătoasă sau Betoane şi mortare. În această selecţie destul de aridă pentru un copil de vârstă şcolară, se găseau, totuşi, şi câteva cărţi de poveşti. Pe una mi-o aduc aminte şi acum.

Era un volum editat, cred, prin anii ’50 sau ’60. Nu mai avea copertă, dar părea foarte vechi. Înclin să cred că se chema Poveştile popoarelor sau Poveşti orientale, pentru că era o colecţie de poveşti chinezeşti, coreene, indiene, vietnameze etc.

L-am citit şi recitit de nenumărate ori în anii petrecuţi la Lereşti. Pe unele le ştiam pe atunci pe de rost, dar asta nu mă împiedica să le reiau cu la fel de multă plăcere de fiecare dată. În paginile îngălbenite ale acestei cărţi am descoperit voluptatea de a citi poveşti de dragul poveştii, o boală de care sufăr şi acum şi pe care mă bucur că am contractat-o la o vârstă atât de fragedă.

Când, aşezat turceşte pe canapeaua din hol sau ghemuit sub plapumă, deschideam cartea la întâmplare şi începeam să citesc, uitam de ploaie, de Lereşti, de prietenii de la Bucureşti cu care nu mă vedeam o vară întreagă, de certurile cu soru-mea şi de izbucnirile autoritare ale bunică-mii şi călătoream în locuri fantastice, asemenea lui Dănuţ din La Medeleni, a cărui tolbă cu poveşti aveam s-o descopăr câţiva ani mai târziu.

Prima istorie care îmi vine-n minte e povestire chinezească în care un curtean află un secret legat de împărat şi, pentru că nu-l poate divulga nimănui fără a-şi primejdui viaţa, fuge în pădure şi-l rosteşte de mai multe ori în scorbura unuia arbore. Un crainic, dintre aceia care colindau drumurile răspândind anunţurile stăpânirii, rămâne fără tobă şi pune să i se confecţioneze una din chiar arborele cu pricina. Evident, când începe să bată toba, din ea răsună ruşinosul secret al împăratului.

Sunt multe alte povestiri pe care nu le-am uitat, dar cea care mă emoţionează şi acum când mi-o aduc aminte este povestea a doi fraţi vietnamezi foarte săraci care au, fiecare, doi saci de orez. Noaptea, unul dintre ei se gândeşte: “Fratele meu e mai sărac decât mine. Am să-i duc un sac de orez, fără să ştie.” Numai că la fel gândeşte şi celălalt, aşa că cei doi fraţi se intersectează pe nevăzute, fiecare mergând spre casa celuilalt, cu un sac de orez în spinare. Când se întorc acasă, descoperă că au, în continuare, doi saci, mulţumesc zeilor pentru minune, îl iau pe al doilea în spinare şi îl cară din nou la casa celuilalt. Şi aşa toată noaptea…

De fiecare dată când sunt pe drumuri şi mă scufund cu voluptate într-un roman captivant din pricina căruia ratez întâlniri, trenuri, avioane, mă gândesc că sunt privilegiat. Arunc o privire în jur şi-i compătimesc pe toţi cei care trebuie să se confrunte cu aşteptarea în absenţa unei poveşti care să le ţină de urât.

Gustul pentru poveşti se formează în copilărie şi este unul dintre cele mai trainice daruri pe care le poţi face unui copil. Campania Dreptul de a Citi, desfăşurată de OTP Bank, îşi propune să facă acest dar cât mai multor copii din satele României. Poţi contribui şi tu, dăruind câteva cărţi la oricare sucursală OTP Bank sau la orice librărie Humanitas.

M-aş bucura să aflu care este cartea copilăriei de care-şi aduc aminte cu cel mai mare drag următorii: Simina şi Mihai, Runbaby, Doru, Cori, Ştefan şi Raluca.

Dacă vă place subiectul şi vreţi să scrieţi despre el, lăsaţi-mi aici linkul şi am să-l includ bucuros în însemnare.

Au mai scris:

• Cati Necşulescu
• Adrian Ciubotaru
• Alice Năstase
• Raluca Alexe (BookBlog)

Tags: carte, china, copii, copilarie, coreea, dar, dreptul de a citi, humanitas, india, leresti, orient, otp bank, poveste, povesti, povestire, rural, sate, vietnam