Acum un an şi ceva am primit un telefon de la Corina Vinţan. Mă invita în Noua Zeelandă, pe banii Roşia Montantă Gold Corporation, pentru a vedea la faţa locului o exploatare care foloseşte procedeul cianurării.
Am rugat-o pe Corina să mă ierte că refuz şi i-am explicat că nu pot, ca lider al unei organizaţii ecologiste, să accept o excursie plătită din partea unei companii care vrea să deruleze un proiect dezastruos pentru mediu şi cu care eu nu sunt de acord. Corina mi-a precizat atunci că nu mă invită ca ecologist, ci ca “jurnalist” şi ca “lider de opinie”. Am refuzat din nou. O dată, pentru că ocupaţia mea principală este de preşedinte la MaiMultVerde şi apoi pentru că nici ca jurnalist nu cred că e etic să accepţi ca o companie să-ţi acopere excursii de documentare legate de cea mai controversată dintre activităţile ei.
Atunci când am realizat, acum trei ani, pentru TVR1 o ediţie Linia verde despre subiectul Roşia Montană (despre care susţin şi acum că a fost una dintre rarele ocazii în care în acelaşi spaţiu media s-au făcut auzite echilibrat puncte de vedere divergente despre acest subiect), costurile de transport şi de cazare ale echipei de filmare au fost suportate din bugetul emisiunii.
Turism jurnalistic
N-am fost, prin urmare, surprins atunci când Petrişor Obae a atras atenţia, săptămâna trecută, asupra unei excursii în Noua Zeelandă oferită de Roşia Montană Gold Corporation mai multor jurnalişti.
Între aceştia, Ioan T. Morar şi Doru Buşcu (primul jurnalist, cel de-al doilea redactor-şef la Academia Caţavencu) şi mai mulţi membri din conducerea grupului Realitatea Caţavencu, care editează Academia Caţavencu: Emil Hurezeanu (preşedintele grupului), Mihai Tatulici, Dragoș Nedelcu, Sorin Freciu (preşedintele Consiliului de Administraţie).
Tot săptămâna trecută, în pagina în care Academia Caţavencu publică de obicei anchete şi investigaţii, Alexandru Cristorian semnează un lung comentariu despre “meseria de ONG-ist” a celor care se opun proiectului minier de la Roşia Montană. N-am reacţionat până acum la acest articol, pentru că respect dreptul lui Al. Cristorian de a crede ce doreşte despre organizaţiile neguvernamentale şi de a-şi exprima acest punct de vedere în paginile revistei la care lucrează.
Nu m-a deranjat faptul că sunt singurul ONG-ist numit în tot acest articol, deşi până şi autorul recunoaşte că nu m-am exprimat decât tangenţial în legătură cu proiectul Roşia Montană. E unul dintre neajunsurile care vin la pachet cu fişa postului de preşedinte al celui mai cunoscut ONG ecologist din România după Greenpeace. De fiecare dată când cineva are o problemă cu verzii din societatea civilă, e fatal să arunce un “Huo!” şi înspre mine. Să fie primit!
Am regretat doar că jurnalistul numeşte “anchetă” un comentariu personal, în cadrul căruia singura “dezvăluire”, numărul de organizaţii înscrise la Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor, se pierde între zeci de aprecieri subiective, care nu au nicio bază documentară şi care nu respectă exigenţa minimă de a prezenta şi punctul de vedere al părţii atacate.
Repet, pentru un editorial, demersul lui Al. Cristorian ar fi fost perfect legitim. Dar să numeşti asta “anchetă” e un abuz. Şi e păcat. Atât de bunul nume al anchetelor pe care Academia Caţavencu le-a publicat în ultimele două decenii, cât şi de profesia lui Al. Cristorian, care chiar este un bun jurnalist de investigaţii.
Am hotărât să scriu totuşi aceste lucruri, stârnit de lipsa de tact a managementului Academiei Caţavencu care se plimbă în Noua Zeelandă pe banii Roşia Montană Gold Corporation cu scopul declarat de a
“reflecta obiectiv şi documentat (subl. mea) impactul economic, social, de mediu şi de patrimoniu al minei de la Roşia Montană”
în vreme ce în Academia Caţavencu apare un articol care îi înfierează, de-a valma, pe toţi oponenţii proiectului minier de la Roşia Montană.
Nu vreau să fiu greşit înţeles: nu spun (şi nici nu cred) că articolul lui Al. Cristorian este unul plătit de Roşia Montană Gold Corporation. Spun doar că publicarea lui în paralel cu vizita şefilor de la Realitatea Caţavencu în Noua Zeelandă este lipsită de tact. După cum tot lipsă de tact (şi nu de coloană vertebrală) cred că a fost şi acceptarea acestei vizite.
Emil Hurezeanu şi Doru Buşcu sunt, în mod esenţial, jurnalişti şi abia în mod accesoriu vedete, directori de presă, directori de opinie, directori de ce vreţi d-voastră. M-aş fi bucurat să le dea politicienilor, afaceriştilor şi chiar şi nouă, ONG-iştilor, un exemplu despre asumarea acestei condiţii, cu toate neajunsurile deontologice cu care ea vine la pachet.
Există în această ţară un departament de ştiri ai cărui jurnalişti nu au voie să accepte nici măcar deplasările cu aeronava oficială în cadrul delegaţiilor în care îi însoţesc pe demnitari. Grupul de presă din care fac parte le plăteşte din bugetul propriu biletul de avion pe o cursă comercială, cazarea şi diurna. Pentru că aşa este corect.
Deci se poate.
un articol frumos, echilibrat, just si o replica eleganta in acelasi timp!
Cum poti accepta drept echidistanta lucrarea jurnalistica a unor oameni care au facut turul exploatarii din Noua Zeelanda condusi de manuta de proprietarii acesteia? Cum poti crede ca proprietarii, cu un interes vadit in afacerea Rosia Montana, iti vor arata si partea goala a paharului? O astfel de actiune discrediteaza tot ce se va scrie in trustul Realitatea-Catavencu despre subiectul Rosia Montana (chiar daca vor spune lucruri corecte).
Mai multi catavenci se afla in echipa Generatiei de Aur a gurnalismului romanesc, deci nu vad cum ar putea sa se pretinda neutri http://luptapentrurosiamontana.wordpress.com/
Poate cineva se intreaba de ce Academia Catavencu, marele saptamanal cu dezvaluiri, nu scrie nimic despre sejurul de 10 zile. Raspunsul se gaseste in componenta excursiei.
Felicitari pentru articol! 🙂 Se pare ca o simpla “excursie de documentare” pe care cei de la Rosia Montana Gold Corporation au oferit-o nu i-a lasat prea mult pe ganduri pe jurnalistii nostri care, bineinteles, sunt interesati sa afle adevarul si incearca, dar nu se stie cat reusesc, sa fie obiectivi… Te felicit inca o data pentru abordarea eleganta a acestui subiect! Keep up the good work, Dragos!:)
Cand va demonstra Gabriel Resources ca a construit de la zero si a dus la bun sfarsit un proiect de extractie de 10t aur oriunde in lume, atunci merita sa privim “proiectul Rosia Montana” ca la una din posibilele surse de venit pentru a dezvolta zona respectiva. Pana atunci RMGC se aseamana cu un cocalar care isi trimite prietenii la Ingolstadt sa viziteze fabrica AUDI. Faptul ca a avut banii sa-i trimita pana acolo nu inseamna ca el stie sa asambleze un Q7.
Acum trei saptamani, draga Dragos, te aflai in Finlanda, intr-o excursie sponsorizata de Finlandia Vodka. Cine a platit acea deplasare? Tu, un ecologist pur si dur, promovezi o bautura alcoolica? E sanatoasa si verde? Ce ne poti spune despre asta?
Dragos Bucurenci nu prea ar trebui sa comenteze prea mult pe aceasta tema, in conditiile in care sunt multe corporatii care contribuie la bugetul sau personal. Si el, si Mircea Toma sunt in permanenta pe la casieriile lor. Deplasari cu jurnalistii, in diverse scopuri, fac toate corporatiile din Romania si nu sunt cei de la RMGC nici primii, nici ultimii care sa instituie aceasta practica. Dar putem intelege invidia celor care nu au facut parte din actualul grup de presa.
@Alex, nu văd legătura dintre ecologie şi băuturile alcoolice. Nu ştiu vreun scandal de mediu în care să fie implicată Finlandia.
Nu văd apoi asemănarea cu cazul RMGC. Finlandia m-a invitat, cât se poate de transparent, la o petrecere, nu ca să văd la faţa locului dacă ei îşi respectă angajamentele de mediu. Ei aveau nevoie de vedete pentru a obţine ştiri despre petrecere în presa mondenă, eu m-am bucurat de nişte peisaje frumoase şi nu am promovat nicăieri consumul de băuturi alcoolice. A fost un schimb echitabil în care nimeni n-a încercat să înşele publicul. Am şi povestit despre asta pe blog.
Apoi, iartă-mă că declin complimentul, dar eu nu sunt un ecologist pur şi dur, sunt un ecologist moderat. “Pur şi dur” era sloganul tineretului legionar.
@Hoparceanu, despre ce invidie poate fi vorba? Cred că n-ai citit primul paragraf.
Draga Dragos, vad ca te feresti sa amintesti ca in componenta maretei delegatii de giornalisti se afla si prietena ta Roxana Voloseniuc. O faci asa, din eleganta masculina, sau crezi ca a picat ca musca-n lapte?
@alphatangoecho, Roxana nu e singura participantă la excursia în Noua Zeelandă pe care am omis-o, după cum nu e nici singura cu care am o bună relaţie de amiciţie. Subiectul acestei însemnări este publicarea materialului despre oponenţii proiectului Roşia Montană în Academia Caţavencu în paralel cu excursia managementului companiei care editează AC în Noua Zeelandă.
Cu Roxana am avut pe Twitter (caută @bucurenci şi @roxanavolo) o controversă legată de participarea ei la excursie.
Ca să-ţi spun drept, în cazul ei şi al celorlalţi jurnalişti de la revistele glossy, nu mi se pare ceva atât de grav. Puţine astfel de reviste publică jurnalism de investigaţie, iar în Elle cel puţin n-am văzut niciodată aşa ceva. Aşa că exigenţa de imparţialitate, deşi există în principiu şi în acest caz, e oarecum lipsită de obiect.
fatuca aia a recunoscut pe blogul ei ca nu va publica nimic in Elle in legatura cu noua zeelanda, cianuri, samd. da-mi si mie un motiv pentru care s-a dus si pentru care ar trebui sa n-o facem “flamanda”. mersi. 😉
Stimate domnule Bucurenci,
Felicitari pentru pozitie si argumentele extrem de valabile pe care le sustineti. Cu privire la amica dumneavostra de la revista Elle, eu personal sunt extrem de dezamagita si am decis drept urmare sa nu mai cumpar revista Elle Romania cata vreme persoana respectiva va fi redactor sef. Orice actiune mai ales de imagine are si repercusiuni tot de imagine. Sunt convinsa ca doamna cu pricina are dureri in cot ca pierde un cititor dar asta conteaza mai putin.
Nicoleta