A escaladat deja cinci munţi şi şase vulcani dintre cei mai înalţi de pe Glob. Peste două luni vrea să cucerească munţii Antarcticii, are nu mai mult de 15 ani şi e româncă.
Crina Coco Popescu s-a născut la Râşnov şi urcă munţii de la 6 ani. Acum doi ani s-a înscris la The Seven Summits, cursa escaladării celor mai înalte vârfuri de pe cele şapte continente ale lumii. Coco se pregăteşte să încheie circuitul cu un record mondial: prima româncă şi cea mai tânără alpinistă din lume care a urcat vreodată toate cele şapte vârfuri.
Pentru ca visul alpinist să devină realitate, Coco are nevoie de susţinere financiară de 70 de mii de euro, indispensabili pentru acoperirea cheltuielilor expediţiei din decembrie 2010, din Antarctica.
Cei care o pot ajuta sunt rugaţi să contribuie până joi, 7 octombrie, prin conturile bancare deschise pentru expediţie.
Un exemplu de dat tinerilor “fara busola”.
@Gabriela, nu chiar. Crina Coco Popescu a acceptat bani murdari de la RMGC, asociindu-si imaginea cu o companie controversata, Gabriel Resources, care a facut mult rau zonei Rosia Montana.
In opinia mea, acest fapt o face sa devina un exemplu negativ.