Pentru cea de-a noua ediţie “Voluntar de profesie”, care se difuzează sâmbătă la noapte la 12.30 sau duminică la 12.30 ziua pe Prima TV, am avut-o alături pe Melania Medeleanu. Împreună am făcut voluntariat la World Vision România, pentru copiii care provin din familii defavorizate.
Melania Medeleanu şi-a luat un an sabatic, s-a retras din televiziune şi s-a dedicat lucurilor care îi plac: proiectul „After school” de la Clinceni şi un master în terapie logopedică în procesele de comunicare, care o va ajuta să lucreze cu copiii din acest proiect.
La Centrul „Sf. Maria” din Rahova, am intrat în jocul celor mici, am construit jucării din cuburi tip LEGO, am dansat, am citit poveşti şi ne-am pictat pe feţe, alături de prichindeii care nu au mai mult de trei ani.
Am vizitat apoi elevii Şcolii nr. 126, unde Melania a făcut o scurtă introducere în jurnalism copiilor din clasa a VIII-a şi a ţinut un curs de dicţie şi vorbire corectă copiilor din clasa a IV-a.
Adevărul e că, de fapt, Melania a cam făcut toată treaba. În vreme ce eu şi cu echipa am rămas nişte oameni mari serioşi, ea s-a pus la mintea copiilor într-atât încât m-a făcut să mă ruşinez că sunt în stare să mă copilăresc mai mult. Dacă cineva mai avea vreun dubiu că a luat o decizie bună renunţând la televiziune, eu vă garantez că aşa stau lucrurile. În mijlocul copiilor, am văzut-o pe Melania mai în largul ei şi mai fericită ca niciodată.
World Vision este o organizaţie care desfăşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy. Activitatea organizaţiei este concentrată asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile vulnerabile, cu scopul reducerii sărăciei şi a nedreptăţilor sociale.
În această ediţie, am cunoscut-o şi pe Dana Mirela Purice, economist, psiholog şi voluntar de profesie al Fundaţiei Vodafone. Ea se implică în proiectul „Şcoala părinţilor” care are ca scop îmbunătăţirea abilităţilor parentale, prevenirea abuzului şi neglijarea copilului.
Foto: Vlad Bâscă
“Voluntar de profesie” este produsă de Asociaţia MaiMultVerde cu sprijinul Fundaţiei Vodafone. Prin programul “Voluntar de profesie”, Fundaţia Vodafone sprijină 12 tineri români pentru ca ei să se poată dedica unei cauze sociale în care cred.
O listă cu organizaţii unde poţi face voluntariat găseşti aici.
..ce femeie frumoasa
si stii ceva? e prima oara cand palesti intr-o fotografie si dumneata! atat e de frumoasa doamna melania 🙂
cum ai putut sa imbraci camasa aia ”scolareasca”si sacoul ala ”batranesc”?