Am citit zilele astea pe blogul lui Eugen o poezie pe care vreau să v-o dăruiesc şi vouă.
Dragostea de după dragoste
Derek Walcott
Va veni un timp
când, cu bucurie
îţi vei da bineţe ajungând
acasă, privindu-te în oglindă
şi fiecare va zâmbi la salutul celuilalt
***
şi vei spune, ia loc. Mănâncă.
Îl vei iubi din nou pe străinul care ai fost.
Dă-i vin. Dă-i pâine. Dă-i înapoi inimii
inima străinului care te-a iubit.
***
întreaga sa viaţă, pe care l-ai uitat
pentru altul, care te ştie pe de rost.
Adună scrisorile de pe raft,
***
fotografiile, notiţele scrise la disperare,
desprinde-ţi propria imagine de pe oglindă.
Ia loc. La festinul care e viaţa ta.
(traducere de Eugen Hriscu)
mda…
frumos colaj de cuvinte pentru “strainul care te-a iubit”! emotionant, pentru cine stie sa-l patrunda.
si, totusi, dragostea nu e efemera…
un gand bun!
Ca sa te poti iubi si accepta, trebuie sa traiesti intreaga viata in armonie cu tine insuti si sa accepti tot ce ti se intampla cu seninatate si fara reprosuri. Citind aceasta poezie mi-am amintit de Sergiu Nicolaescu, care spunea ca nu il recunoaste pe omul strain si batran care il priveste in fiecare dimineata din oglinda. Din fericire, sufletul omului ramane intotdeauna tanar…asa cum stim fiecare sa il pastram. Iar tu ai un suflet atat de nobil…ai fapte bune cat pentru o suta de oameni. Sa fii iubit, pt ca meriti!
splendid
profund…
Frumos! Inca ceva care demostreaza ca … dragostea dureaza mai mult de 3 ani 🙂
De multa vreme nu m-am mai regasit atat de mult in niste cuvinte scrise. Jos palaria.