Pentru a douăsprezecea ediţie “Voluntar de profesie”, am făcut o călătorie până la Sibiu alături de Luminiţa Anghel, ca să întâlnim copiii proveniţi din familii nevoiaşe asistaţi de Fundaţia Edelweiss.
Puştii ne-au învăţat colinde tradiţionale ardeleneşti din zona Sibiului, apoi am mers împreună cu ei să colindăm şi să ducem daruri unei familii sărace, cu zece copii.
Ediţia a douăsprezecea “Voluntar de profesie” se difuzează sâmbătă, 26 decembrie, la 12.30 sau duminică la 12.30 ziua, pe Prima TV.
În această ediţie, am cunoscut-o şi pe Mihaela Cărbunaru de 28 de ani, voluntarul de profesie al Fundaţiei Vodafone, care a lucrat timp de patru luni pentru Fundaţia Edelweiss. Ea a organizat un atelier de artă fotografică care să le dezvolte copiilor atenţia şi imaginaţia.
Foto: Vlad Bâscă
Fundaţia Edelweiss susţine copiii care provin din familii aflate în dificultate, care sunt în prag de abandon şcolar sau care sunt în plasament temporar la alte familii, prin progamul de asistenţă maternală. Atât preşcolarii, cât şi şcolarii beneficiază de un program educativ specializat, primesc îngrijiri medicale gratuite, o masă caldă pe zi, îmbrăcăminte şi încălţăminte.
“Voluntar de profesie” este produsă de Asociaţia MaiMultVerde cu sprijinul Fundaţiei Vodafone. Prin programul “Voluntar de profesie”, Fundaţia Vodafone sprijină 12 tineri români pentru ca ei să se poată dedica unei cauze sociale în care cred.
O listă cu organizaţii unde poţi face voluntariat găseşti aici.
Sarbatori fericite si Craciun fericit! Sa iti dea Dumnezeu sanatate si putere pentru tot ce faci. Oameni ca tine se intalnesc mult prea rar. Toate cele bune pentru sufletul tau mare!
Va admir pentru cat suflet puneti in ceea ce faceti, sunteti o persoana foarte tonica, ne dati si celor ce stam pe margine un imbold de a face ceva pentru celilalti. Felicitari si mergeti inainte!