Urmăresc şi eu, ca mulţi dintre voi, probabil, cu sufletul la gură felul în care se rostogolesc evenimentele în Egipt. Mă trezesc şi adorm cu ştirile BBC, ascult BBC în maşină, iar peste tot pe unde prind un televizor, imaginile din piaţa Tahrir îmi fură privirea. Unele dintre cele mai puternice amintiri din copilărie sunt legate de Revoluţie şi de mineriade, aşa că e greu să nu ai frecvent senzaţii de déjà-vu.

Dar în afara luptei pentru libertate şi a diversiunilor puterii, care par să aibă un caracter universal, sunt atât de multe lucrurile care diferă între Europa de Est a anilor ’90 şi Egiptul acestor ani.

Acum nişte ani am văzut la TIFF Clădirea iacubiană, iar apoi am citit cartea cu acelaşi titlu, după care fusese realizat scenariul. Am descoperit un scriitor înzestrat cu un meşteşug exemplar: portretul captivant pe care Alaa al-Aswany (foto) îl face Egiptului contemporan m-a ajutat să înţeleg multe dintre contradicţiile şi faţetele acestei culturi. Toate motivele pentru care egiptenii se revoltă acum mi s-au limpezit după ce am citit romanul lui al-Aswany, care lucrează de zeci de ani în Cairo ca dentist şi ca scriitor şi este unul dintre întemeietorii mişcării de opoziţie din Egipt.

Ca în multe alte ţări arabe sau ca în Iran, regimul autoritar al lui Mubarak a făcut să înflorească o mişcare islamistă radicală cu membri pe cât de tineri, pe atât de fundamentalişti. În Clădirea iacubiană, al-Aswany descrie cu multă căldură şi înţelegere procesul prin care sufletul lui Taha, un tânăr inteligent şi educat, dar sărac, este smintit de persecuţiile regimului până când acesta se înrolează într-o mişcare islamistă paramilitară.

În povestea lui Taha am citit drama multor intelectuali egipteni contemporani, care se tem că ţara lor va ajunge să aibă de ales între două rele. Lucru pentru care Mubarak este cu atât mai vinovat. Atunci când spune “Dacă plec, va fi haos”, nu trebuie uitat că el este cel care a dat chip haosului şi i-a hrănit atâţia zeci de ani ura.

La o întâlnire de acum mai mulţi ani dintre Alaa al-Aswany şi cititorii săi, povestită de NY Times, în sală se aflau şi doi tineri cu bărbi “militante”, care au vrut să ştie ce părere are scriitorul despre faptul că romanul Versetele satanice, care este o insultă la adresa Islamului, s-a bucurat de o aşa de mare atenţie în Occident. După ce răspunde punctual şi cu tact provocării, al-Aswany se lansează într-o expunere despre diferenţele dintre pluralismul şi toleranţa Islamului tradiţional egiptean şi al altor mari civilizaţii metropolitane şi intoleranţa seacă a Islamului “din deşert”, ca cel din Arabia Saudită.

Scriitorul îşi ilustrează argumentul cu o poveste despre Profetul Mahomed. Într-o zi, nepoţii săi i s-au căţărat în spate în timp ce acesta se prosterna pentru rugăciune. Atât de mare era bunătatea Profetului, încât acesta şi-a prelungit rugăciunea pentru a nu le strica joaca. În alte ocazii, s-a întâmplat să-şi scurteze rugăciunea la auzul plânsetului unui copil. “Cum poate cineva să folosească numele Profetului pentru a ucide?”, întreabă retoric al-Aswany.

Apoi îi priveşte pe cei doi tineri bărboşi în ochi şi continuă: “Frăţia Musulmană spune: «Islamul este soluţia». Iar atunci când nu eşti de acord cu ei îţi spun «Eşti împotriva Islamului». E foarte periculos. Foarte periculos. În politică, trebuie să vii cu soluţii politice. Ce înseamnă, de fapt, că «Islamul este soluţia»?”.

După ce întâlnirea ia sfârşit, scriitorul îi spune lui Pankaj Mishra, autorul reportajului:

“I-ai văzut pe tinerii aceia confuzi? Asta este marea problemă astăzi în Egipt. Ai dictatura şi apoi ai Frăţia Musulmană. Gândirea oamenilor este limitată de aceste două opţiuni. Tinerii de pe vremea mea nu erau aşa de confuzi. Generaţia mea era mai de stânga şi ştiam mai bine ce ne dorim. Tinerii aceştia nu ştiu, de fapt, ce vor. Trebuie să le explic totul.”

M-am tot gândit zilele acestea la scriitorul meu egiptean preferat, care îşi vede visul cu ochii – căderea dictatorului. Mă tem pentru viaţa lui şi mă tem pentru speranţa lui că Egiptul va şti să aleagă o a treia cale între dictatura militară şi dictatura religioasă. Şi îi înţeleg şi mai bine ura pentru un şef de stat care şi-a împins poporul în faţa unei alegeri atât de odioase.

Tags: alaa al-aswany, bbc, cairo, cladirea iacubiana, dictatura, drepturi, egipt, fratia musulmana, fundamentalism, intoleranta, islam, libertate, miscare radicala, mohamed, mubarak, ny times, orient, pankaj mishra, revolutie, salman rushdie, toleranta, versetele satanice