Nu sunt un fan al sărbătorilor cu iz dulceag de Dragobete şi de sf. Valentin, dar cred că, dacă tot trebuie să le sărbătoreşti, nimic nu poate fi mai neinspirat decât eternul trandafir roşu şi previzibila surpriză cu cina romantică la restaurantul preferat. Aşa că uite ce-ţi propun:
Anul ăsta schimbă regulile şi lasă cina romantică să mai aştepte! Fă-i în schimb un cadou deştept, care durează toată viaţa. Fă cadou persoanei la care ţii un copăcel!
Intră pe site-ul MaiMultVerde, află de ce merită să faci cadou un copac şi donează pentru “plantarea cadoului”.
Pentru fiecare 10 lei donaţi, MaiMultVerde va planta câte un copăcel şi va pune umărul la reîmpădurirea României. Poţi dona sume între 10 şi 150 de lei.
Toate plantările se vor realiza cu ajutorul voluntarilor, aşa că dacă te tentează, ai ocazia să înrădăcinezi chiar tu cadoul. Copăcelul va purta o plăcuţă de plantare cu numele alesului sau alesei inimii tale.
MaiMultVerde îţi oferă la fiecare donaţie o diplomă editabilă cu numele destinatarului, asemeni celei din imaginea de mai sus. Tu şi perechea ta veţi fi ţinuţi periodic la curent cu evoluţia copăcelului prin e-mail, iar natura are şi ea dragoste de câştigat.
:: detalii şi donaţii online pe maimultverde.ro/sustine
Spor la ‘plantat’ cadouri!
Ce idee incantatoare!
Si pentru ca stiu ce inseamna sa plantezi un copac, trebuie sa mai adaug ceva.
Orice copac plantat are nevoie de cativa ani ca sa poata sa se descurce singur in continuare (de la 3 pana la 7 ani).
Initiativa este laudabila insa trebuie facuta pana la capat. Orice astfel de actiune trebuie organizata pe toata aceasta perioada daca vrem sa obtinem rezultatele dorite.
Asa ca te rog Dragos, orice astfel de actiune sa o duceti pana la capat, adica sa urmariti ce se intampla cu acei arbori plantati pana devin PADURE. Doar atunci se pot sustine singuri. Am incredere ca o sa reusesti, si sper sa urmariti toate acele plantatii infiintate prin programul Romania prinde radacini, la care stiu ca ai participat.
buna asta doar daca au tulpina mare :))
o idee foarte buna 🙂 m-am inscris deja si luni ma duc sa trimit banii pt copacel 🙂
Multumim pentru aprecieri si sprijin!
Si eu am luat astazi 2 copacei 🙂
Buna idee! Veniti si pe la Alexandria va rog!
Cum se doneaza?