Celui care vizitează astăzi muzeul de cărămidă roșie care domină una dintre puținele piețe ale Bucureștiului i se poate părea destul de surprinzător faptul că această instituţie a primit acum 15 ani Premiul “Muzeul European al Anului”.

Unei priviri proaspete îi este foarte greu să citească în expunerea îmbătrânită de la parter, peste care s-au aşezat riduri de praf, motivele care i-au îndemnat pe cei mai de seamă muzeografi ai Europei să-i acorde în anii ’90 această distincţie excepţională.

Cel care s-a ocupat de redeschiderea muzeului după Revoluție (comuniștii îl tranformaseră în Muzeu al Partidului) era pictor. Ce și-a dorit de la bun început a fost ca noua instituție să nu semene cu muzeele etnografice clasice, unde noul director credea că, între prea multe etichete şi explicaţii, se pierde “frumuseţea obiectului”. În noul muzeu, vizitatorul trebuia să se poată confrunta direct cu obiectul, cu “legăturile tainice ale lucrurilor”.

Aşa s-a născut o expoziţie în care etichetele lipsesc, iar explicaţiile sunt facultative.

:: citește pe Bucharest by hand ce a spus directorul Muzeului Louvre atunci când a vizitat noul muzeu de la București

Tags: forumul european al muzeelor, grolsch, horia bernea, irina nicolau, keneth hudson, louvre, michel laclotte, muzeul de la sosea, muzeul european al anului, samurcas