Am avut întotdeauna o slăbiciune pentru cuplurile clandestine, chiar şi atunci când cei sau cele cărora li se “puneau coarne” îmi erau apropiaţi.
Poate pentru că judecata publică tinde mai mereu să-i culpabilizeze pe noii îndrăgostiţi, ceva în mine tinde să le ia partea şi să vadă partea bună a lucrurilor: în loc să îngroş rândurile celor care bocesc la ruinele unei vechi pasiuni, prefer să mă bucur de dimineaţa care le zâmbeşte noilor îndrăgostiţi.
Nu mă refer la indifelitatea de ocazie, care apare în mai toate relaţiile de cursă lungă şi care, trăită scurt şi la obiect, nu înseamnă, de fapt, mare lucru nici pentru cel înşelat, nici pentru cel care înşeală. Nici la viconţii de Valmont ori la marchizele de Merteuil – îi înţeleg şi pe ei, dar coregrafia lor repetitivă îmi inspiră doar compasiune, nu şi simpatie. Pentru înşelătorii compulsivi şi pentru seducătoarele de profesie, partenerii vechi sau noi nu sunt altceva decât simplă recuzită în nişte scenarii de viaţă care, asemenea telenovelelor cu mii de episoade, devin tot mai proaste pe zi ce trece.
Poveştile care mă emoţionează sunt eternele variaţiuni din viaţa reală pe tema confictului dintre loialitate şi iubire, ilustrat poate cel mai bine în cultura europeană de povestea lui Tristan şi a Isoldei. Drama prinţesei irlandeze este cu atât mai mare cu cât, cel puţin în versiunea wagneriană, prima ei loialitate nu e nici măcar pentru Regele care-i va deveni soţ, ci pentru iubitul ei mort, ucis de Tristan însuşi.
O să ziceţi că aşa ceva se întâmplă doar în teatru, operă sau literatură, dar dacă nu ţineţi la patina de epocă şi aveţi un simţ al observaţiei mai ascuţit, veţi găsi oricând actualizări, mai mult sau mai puţin dramatice, ale acestei poveşti în vieţile prietenilor şi cunoscuţilor voştri.
Economic vorbind, dragostea e o investiţie cu tine însuţi. Şi, ca în orice investiţie, rata profitului e proporţională cu riscul. Cu cât iubeşti mai mult, cu cât te investeşti pe tine mai mult într-o relaţie, cu atât rişti o suferinţă mai mare. Oamenii care nu iubesc deloc nu-şi prea dau seama ce ar putea câştiga sau pierde din această afacere, oamenii care iubesc prudent primesc în schimb relaţii burgheze cu capitalizare înceată, dar sigură, iar oamenii care iubesc năvalnic trăiesc, asemenea brokerilor sau jucătorilor profesionişti de poker, mai mereu pe culmi: când ale fericirii, când ale disperării.
Iubirile interzise complică, însă, această ecuaţie, pentru că introduc un al doilea “beneficiar” al suferinţei. Încă dinainte de a-i deschide uşa noii relaţii ştii că n-o vei putea face decât peste cadavrul emoţional al celui sau celei care rămâne în urmă. Poate că tocmai de asta şi sunt aceste relaţii clandestine atât de intense – pentru că ne simţim în culpă şi facem totul ca noua noastră dragoste să fie măcar pe măsura suferinţei pe care ne învinovăţim că am provocat-o.
Pe termen scurt, orice suferinţă păleşte pe lângă beţia scânteietoare pe care o trăiesc noii îndrăgostiţi, iar cine nu s-a lăsat niciodată în voia unei iubiri interzise şi-a refuzat una dintre cele mai ameţitoare experienţe din câte există.
Nu ştiu gest mai erotic decât înlănţuirea furtivă a degetelor la spate sau pe sub masă şi nimic mai pasional ca declaraţiile mute, făcute doar cu buzele, cu mâinile sau cu privirea. Săruturile în clar-obscur, complicităţile spontane, ferestrele aburite, călătoriile frivole în necunoscut – sunt doar câteva dintre amintirile de neşters pe care aceste aventuri le lasă în urma lor şi pentru care îmi spun mereu că sunt daruri rare care merită trăite şi preţuite cum se cuvine.
Dar mai există şi un alt motiv pentru această slăbiciune pe care mi-o trezesc cuplurile clandestine. Tocmai pentru că multe dintre aceste iubiri sunt construite prin inflamarea artificală a unor sentimente şi atracţii, dar şi pe sublimarea unor resentimente din vechea relaţie, rareori ele ajung să dureze. Cel mai adesea, sunt fluturii de o zi ai inimilor noastre şi se ard cu atât mai intens cu cât ştim în adâncul nostru că nu au de fapt nicio şansă.
Iar mie, cel puţin, această fragilitate care le caracterizează mi le face cu atât mai dragi şi mă îndeamnă să le judec cu indulgenţa şi cu delicateţea pe care o merită.
:: The One, februarie 2011
ce frumos stii tu sa scrii pe limba femeilor!
Nu ma gandeam ca esti asa de indraznet, mai degraba te vedeam potolit… Pe mine m-a urmarit mai mult timp pana i-am raspuns la salutul politicos, aveam 37 de ani, sot si 2 fete.. iar el avea 48 de ani, sotie si un baietel… Am trait cea mai frumoasa poveste de dragoste impreuna cu Florin.. Regina Angliei m-ar invidia, ce zic, miss Univers m-ar invidia pentru ce-am trait… M-a durut iubirea asta, ma rugam sa nu ma trezesc din vis, ne-am iubit frumos ca doi adolescenti care sunt la prima dragoste, totul a fost minunat, ne-am plimbat in toata tara iubindu-ne, fara sa fim vulgari sau ostentativi . Ne-am plimbat iarna pe bulevard pe alei intunecate, de mana… vara la mare – o fuga de o zi ..si-o noapte, fugim la o pensiune din Intorsura Buzaului – zona care ne este tare draga… Ce sa mai spun ? Atata dragoste, atentie si ocrotire am primit ca nu s-au inventat cuvinte ca sa-mi strig fericirea ! M-am suparat doar o data ( din rasfat si de prea bine – evident ) si am primit flori la birou prin intermediul unui placut mesager – ceea ce m-a facut sa ma simt si mai importanta. Le doresc tuturor fetelor si femeilor sa traiasca o poveste asa de frumoasa, chiar si pe furis !!!!!!!! Eu care spuneam :” niciodata eu n-as face asa ceva, ce urat e sa-ti inseli partenerul “…………as fi fost mult mai saraca sufleteste daca nu i-as fi deschis poarta inimii mele lui Florin.
Ah, ce pofta mi-ai facut de o iubire clandestina si mistuitoare…
@ Claudia: mai esti cu tipul ala?
:))) mai Jose Armando, ai dat pe spate toate fetele care inca se viseaza in telenovele. Bravos
Dumnezeu sa te aiba in paza! Insa nu cred ca faci bine propovaduind infidelitatea si incalcand sfanta porunca a 7-a, care zice clar: Sa nu preacurvesti! Totusi sper ca Dumnezeu sa-ti lumineze mintea si sa te intrepte pe calea cea buna, caci mila Lui este mare! Domnul fie cu tine!
… cat de-adevarat este fiece cuvant … cat de minunat scrii …
Lasi loc doar pentru nedumerirea, ca nu-ti aduni intre doua coperti astfel de ganduri frematatoare …
@ iri. Da, si ni se citeste dragostea in stralucirea ochilor si seninatatea fetei… povestea a inceput pe 11 oct. 2002, nu mai este atat de navalnica, dar si-acum am fluturi in stomac cand Florin imi ia mana in mana lui ………
si totusi mi se pare o lipsa crasa de maturitate sa te implici intr-o relatie inafara celei pe care o ai…se presupune ca atunci cand te-ai casatorit ai facut-o din iubire. ti-ai asumat ca vrei sa iti traiesti viata, cu bune si rele, alaturi de pesoana respectiva. nu inteleg de ce nu aveti puterea sa renuntati la relatia conjugala in favoarea ‘marii’ povesti de iubire.
legat de tristan si isolda: daca unul dintre ei ar fi avut curaj sa ii spuna regelui ca se iubesc si ca s-au cunoscut inainte de casatoria isoldei, totul ar fi fost in regula- fara daune colaterale.
lasati egoismul la o parte si ganditi-va si la persoanele pe care le inselati…chiar daca uneori chiar merita inselate.
una dintre diferentele dintre oameni si restul speciilor este si aceea ca avem discernamant, suntem constienti de alegerile pe care le facem si prin urmare suntem capabili sa fim fideli unui singur partener.
@ Diana : Diana, tu cati ani ai, daca nu te superi ca te intreb ? Dupa parerea mea asa ceva nu se judeca, nu exista in viata retete de longevitate in cuplu… Nu poti spune ” fa asa ca eu am facut si mi-a fost bine “. Banica spune la sfarsitul fiecarui concert : ” iubiti-va cum vreti si cu cine vreti ” – asta este foarte frumos. Exista oameni care sunt casatoriti o viata si nu intalnesc niciodata marea iubire, cu vibratii, cu plans de dor, cu fericirea adevarata – traiesc doar o liniste si un confort sufletesc si material pe care-l confunda cu fericirea. Ei.. asta este o discutie de zile intregi, nu de cateva fraze in internet…
Claudia, cata dreptate ai ! Super text, Dragos ! Intr-adevar pot spune si eu, ca daca nu as avea relatia pe care o am acum, as fi fost mai saraca sufleteste.
am 25 de ani. cred ca ai luat post-ul meu prea personal- nu ma refeream la voi 2 in mod particular.
cred ca atunci cand iubesti cu adevarat pe cineva (si cand este vorba despre atatia ani de cand aveti o relatie), faci tot posibilul sa fii cu acel cineva in permanenta- sa traiesti alaturi de el. in dragoste trebuie sa fii corect si sincer in primul rand cu tine insati/ insuti, chiar daca asta poate ranii iremediabil persoanele din jurul nostru.
eu una nu as putea sa pun seara capul pe perna, linistita langa sotul/ iubitul meu, daca as stii ca in urma cu cateva oare am fost in bratele altui barbat.
nu mi s-ar parea corect nici fata de el, nici fata de mine.
stiu ca atunci cand intervin copiii este mult mai complicat sa iesi dintr-o relatie dar pana la urma totul e o loterie.
Daca esti casatorit/casatorita cu cineva nu e obligatoriu sa iti si iubesti partenerul. Pana nu demult casatoriile erau aranjate si vrand nevrand te trezeai in pat cu o persoana pe care nu o cunosti. De divort nici nu putea fi vorba. Si daca in timpul asta ai fi cunoscut pe cineva, de care te-ai fi indragostit nebuneste, ce ar fi trebuit sa faci? Sa lasi fericirea sa treaca pe langa tine? Sa traiesti cu regretul ca nu ai spus “da” iubirii?
@Diana : am senzatia ca stricam farmecul scriiturii lui Dragos, a pus atata suflet in ceea ce a scris…. iti spun doar ca singurii care sufera in aceasta poveste suntem noi, si am hotarat asa de dragul copiilor…. Pe de alta parte, daca ai avea o relatie de convenienta cu sotul tau ai putea sa dormi linistita, chiar daca inainte ai fost in bratele altui barbat – cand acesta este SINGURUL. Oamenii fac sacrificii multe in viata, de dragul multor motive, chiar daca asa isi atrag multa suferinta … ti-am mai spus, sunt multe de povestit si n-as vrea sa plictisesc… poate daca ai avea o imagine a dragostei mele m-ai intelege si m-ai si ierta……………….
grow up, seriously! imagine this: you meet someone wonderful, with whom you decide to cheat on your current girlfriend. everything goes perfect, you feel like you’re in heaven, when you discover that she’s actually cheating on you with some guy you both know and whom you consider very stupid and plain. how do you feel? where does all the magic go? can you still plead for infidelity?
you know, i completely disagree with this article, i think it’s emotionally immature… as for all those who pride themselves on having cheated on their partners, they’d better start being fair, to themselves first and foremost. i mean, there’s simply no point in sticking with someone you no longer love. so be brave, go out there and tell your partner that it’s over and then start the new relationship. you owe them that much!
@claudia: si sotul?? sotul??? sotul ce zice???? ????
intotdeauna fructul oprit este foarte atractiv si cel care spune ca nu a inselat niciodata minte!
– poate ca nu este nimic de judecat,uneori poate de admirat, consider ca cel mai indicat este sa nu rupi cu privirea ta alchimia acelor sentimente.din pacate traim intr-o lume robotizata iar astfel de sentimente sint pe cale de disparitie.
Infidelitatea e devastatoare, o distrugatoare de spirit.
Doar egoistii isi permit sa-si tradeze jumatatea.
Cata suferinta, durere si altfel de consecinte poate provoca acest infidelio
Cand gresiti, cugetati la ce veti simti daca v-o face partenerul asta.
O, doamne, oare fidelitatea sa insemne, precum in anecdote, numai lipsa ocaziilor? Bag seama ca asta e perspectiva hotului neprins… Astept un articol si despre hotii prinsi.