À propos de femei excepționale, am citit zilele astea în The One (de mai) un interviu pe care Doru Iftime i l-a luat Anei Ularu, actrița pe care o știți, poate, din spectacolul “Lolita” în care juca acum mulți ani alături de Ștefan Iordache sau dintr-un scurt-metraj mai vechi de-ale lui Cristian Mungiu, inclus în filmul-omnibus “Amintiri din Epoca de Aur”, sau pe care o puteți vedea zilele acestea pe marile ecrane în rolul principal din “Periferic”.
Ana Ularu joacă de la 9 ani și nu și-a dorit niciodată să devină altceva decât actriță. Are deja ani buni de actorie serioasă în spate, iar la Festivalul de Film de la Locarno de anul acesta a primit Premiul pentru cea mai bună actriță.
Cu toate acestea, când Doru Iftime îi spune «Deci acum vrei să fii actrița Ana Ularu și atât», ea răspunde:
«Am tot amânat conștientizarea și asumarea faptului că sunt actor. Când aveam 16 ani, am jucat “Lolita” și pe fluturașul cu plata era trecută suma și funcția: actor. Mi-am zis atunci să nu-mi intre chestia asta în cap, că mai am multe de învățat. După care am intrat la facultatea de actorie. Și am zis: “Când o să termin, o să pot spune că sunt actor”. Dacă mă întreabă cineva care e meseria mea, și azi mi-e greu să spun că sunt actriță. Cred că a fi actor e un lucru foarte “sus”.»
:: foto: EvZ
A mai jucat si in ‘Italiencele’. Nu stiu daca l-ai vazut.