Lunea trecută am fost de gardă ca voluntar nemedical pe Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă (UTIM) de la Detașamentul de Pompieri Chimiștilor și am avut o “baftă” rară: timp de 12 ore n-am primit niciun caz. Evident, am plecat puțin dezamăgit și destul de hotărât să fac mai multe gărzi la spital, unde e mai mereu câte ceva de făcut și de învățat, decât pe ambulanță, unde totul depinde de noroc.

Ieri am fost din nou voluntar pe UTIM-ul de la Chimiștilor și m-am răzgândit. A fost o gardă plină de dimineața până seara, cu cazuri interesante, unele grave, altele mai puțin grave, cu două preluări de la elicopter ale unor pacienți aduși din nordul și din vestul țării. Am bătut orașul în lung și-n lat, am ajuns de trei ori la spital, am mâncat pe apucate și am moțăit un sfert de oră pe drumul hurducat de la spitalul Bagdasar la unitatea militară de pompieri.

Zilele și nopțile de felul acesta mă lasă oleacă mai înțelept, pentru că fiecare caz îmi aduce aminte despre fragilitatea vieții, despre umilitoarea neputință a omului în fața hazardului, dar și despre importanța salvatoare a existenței unui sistem medical de urgență bine pus la punct, a unor doctori și asistenți extrem de bine pregătiți, a unor gesturi simple, dar critice, care fac diferența între viață și moarte sau între o viață trăită la pat și una dusă pe propriile picioare.

În seara și noaptea de după mă surprind gândindu-mă la pacienții pe care i-am întâlnit. Știu că unii “aveau șansă”, cum spun doctorii de la SMURD, știu că pentru alții se încearcă imposibilul, știu că sunt și cei pentru care nu se mai poate aștepta, din păcate, nimic. Și îmi dau seama cât sunt de norocos că dorm în patul meu și că urmează să mă trezesc în viața mea, în care faptul că sunt sănătos pare bunul cel mai de preț.

Seara, am fugit acasă să mă schimb ca să ajung la vernisajul unei galerii de artă la care va lucra o bună și veche prietenă, apoi am cinat cu alți doi prieteni dragi, din cu totul altă lume decât cea în care mi-am petrecut ziua. Am trecut apoi pe la spitalul Floreasca ca să las uniforma de voluntar SMURD. În camera de gardă am găsit-o pe Andreea, doctorul care a fost de gardă toată ziua pe elicopter. Urma să rămână în spital până a doua zi dimineață, ba, cel mai probabil, chiar și până la prânz. La detașamentul de pompieri Chimiștilor, Dana, doctorul care a fost de gardă pe UTIM, a rămas și ea până dimineața. A doua zi, astăzi adică, ar fi putut avea liber, dar a preferat să vină la spital la secția de toxicologie, pentru că își face rezidențiatul și îi place ce învață acolo.

Pentru oamenii aceștia minunați, o zi ca cea de ieri, care pe mine m-a fascinat, e o zi ca oricare alta. De fiecare dată când îmi spun asta, îmi vine să le mulțumesc.

Tags: ambulanta, asistenti, bagdasar, cazuri, doctori, floreasca, pompieri, prespital, prim ajutor, sistem medical, smurd, urgenta, utim