Era o figură moșu! Cu contradicțiile lui cu tot, că era când de-un liberalism ultra-radical, ultra-progresist, când dădea într-un naționalism din cel mai feroce, era incredibil cum trecea de la una la alta. Îi mai ziceam: “Nu se poate, nea Petrache, ideile astea se bat cap în cap. Nu se poate s-o susții azi pe asta și mâine și pe cealaltă”. Și el se uita la mine și dădea din umeri (și aici, sprâncenele profesorului Radu Preda se transformă în două semilune, umerii sacoului se boțesc în sus, iar vocea mucalită pițigăiază replica lui Țuțea):

“Da’ de ce, dragă, m-am însurat cu ele?”

L-am cunoscut pe profesorul Preda cu ocazia conferinței pe care am ținut-o la Cluj în cadrul unei serii inițiate de Clubul Rotary Samvs. Îl știam ca pe unul dintre teologii laici români cei mai proeminenți, dar recunosc că nu i-am frecventat cărțile și ca atare nu eram familiarizat nici cu ideile, nici cu personalitatea sa.

Mi-am dat apoi seama că îl știam pe Radu Preda de foarte multă vreme, dar nu făcusem legătura între universitarul matur din fața mea și tânărul care la 17 ani a fost coleg de garsonieră cu Petre Țuțea, pe care l-a îngrijit în ultimele luni de viață și căruia i-a editat opera. Astăzi profesorul Radu Preda este reprezentantul cel mai luminat al ecumenismului în cadrul Bisericii Ortodoxe din România și, cum aveam să aflu în seara cu pricina, un personaj de-o bonomie rară.

Subiectul conferinței mele a fost legat de întemeierea evoluționistă a generozității și a reciprocității, teorii pe care le-am cules din cărțile și din articolele lui Richard Leakey, Glyn Isaac, Tor Norretranders și Robert Cialdini. Când am rostit fraza:

“Noi suntem urmașii acestor maimuțe bipede care s-au adaptat noilor condiții de mediu de acum 12 milioane de ani din estul Africii.”

m-am temut că Radu Preda va avea cel puțin o grimasă. Profesorul nici n-a clipit. Și mai suprinzător a fost faptul că, în conversația care a urmat prezentării mele și pe care dumnealui a moderat-o, nu a adus deloc în discuție fundamentul evoluționist de la care pornisem, deși ar fi avut, probabil, multe de spus împotriva acestor teorii.

A ținut, în schimb, să corecteze cu blândețe o mică diatribă pe care o formulasem la adresa misiunii sociale a Bisericii Ortodoxe Române. Nu știam și m-am bucurat să aflu că aceasta investește anual 14 milioane de euro în programe sociale.

Cât despre chestiunea evoluționismului, mi-a mărturisit cu umor în timpul cinei că nu a ținut s-o comenteze pentru că ar fi deturnat inutil discuția dar că, desigur, se regăsește în ceea ce i-ar fi spus niște englezi lui Darwin atunci când le-a prezentat teoria sa despre originea omului: “Asta-i familia dumneavoastră!”

Am petrecut o seară memorabilă în compania lui Radu Preda, în care ne-a delectat cu amintiri minunate despre Petre Țuțea și Bartolomeu Anania. Am conversat apoi despre contradicțiile și provocările B.O.R., despre atât de puțina exploatata ei vocație socială, despre orgoliile din sânul ei (“și ierarhii au sentimente din astea creștinești”, glumește teologul), despre constrângerile ei politice și despre dialogul atât de necesar, dar atât de rar, dintre biserică și societatea civilă, din care ar trebui, de drept, să facă parte.

Am descoperit un intelectual religios care-și trăiește și își mărturisește credința cu o relaxare jovială, un om deosebit de cultivat care nu ține să facă paradă cu propria erudiție și nici să te convingă cu orice preț de adevărul convingerilor lui.

Buna lui dispoziție mi-a adus aminte de o vorbă pe care i-o atribui de multă vreme (sper că nu greșit) lui Petre Țuțea:

“Creștinismul este o religie a bucuriei. Eu, când văd un om tare vesel, îi spun – Măi, tu trebuie că ești creștin…”

Tags: bartolomeu anania, biserica, biserica ortodoxa, cluj, creationism, crestinism, evolutionism, glyn isaac, ierarhi, intelectual, jovialitate, om religios, petre tutea, religie, richard leakey, robert cialdini, rotary, tor norretranders, veselie