Sunt curios care e media de vârsta a publicului TIFF. Ochiometric, aș zice că 22 de ani. Reconfortant…
Ieri mi-am continuat expediția în teritoriul cinematografiei nordice, începută excelent în prima zi cu Oxigen (à propos, rulează astăzi de la 11 la Republica și de la 23 la Cineplex, nu-l ratați!).
Am văzut Aleea Regelui, o comedie islandeză de un umor straniu. A ieșit multă lume din sală. Eu m-am stricat de râs la câteva poante, dar înclin să cred că ceilalți spectatori care râdeau fumaseră ceva înainte. Sunetul zgomotului (Suedia-Franța) are un umor mai accesibil, dar e și mai ușurel ca film. Totuși, povestea celor opt percuționiști care cântă la orice altceva decât la tobe e delicioasă.
Vulcanul a fost cel mai greu film al zilei. E o peliculă daneză foarte bine făcută despre o mică dramă familială: îngrijirea unei femei care a suferit un accident vascular cerebral. Mi-a adus aminte de sensibilitatea cu care a turnat Muntean Marți după Crăciun. Filmul nu curge foarte alert, dar emoția și tensiunea sunt bine orchestrate și te captivează până la final.
Totuși, filmul care mi-a plăcut cel mai mult ieri n-a venit din țările nordice, ci din Israel. Potopul e despre maturizarea unui puști într-o familie disfuncțională, cu un tată aviator care se droghează și un frate cu deficiențe psihice, pe care azilul nu-l mai poate îngriji. Actorul care-l joacă pe puști (Yoav Rotman, în foto) e un actor nativ excelent, iar în rolul mamei lui joacă minunat Ronit Elkabetz, pe care am remarcat-o și anul trecut în The Band’s Visit. O poveste spusă cu talent și cu multă căldură.
Recomandări
Azi merg să văd în principal pelicule românești: Principii de viață (de Tică Popescu, cu Vlad Ivanov), Tatăl fantomă (de Lucian Georgescu), Loverboy (de Cătălin Mitulescu, cu Ada Condeescu și George Piștereanu).
Nu ratați Oxigen, dacă nu l-ați văzut deja (mă repet, știu).