Auzisem păreri destul de proaste despre noua peliculă cu Ada Condeescu și George Piștereanu după vizionarea de la Cannes și mă temeam că pariul de a repeta succesul de anul trecut cu același cuplu de actori (Eu când vreau să fluier, fluier) va eșua.

Nu pornisem, așadar, cu așteptări foarte mari, așa că filmul lui Cătălin Mitulescu a fost o surpriză plăcută. Nu e comparabil cu Fluierul, dar asta e mai degrabă în avantajul lui. E, în primul rând, o poveste care curge mult mai ușor și mai firesc și care va avea, vreau să sper, succesul de public pe care-l merită.

Ideea scenariului e genială, pentru că spune o poveste acută din actualitatea românească, cea a fetelor seduse și convinse să se prostitueze în afara țării de către niște pseudo-Casanova provinciali. Am apreciat enorm atenția la detaliile care redau atât de bine culoarea locală a vieții, atât în scene și dialoguri, cât și în muzică, scenografie și costume. Înainte de a fi dramatic, filmul e foarte bine documentat.

Ada Condeescu face un rol complet diferit de cel din Fluier și se vede că a muncit foarte mult pentru asta. Studenta tocilară și oarecum anostă din pelicula lui Florin Șerban se transformă sub bagheta lui Mitulescu într-o bunăciune tinerică de la țară (cu șuvițe decolorate și top fără sutien), care degajă o sexualitate rudimentară foarte autentică și care se îndrăgostește cu o naivitate înduioșătoare. Scenele erotice, destul (dar nu excesiv) de explicite și care, sunt convins, nu au fost ușor de filmat, au și ele o poezie a lor, care i se datorează.

Două mi s-au părut a fi scăderile filmului și ambele sunt legate de personajul seducătorului, pe care l-am găsit prea puțin credibil. Pe de o parte, scenariul nu-l lasă deloc să se dezvolte ca un personaj simpatic. El rămâne rece și odios cap-coadă, ceea ce e destul de grosier. Mi-ar fi plăcut ca el să-și păcălească puțin spectatorii, să-i seducă, adică, până și pe aceștia, până la punctul la care să trăiască și ei șocul și dezamăgirea fetelor care-i cad pradă pe ecran.

Pe de altă parte, George Piștereanu face un rol destul de simpluț de june prim, foarte sigur pe el, narcisic până la auto-erotism și de-un machiavelism prea transparent și deloc convingător. Mi-a lăsat impresia că se joacă foarte mult pe sine. Îl salvează șarmul personal, dar tot nu reușește să te convingă că ai de-a face cu un mare seducător, iar eu n-am cumpărat ideea că fetele de la țară își pierd atât de tare mințile pentru un fante adolescentin. Nu cred că lucrurile astea îi sunt neapărat imputabile lui Piștereanu, mai degrabă cred că așa a văzut Mitulescu personajul, iar actorul a livrat ce i s-a cerut. Câteva dialoguri sunt așa de prost scrise (“În orice lucru rău există un lucru bun” sau “Iartă-mă, nu vreau să fiu un mostru”) încât, vorba unei prietene, mai bine de-atât scenele nu puteau fi jucate.

Altfel, cred că filmul va fi prea aspru judecat din două motive. O dată, pentru că va fi comparat cu Fluierul, deși e clar că e cu totul altceva și că nu concurează la aceeași secțiune. Și în al doilea rând pentru că, în lipsa unor filme românești mari anul acesta, i se va reproșa implicit că nu e filmul “greu” pe care-l așteptam de la cinematografia românească in 2011.

Chiar și cu scăderile de care am vorbit înainte, Loverboy mi se pare un film decent. O cinematografie nu se construiește numai cu vârfuri, iar curajul de a aborda teme dificile cu resursele pe care știm cu toții că le au regizorii români la dispoziție cred că merită să fie mai bine primit.

Tags: ada condeescu, casanova, catalin mitulescu, cinematografie, Cluj Napoca, eu cand vreau sa fluier fluier, festival de film, filme romanesti, florin serban, fluierul, george pistereanu, loverboy, prostitutie, retea, seducator, tiff, trafic de persoane