În aprilie mi-am îndeplinit un vis, acela de a vorbi de pe scena unui eveniment TED. A fost vorba despre conferința TEDx Eroilor, organizată la Cluj de niște tineri cu care aș vota oricând.
Din păcate, cu doar două ore înaintea conferinței, primisem vestea plecării lui Alex. Leo Șerban, cu care urma să mă văd în iunie tot la Cluj. Am fost foarte tulburat în seara aceea (mi-am și uitat niște lucruri la Cluj, de care mi-am adus aminte abia peste două săptămâni; prima oră după primirea veștii mi se ștersese cu totul din memorie) și lucrul acesta se simte în ușorul tremur al vocii. Vă cer îngăduință atât pentru tonalitatea nesigură, cât și pentru bâlbele emotive și pentru un “care” care țipă neconsolat după un “despre”.
În starea în care eram, trăiam cu impresia că am ratat momentul. Am revăzut acum înregistrarea și mi s-a părut că, totuși, lipsite de intonația și de ritmul pe care-l meritau, vorbele au reușit să transmită ceea ce-mi doream din tot sufletul să le spun tinerilor adunați la Cluj în sala cinematografului Victoria.
Cu această introducere prevenitoare, nu-mi rămâne decât să sper că și între voi vor fi câțiva care se vor regăsi în aceste vorbe:
Excelent discurs!
Superb!
Apreciez calitatea discursului , ai prezentat si nuantat foarte bine acest subiect. In aceasta mare a dezbaterilor aprinse si vorbelor dure, te-ai distantat prin calitate si delicatete… eu unul n-as fi putut sa fiu atat de calm. Felicitari!
Frumos, elegant, echilibrat! Felicitări!