Când pune vioara jos, Tomescu zâmbește puțin încurcat, ca un copil care se rușinează că primește prea multă atenție. “Tu ai făcut asta?” îți vine să-l întrebi și el pare că se miră sincer că ar avea vreo legătură cu miracolul care tocmai a avut loc.
O doamnă acră, fiica unui mare muzician, mi-a spus odată că nu-i place ce face tânărul violonist: “se ține de șușe”. Doamna se referea, probabil, la concertele și gesturile neconvenționale prin care Tomescu încearcă să facă muzica marilor compozitori accesibilă unui public tânăr și mai puțin educat. Adică exact eforturile pentru care eu îl admir enorm, pe lângă virtuozitatea-i și modestia-i absolut cuceritoare.
Într-un secol în care muzica clasică e pusă la mare încercare de consumerismul facil și lipsit de gust, Alexandru Tomescu nu s-a resemnat să cânte pentru melomanii convinși, tot mai puțin numeroși. Încălțat în bascheți, singur sau într-un trio seducător (împreună cu Horia Mihail și cu Răzvan Suma), el aduce muzica bună nu doar urechilor care vor s-o asculte, ci și sufletelor care au nevoie de ea, dar nu știu încă s-o caute.
Cu vioara lui Tomescu, România devine mai bună:
Cânţi pe un instrument de la 1702, vioara Stradivarius. Răspunde ea sensibilităţii de acum, poţi să ajungi să vorbeşti pe limba ei?
A. T.: Am fost întrebat odată de nişte sunetişti foarte pricepuţi: ”unde are mufa? ca să o cablam…”. Deh, are şi ea lipsurile ei, nu are mufă, nu are buton de playback. Ce să zic, eu cred că există o comunicare bidirecţională şi este nevoie de o obişnuire reciprocă. Vioara ajunge în timp să se impregneze de sunetul violonistului care ştie să o domesticească. Despre viorile Stradivarius se spune că sunt ca nişte fiare neîmblânzite sau ca nişte personalităţi foarte puternice. Tu, ca interpret, trebuie să le înţelegi înainte de a începe un dialog cu ele. Dacă vrei să-ţi impui punctul de vedere pe vioara Stradivarius, de cele mai multe ori vei avea o problemă, fiindcă instrumentul nu-ţi va răspunde. Este ca o persoană pe care trebuie să o cunoşti în fiecare zi.
:: interviul face parte dintr-o serie de momente însuflețite de Silva Dark.
Dacă toți magicienii ar fi precum Alex. T., aș da mai mult credit ”breslei” ăleia. Dar din fericire, el are unicitatea sa în orice domeniu ar activa.
Și n-aș zice că s-ar ține de ”șușe”, ci de ”sușe”. Miraculoasele celule stem se mai numesc și celule”sușe”, așa că e bine să îți îndrepți atenția către ceva care, nu e încă diferențiat, și să îi dai un imbold către a-și croi viitorul. O parte din publicul-țintă, e tineret nehotărât, poate confuz, nu? Și e mare lucru să poți fi model, tu însuți fiind tânăr. Măcar doar din interviul ăsta de mai sus, și tot avem de învățat atâtea…
Mulțumim.
da, dl tomescu
eram intr-o zi in asteptare la radio, intarziase putin un realizator care ne invitase sa zicem ceva intr-o emisiune si se apropie dl tomescu, ne asezam la aceeasi masa in hol, pentru lucruri diferite evident. usor diferit fata de cum il stiam din concertele de la radio. avea si vioara, io ca sa intru putin in conversatie si sa ma asigur ca n-am gresit personajul, il intreb “in pachetul asta e ceea ce cred eu?” aratand din cap complice catre husa cu pricina si cu stradivarius. da, zice, dar n-ar insemna mare lucru daca n-ar fi si muzicianul. m-am intimidat la comanda, am zis uite s-o fi plictisit sa i se puna talentul pe seama viorii asteia, am mai stat cateva minute si-l intreb iarasi “adica daca v-ar rapi cineva si ar lasa vioara, vreti sa ziceti ca asta ar fi paguba, nu?” isi da seama ca m-a speriat putin si revine, imi explica precum unui copil ca lucrurile astea sunt impreuna. o secunda m-a fulgerat ca e ingamfat, m-am linistit dupa ultimele cuvinte schimbate. e un muzicant mandru, talentat nevoie mare. bonus, e si super sarmant. 🙂