Poți salva o viață.
MobilPay ne-a pus la dispoziție în mod gratuit și din proprie inițiativă o pagină web securizată unde poți dona 10 lei pentru tratamentul Andreei, folosind cardul bancar. Durează 1 minut și toți banii donați ajung la Andreea.
Mulțumesc, Antonio!
:: află povestea Andreei
Aș fi vrut să nu fie nevoie să scriu însemnarea asta. Vă mulțumesc dacă o veți citi până la capăt. E despre un om frumos, care merită măcar 5 minute din timpul vostru.
Anul trecut, chiar pe vremea asta, am dat strigare pe blog în căutarea unui asistent personal. Dintre candidaturile primite, una m-a lăsat mască. Dosarul cuprindea, între altele, cea mai scurtă și mai convingătoare recomandare pe care am citit-o până acum. Comit o indiscreție pentru că v-o dezvălui, dar nu am nici talentul, nici concizia semnatarului pentru a v-o descrie pe Andreea:
A local equivalent of Murphy’s law in Communist Romania stated that, if you had been waiting long enough for a bus to come and decided to light a cigarette, the bus would come before you even had the time to enjoy your cancer stick.
I was confronted with yet another proof of this perverse natural law last week, as I was trying to start my new life as a student at Stanford without any luggage or other form of wardrobe. It had already been 6 days since KLM was tracking my two suitcases and their customer support website was showing the same disconcerting message “Tracking continues. Please check back later.”
:: read the rest of this entry on bucurenci.com
Cu întârziere, vreau să salut o inițiativă inteligentă de felul cărora mi-aș dori să văd cât mai multe în România. În timpul Festivalului George Enescu, Tetra Pak şi Unicredit Ţiriac Bank le-au oferit melomanilor apă într-un ambalaj special produs din surse regenerabile de materii prime.
Nu este prima dată când ambele companii se implică în proiecte de protejare a mediului și de susținere a proiectelor culturale de anvergură. Le urez să recidiveze cât mai des.
Înregistrarea mea preferată. Cu Andrei Pleșu la Tescani. Săptămâna Mare. 1989. Și o vorbă care mi-a rămas în minte dintr-un “Ce-am învățat” cu Johnny Răducanu publicat în Esquire:
Nu mă duc la biserică, nu-mi plac preoţii, dar cred că există Dânsul. Dânsul chiar mi-a dat voie să-i înjur pe popi, fiindcă am spus că sunt din armata Lui, unde a fost şi Beethoven general, şi am primit derogare să cânt şi cu muzica mea să împac oamenii.
There was an awkward silence last Sunday morning around the deserted Stanford campus. Except for the flag displayed at half-staff in the White Plaza and a moving moving performance of Mozart’s Requiem by Schola Cantorum at the Stanford Memorial Church, the day seemed to pass like any other. The minute of silence observed nation-wide at 8:46 EST, the time when the first plane hit the North Tower, went unnoticed as most of the West Coast was probably still asleep at the time. Overall, I had the feeling that this important anniversary was somehow understated here, where business seemed to carry on as usual. But was it?
:: Read the rest of this entry on bucurenci.com
Despre o spaimă dătătoare de viață
La limanul câte unei mări, am dormit, am cântat și am petrecut cu prietenii, am făcut dragoste, am iubit, am plâns, am citit, dar cel mai adesea am stat de vorbă cu mine însumi. Am avut naivitatea să cred, cum spune în “Autoportret” același Paler, că “la mare nu există decât prezent”. E adevărat, urmele trecerii noastre nu rămân multă vreme pe nisip și nu se văd decât pentru câteva clipe în apă, dar astăzi mi se pare că abia această ștergere face ca trecerea noastră să pară nu doar ireversibilă, ci și neînsemnată. În prezentul continuu al mării nu e loc pentru trecutul nici unuia dintre noi.
“I bet you’ll be wearing short pants and flip-flops in no time after you arrive at Stanford”,my friend Cosana kidded last year, when I made a nasty comment on the Americans’ (and Californians’ in particular) preference for dressing down. “Wanna bet?”, I retorted, quite sure I wouldn’t be adopting the casual uniform of the Stanford student, y compris the loathed flip-flops, so easily. Well, it turns out Cosana’s prediction was not far from reality.
:: read the rest of this entry on bucurenci.com
Până când încep cursurile, am hotărât să mă apuc și aici de lucrul la care se pare că mă pricep cel mai bine. Mi-am făcut un blog, pe care-l găsiți la bucurenci.com. Voi prelua cele mai multe însemnări și aici pe blog, așa că nu e nevoie să mai adăugați un titlu în cititorul de RSS-uri, am să fac excepție doar cu acele însemnări despre care nu cred că-i vor interesa foarte mult pe cititorii din România.
Noul blog e în limba engleză, nu din vreo fiță sau dintr-un exces de comoditate, ci pentru că am nevoie de exercițiu în stăpânirea acestei limbi. Din respect pentru cititorii care nu vorbesc limba română, am să vă rămân recunoscător dacă veți scrie în limba engleză atunci când comentați pe bucurenci.com. Pe bucurenci.ro limba oficială, ca să zic așa, rămâne româna.
Când arunci o privire peste lista spectacolelor regizate de Alexandru Darie te-apucă amețeala. Când a avut timp omul acesta să creeze atât de mult frumos, să conducă un teatru și să mai și trăiască? Pe scândura scenei timpul curge altfel decât în viața reală și probabil că ceva din acest meșteșug alchimic li se transmite și oamenilor care fac teatru și care învață mai bine decât noi, profanii, sa altereze curgerea timpului și să transforme clipele trecătoare în aur.