Împotriva abuzului și a nepăsării

Un coleg american m-a întrebat cum e Bucureștiul. N-am știut ce să aleg mai întâi de pe taraba contrastelor și i-am spus,

“Imaginează-ți o femeie bătută, cu pomeții tumefiați, dar sub vânătăile căreia mai poți ghici că a fost cândva frumoasă. Ăsta e orașul meu.”

Colegul meu a vrut să știe cine a desfigurat-o pe biata femeie și, după ce am încercat zadarnic să-i descâlcesc haosul urbanistic dâmbovițean în căutarea unui vinovat, m-am lăsat păgubaș.

“Adevărații vinovați suntem noi, i-am spus în cele din urmă, cei care am stat cu mâinile în sân și am lăsat să se întâmple toate astea. Dacă o hahaleră cotonogește o femeie în miezul zilei în mijlocul unei mulțimi de oameni care privesc îngroziți, dar fără să facă nimic, crezi că doar bruta merită pusă la stâlpul infamiei?”

Cea mai groaznică siluire a Bucureștiului a avut loc în anii ’80. Ceaușescu a ras un sfert din Bucureștiul istoric sub pretextul “sistematizării”. Cine a îndrăznit să protesteze a fost redus repede la tăcere de organele Miliției și ale Securității. Urmele traumei se văd și astăzi. Nu numai pe harta orașului, ci și în sufletul bucureștenilor. Violența a fost așa de mare, încât n-am știut cum altfel să-i supraviețuim, altfel decât obișnuindu-ne cu ea.

În cele două decenii de tranziție, demolările au continuat în București, nu la fel de sălbatice, dar mai haotice ca înainte. Cancerul care a devastat cartierul Uranus a metastazat în nenumărate tumore care au mușcat peste tot din trupul orașului. Străinii care vizitau Bucureștiul priveau îngroziți cum ne batem joc de propriul oraș. Noi ridicam din umeri, aveam treburi mai importante de făcut. De exemplu, să construim Bucureștiul nou, mai hidos chiar și decât arhitectura chinezo-ceaușistă de pe Victoria Socialismului (ceea ce, trebuie să recunoașteți, e o adevărată performanță).

Primarii Capitalei n-au controlat niciodată tarantella construcțiilor și demolărilor care au sluțit orașul, ba unii dintre ei chiar au câștigat binișor de pe urma ei. Iar la urmă au pus umărul și au completat urâțenia cu ce s-a priceput fiecare mai bine: blocuri colorate, arteziene bling-bling, ceasuri cu palmieri, detalii de marmură neagră, bănci curcubeu, statui de ipsos și clădiri de mucava.

Marile proiecte urbanistice au rezolvat mai întotdeauna câte o problemă și au creat, în locul ei, alte zece. Cele mai multe s-au făcut cu costuri nerușinat de mari, dar cel mai mare cost a fost sacrificarea memoriei Bucureștiului, pe care buldozerele au făcut-o una cu pământul, în disprețul legilor și, uneori, chiar al unor hotărâri judecătorești.

Vreau să fie limpede: nu spun că proiecte ca pasajul Basarab sau ca magistrala Buzești nu erau necesare. Nevoia era cât se poate de reală și e admirabil că au rămas proiecte prioritare, chiar și în recesiune. Problema este felul în care au fost realizate. Dacă Primăria va continua să lucreze în felul acesta, Bucureștiul va deveni un oraș-uzină, la fel de funcțional și de hidos ca unele dintre metropolele asiatice, care au ales să facă față creșterii economice îngropându-se în beton. În timpul acesta, în capitalele europene prioritate au transportul în comun, limitarea traficului în centru, crearea unei infrastructuri sigure pentru biciclete, spațiile verzi și zonele pietonale. N-ar strica să ne întrebăm mai des cu cine vrem, de fapt, să semănăm.

V-am spus toate lucrurile acestea ca să înțelegeți de ce voi vota cu Nicușor Dan, candidatul independent la alegerile pentru Primăria Capitalei. Nu pentru că aș crede că are vreo șansă la aceste alegeri. Ci pentru că aș vrea să-i transmit în felul acesta noului (sau vechiului) primar un mesaj clar despre care ar trebui să fie prioritățile lui în noul mandat.

Nicușor Dan n-a stat cu mâinile în sân atunci când Bucureștiul s-a aflat sub asediu. Ca președinte al Asociației “Salvați Bucureștiul”, a câștigat 22 de procese împotriva primăriilor și a salvat o mică, dar semnificativă, parte din Bucureștiul vechi și frumos. Dacă am fi fost mai mulți ca el, orașul nostru ar fi arătat astăzi mult mai bine. Așa că eu cred că îi datorăm măcar un vot în semn de mulțumire. Și de penitență pentru nepăsările fiecăruia dintre noi.

:: The One, mai 2012

Tags: alegeri, bucuresti, nicusor dan, primar, primaria generala