Artă pentru viață

Nu știu când ai fost ultima dată într-un spital, dar probabil că îți este familiară atmosfera deprimantă, de Purgatoriu, care domnește în cele mai multe dintre aceste așezăminte.

Dacă stai să te gândești, e complet anapoda, pentru că la spital te duci ca să te vindeci, iar scenografia sumbră nu are darul să accelereze acest proces. Ba dimpotrivă.

Continue reading…

Istoria unei democrații cu circuit închis

Un text genial. Respect, Mălin Mușatescu:

România este exemplul perfect de democraţie cu circuit închis, o ţară capitalistă în care sistemul de valori a fost creat artificial astfel încât supremaţia economică, financiară şi politică să fie doar pentru cei iniţiaţi, pentru ei, membrii din interiorul sistemului – informatori, securişti, nomenclaturişti, pupincurişti, rudele lor şi tot felul de interlopi meteoritici.

Continue reading…

Buna guvernare

În aprilie am scris pentru numărul de mai al revistei The One următorul text. Retrospectiv, nici nu știu dacă să recunosc că am fost naiv, credul ori prost de-a binelea.

Buna guvernare

Una dintre ideile formulate de Tony Blair în conferința pe care a ținut-o la București a fost că “toți prim-miniștrii își încep mandatul atunci când sunt cei mai populari și cei mai puțin competenți și îl încheie atunci când sunt cei mai puțin populari și cei mai competenți”.

Continue reading…