Prima aplicaţie gratuită de prim ajutor în limba română pentru utilizatorii de smartphone-uri cu sisteme de operare iOS şi Android a fost lansată de programul Lecţia de prim ajutor, iniţiat de ING Asigurări de Viaţă şi MaiMultVerde, în parteneriat cu SMURD.
Aplicaţia Lecţia de prim ajutor poate fi accesată din Google Play şi App Store. Pentru fiecare descărcare, ING Asigurări de Viaţă va dona 1 euro către Fundaţia pentru SMURD. Dacă descarci aplicaţia, poţi obţine în timp real informaţii şi soluţii pentru cele mai des întâlnite probleme medicale.
Soluţiile pentru acordarea de prim-ajutor şi alte informaţii utile sunt structurate în 13 capitole, disponibile pe prima pagină a aplicaţiei după cum urmează: Procedura de semnalare la 112, Persoana căzută la pământ, Primul ajutor pentru copii, Urgenţe majore, Manevra Heimlich, Hemoragii, Fracturi, Accidente, Arsuri, Intoxicaţii, Urgenţe de sezon, Prevenţie, Trusa de prim ajutor.
Aplicaţia are şi un motor de căutare, cu ajutorul căruia utilizatorul poate găsi rapid situaţiile de urgenţă căutate şi soluţiile corespunzătoare. Acestea sunt prezentate sub formă de explicaţii însoţite de ilustraţii sau lecţii video. Astfel, utilizatorul va fi ghidat pas cu pas în acordarea primului ajutor până la sosirea ambulanţei. Aplicaţia are şi un buton destinat apelării rapide 112 într-o situaţie de urgenţă care necesită asistenţă specializată.
„Lecţia de prim ajutor” este un program de prevenţie şi educaţie pentru salvarea de vieţi care cuprinde emisiunea Lecţia de prim ajutor difuzată pe Pro Tv în perioada noiembrie 2011 – februarie 2012, site-ul www.lectiadeprimajutor.ro şi noua aplicaţie pentru smartphone.
Initiativa este foarte buna. Nu stii niciodata cand poti fi intr-o situatie in care se impune sa dai un prim ajutor, si cu siguranta nu ai cum sa cunosti prea multe tehnici. Cu aplicatia aceasta problemele ar putea avea o rezolvare facila.
Initiva este buna, eu as insista ceva mai mult si as pune si ceva materiale audio/video nu de alta dar cred ca ar prinde bine ceva materiale ce nu reprezinta doar imagini!
E un proiect grozav. Mi-a placut foarte mult emisiunea de pe prima tv.
Astfel de initiative sunt bune. Pacat ca sunt cam rare si de multe ori nu rezista pe piata foarte mult proiectul.
Buna idee, nu strica sa adaug aceasta aplicatie pe smartphonul meul
Nu strica o astfel de aplicatie pe telefon.
Foarte utila aplicatia, si aplicatia celor de la auto.ro, cea care iti spune unde e cea mai apropiata benzinarie, spalatorie, etc, foarte utila de asemenea.
foarte buna initiativa
🙂
Foarte buna ideea! Aplicatiile vor cuceri din ce in ce mai mult teren in viitor !
Howdy I am so glad I found your weblog, I really found you by error, while I was looking on Askjeeve for something else, Nonetheless
I am here now and would just like to say many thanks for
a remarkable post and a all round interesting blog (I also love the theme/design),
I don’t have time to browse it all at the minute but I have saved it and also added in your RSS feeds, so when I have time I will
be back to read much more, Please do keep up the awesome b.