The Economist îi dedică un lung necrolog sociologului Nicolae Gheorghe, părintele activismului pentru drepturile romilor, care s-a stins pe 8 august, la 66 de ani.
Încă visez o Românie în care elevii de școală primară, de gimnaziu și de liceu vor învăța la orele de istorie despre robia țiganilor și despre oameni ca Nicolae Gheorghe, așa cum învață elevii americani în statele sudiste despre sclavia afro-americanilor, despre Martin Luther King Jr. și despre Rosa Parks.
“NOMAD” was a good word for Nicolae Gheorghe. He was always on the move, with his worldly goods strapped to his back: a laptop, bundles of e-mails, a ring-binder, three shirts. Even in Bucharest, the closest he had to a home, he kept no fixed address. Telephones often failed to catch him. He would be out, tirelessly visiting Roma up and down Romania, or travelling much farther afield, arguing on their behalf.
Oana Sandu a semnat un portret mai amplu al lui Nicolae Gheorghe pentru numărul de vară al Decât o Revistă. E o lectură revelatoare din multe puncte de vedere:
De unde ești? Ce faci aici? Cine ești?
Toate sunt întrebări menite să ilumineze o apartenență identitară, toate încearcă să afle cine e persoana respectivă și, chiar mai mult, de ce este așa sau de ce a ajuns să fie așa. Sunt variante ale unei întrebări care îl macină pe Nicolae de aproape 50 de ani și care l-a făcut să sară dintr-o lume într-alta. Întrebarea i-a pus-o un necunoscut, întâmplător. Era 1965, 18 ani, și tocmai terminase liceul. Era la școala de ofițeri de infanterie de la Sibiu, unde se împrietenise cu un coleg dintr- un sat de pe lângă Târgu-Neamț. Într-o vacanță, au făcut amândoi o plimbare cu bicicletele până la mânăstirile Neamț și Agapia și, într-un popas, un târgoveț roșu la față a ieșit dintr- o cârciumă și, văzându-l, l-a întrebat:
„Bă, de ce ești tu țigan?”
Pe cât de simplă e întrebarea, pe atât de imposibil i-a fost lui Nicolae să răspundă. Nu doar atunci, ci în toți anii care au trecut. De aceea, așa cum face pe stradă în Salerno, a căutat ani de zile răspunsurile altora, sperând să-l înțeleagă mai bine pe-al lui.
Nicolae Gheorghe a făcut cinste tuturor românilor prin felul în care și-a trăit viața. Chiar dacă drumul dreptății pentru cetățenii românii de etnie romă e unul încă lung, Nicolae Gheorghe a făcut pași importanți pe acest drum. Am convingerea că sunt astăzi în România tineri care își vor modela viața după exemplul lui. Odihnească-se în pace!
Pacat ca acest om a disparut, a luat cu el multe dintre lucrurile bune si nu stiu care va mai avea forta sa-i continue demersurile.
Sa-i fie tarana usoara!