Triptic cu trei instantanee ale Cesáriei. De vreo lună, de când încerc să reduc sunetele stressante cu care îmi încep ziua, ceasul de pe iPhone mă trezește cu “Fatalidade”. Încă nu m-am săturat s-o ascult, dar n-am mai ascultat niciun alt cântec al Cesariei în timpul zilei.

Azi dimineață m-am scufundat iar în playlistul pe care mi l-am făcut acum doi ani, când am aflat că Cesária s-a întors desculță pentru ultima oară la ea acasă, în Capul Verde.

Foto: AP

Încă îmi reproșez că n-am fost niciodată s-o ascult live. Pe vremea când făcuse potecă spre Sala Palatului mi se părea că e prea mainstream, prea clișeu. Ce vină avea ea (ce vină are Leonard Cohen?) că cineva a uitat câteva dintre piesele ei pe repeat în Vama Veche?

Povestea frumoasă și adevărată scrisă de Ana-Maria Caia mi-a confirmat ceva ce bănuiam deja – că mi-ar fi plăcut s-o ascult în concert și s-o cunosc, tocmai pentru că era așa de vie, de contradictorie și de autentică.

O ascult pe Cesária așa cum îi ascult pe Vîsoțki, pe Chavela Vargas ori pe Amalia Rodrigues. Habar n-am ce spun, pentru că nu înțeleg nici rusa, nici spaniola, nici portugheza și cu atât mai puțin criola, dar simt ce-i mână pe fiecare în cântec.

Eram în Lanzarote acum doi ani – o insulă cu peisaj vulcanic în nord-vestul Africii, cea mai mică distanță la care m-am aflat vreodată de Capul Verde – când am citit vestea. “Cesária Evora, Barefoot Diva, Queen of Morna, Dies at 70”. Sodade, oi, sodade…

Textul Ana-Mariei mi-a dat gândul bun să-mi pun în minte să ajung într-o bună zi în Mindelo, la Cesária acasă, să-i duc o floare, dacă nu m-am învrednicit s-o fac nici măcar o dată, când a venit ea la mine acasă, la București. Și poate până atunci am să învăț s-o rup măcar oleacă pe portugheză sau pe criolă.

Trabalhá, lutá, cantá
Regá bô vida c’suor d’alegria

Trudește, luptă, cântă
Înmoaie-ți viața în sudoarea bucuriei

Tags: ana-maria caia, capul verde, cesaria evora