Dragi prieteni,
Vă scriu pentru a vă invita personal la o expoziție care ar putea trece altfel neobservată printre cei mai puțin interesați de etnografie și folclor.
Sub titlul În urma acului. Românii de la est de Bug, Muzeul Țăranului Roman expune nu numai o colecție de cusături ale românilor din Ucraina de astăzi, o colecție ascunsă timp de 70 de ani, ci își asumă documentarea și expunerea poveștii acestor cusături și a expediției care a produs colecția, desfășurată într-o perioadă despre care se vorbește astăzi puțin în România, al doilea război mondial.
Sociologul Anton Golopenția, director pe atunci în Institutul Central de Statistică, a primit în 1941 ordinul de a organiza o cercetare la est de Bug, în Reichskommissariat Ukraine (Ucraina sub ocupație germană) pentru a găsi, înregistra și documenta populația românească din zonă. Acțiunea se numea IREB (Identificare românilor de la est de Bug).
Ceea ce ar părea la prima vedere o cercetare pur științifică, deși pe timp de război și într-o zonă de ocupație militară, devine la o privire mai atentă cel puțin problematică. La înscrierea pe listele echipei, fiecare familie primea un pachet-dar din partea guvernului român (sare, zahăr, săpun, tutun, chibrite). Listele nominale produse de echipa de 18 angajați ai Institutului de Statistică precum și recomandările lor urmau să fie folosite într-un amplu proces de repatriere / schimb de populație amânat până când apropierea Armatei Roșii l-a făcut imposibil.
Anton Golopenția a fost arestat în procesul Pătrășcanu și a murit în anchetă, în 1951, la închisoarea Văcărești. Cusăturile, ca dealtfel întreaga poveste IREB au rămas ascunse în toată perioadă comunistă. Sanda Golopenția, fiica lui Anton, le-a luat cu ea în Statele Unite în anii 1980. În 2005 ele au fost donate Muzeului Țăranului Român care le expune acum pentru prima oară.
Recunosc că primul impuls în expunerea acestei colecții a fost o abordare estetică (cusăturile sunt într-adevăr de o rară frumusețe) care să treacă sub tăcere, discret, o poveste pe care nu știam cum să o spunem. Cuvinte precum repatriere, renaționalizare, reviriment etnic, schimb de populație nu păreau să se potrivească cu frumusețea tăcută a ștergarelor. Și totuși făceau parte din aceiași poveste. Nu ar fi existat una fără cealalată. Așa că am încercat să expunem onest, asumându-ne neștiința și propriile întrebări fără răspuns, fără să ascundem ceea ce și nouă ne dădea un sentiment acut de disconfort.
Vă invit să vedeți această expoziție ca pe o încercare de a prezenta un trecut problematic, în general neasumat în societate românească, încercând să înțelegem și nu să îndreptăm degete acuzatoare. Sper că am reușit o expoziție care să nedumerească și să invite căutări și interogații, nu verdicte și acuzații.
Vă aștept cu drag miercuri, 5 februarie la ora 17.00 la vernisaj sau oricând până pe 2 martie pentru a vedea expoziția.
Simina Bădică
Muzeul Țăranului Român
Cum fu?
Felicitari pentru articol!