Nimic nu mai e ce-a fost —
Acum niște ani, în cercul meu de prieteni devenise de bon ton să începi orice conversație despre Vama Veche cu lamentația că s-a umplut de puști. Apoi cineva a observat că e posibil ca media de vârstă a faunei de noapte din bătrâna localitate de frontieră să fi rămas, în ciuda aparențelor, constantă, și ca noi să ne mai fi maturizat oleacă, ceea ce ar explica iluzia optică.
Nu mai știu cum au reacționat ceilalți, dar pe mine explicația m-a convins. Am venit prima dată în Vamă la 17 ani și nici atunci nu mi s-a părut că aș fi cel mai tânăr. De atunci s-au schimbat multe, s-a construit mult și urât, dar vârsta medie a petrecăreților de noapte a rămas, de fapt, cam aceeași. Iar multe dintre diferențele care-i scot din minți pe „vechii” vamaioți au pur și simplu de-a face cu faptul că tinerii de 16-22 de ani de azi petrec puțin mai altfel decât o făceau tinerii de 16-22 de ani acum un deceniu, când vamaioții optzeciști și nouăzeciști se plângeau, la rândul lor, că „Vama nu mai e ce-a fost” și că „s-a umplut de puști”.
O parte dintre vamaioții de ieri și-au găsit repede alte refugii, la Portița, la Vadu, la Sfântu Gheorghe, la Sulina. Dar nu s-au dus acolo pentru petreceri, ci pentru că, de la o vreme, vacanțele lor arată puțin altfel. Mai liniștite, mai așezate și, pentru cei care au deja familie și copii, mai private. I-am urmat și eu, atunci când am simțit că o noapte albă e suficientă pentru o singură vacanță sau, mai bine zis, când n-am mai simțit nevoia să petrec în fiecare noapte până la răsărit, doar pentru că toată lumea din jur pare să facă asta.
Îmi place și acum să dau măcar o dată pe an o tură prin Vamă, dar mai mult în timpul săptămânii, când e mai liniște. Îmi place și agitația de noapte, dar după ce fac o dată turul barurilor parcă nu simt nevoia s-o iau de la capăt. Îmi dau bine seama că nu sunt neapărat caracteristic pentru vârsta mea. Nu sunt toți oamenii de 30 de ani ca personajele din „Boogie”-ul lui Radu Muntean. Unii au încă destulă energie și pot s-o țină într-o petrecere de luni până duminică. Cinste lor! E drept că o parte din mine parcă îi tot așteaptă să le vină mintea la cap, dar am învățat să accept că oamenii cresc în ritmuri diferite și că vârsta biologică nu e totuna cu cea sufletească.
Singurii pe care nu-i înțeleg sunt cei care se plâng că „nu se mai petrece ca pe vremuri”. Mi se pare straniu că-i supără ceva ce ține de domeniul firescului și al evidenței. Chiar dacă sufletește ești mai tânăr cu un deceniu sau chiar cu două decât congenerii tăi, nu te poți aștepta ca lumea să stea în loc așteptându-te pe tine.
Firește că nu se mai petrece la fel. În fond, lumea nici nu se mai îmbracă la fel, nu mai discută despre aceleași lucruri, nu mai ascultă aceeași muzică, nu mai spune „beton” și nici „bestial”, nu mai citește Kundera pe plajă și, în caz că n-ai observat, nici Cațavencu nu mai e ce-a fost. Iar eu găsesc că e foarte bine că lucrurile stau așa, pentru că altminteri lumea ar fi un loc îngrozitor de plicticos.
„Orice lucru are clipa lui prielnică, și este vreme pentru toate îndeletnicirile de sub cer: vreme este să te naşti şi vreme este să mori; vreme este să sădeşti şi vreme să smulgi ceea ce ai sădit; vreme este să ucizi şi vreme să tămădueşti; vreme este să dărâmi şi vreme să zideşti; vreme este să plângi şi vreme să râzi; vreme este să jeleşti şi vreme să dănţueşti; vreme este să arunci pietre şi vreme să le strângi; vreme este să îmbrăţişezi şi vreme este să fugi de îmbrăţişări; vreme este să agoniseşti şi vreme să prăpădeşti; vreme este să păstrezi şi vreme să arunci; vreme este să rupi şi vreme să coşi; vreme este să taci şi vreme să grăeşti; vreme este să iubeşti şi vreme să urăşti. Este vreme de război şi vreme de pace este”.
A recitat pentru dumneavoastră din Cartea Ecleziastului, Gala Galaction.
:: The One, iunie 2013
Cum ii explicam eu prietenului britanic asta-vara litoralul romanesc (am fost in Vama).
“So- Mamaia is really posh- in a bad way; think overpriced and full of huge fancy cars and clubs for show-off rich wankers. Neptun-Olimp, that’s not much different, just more ‘for the masses’- as in very mainstream, nothing remarkable.Then there’s Eforie, Cap Aurora- those are relly quiet and mostly for retired people. Costinesti- that’s the one for young people and sort of working-class- kind of cheap, kind of low-key, but… well, in no way intellectual or cutting edge. Vama Veche- that’s where we’re going, is like the really alternative one, sort of the equivalent of Brighton in the UK. It’s got all the places that play good music, it’s not posh, it’s hippie- that’s where philosophy students like me go! And it’s got the best best best nightlife ever!! And then there’s Doi Mai- that’s where people who used to enjoy Vama Veche go when they’re too old for this shit…”.
Fain spus ! Nu stiu daca intru neaparat intr-una din categoriile mentionate mai sus, am fost la Costinesti ultima data (total dezamagita), insa ideea e ca mai suntem unii rataciti in generatia asta noua (22 de ani peste 15 zile 😀 ), care nu suntem chiar asa “in grafic”. Nici hipsteri, nici stereotipuri. Nici extraterestri :))
Pana una alta, keep on writing, salutari de la o tipa care mai citeste (printre altele) si Kundera pe plaja. Sper doar ca anul acesta plaja sa fie undeva in Grecia / Spania :))
Dar nici nu mai este ce a fost. Mergeam si eu acum 15 ani in Vama, zaceam rupt de beat pe nisip, faceam baie noaptea in mare in”chelea goala” ca sa imi mai spal creierii de bautura, mi se mai intimpla sa gresesc cortul si sa adorm langa necunoscuti, dar niciodata (accentuez: NICIODATA) nu rupeam gardurile localnicilor ca sa le pun pe focul de tabara, sa intru in gradinile oamenilor profitand de libertatea vamii si sa fur mancare de prin gradini.
Nu aveam prea multe surse de venit pe vremea aia, dar parca asta era un element temperant. Nu mai ai bani, nu mai pui mana. Vamaiotii de azi chiar nu mai au nici o limita.
Foarte inspirat se încheie acest articol cu un citat din Eclesiast. Fără a fi un creștin devotat (în sensul ortodox al cuvântului), unul dintre pasajele mele preferate din Biblie este Ecleziastul capitolul 3.5: “Aruncarea pietrelor îşi are vremea ei, şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei”. De multe ori fac apel în minte la acest citat biblic pentru a înțelege conflictul între generații (odată ajuns la vârsta mijlocie, sunt permanent între cei mai tineri decât mine și cei mai bătrâni).