Gabriel Liiceanu împlinește astăzi 72 de ani —
În anii ’90, când părea că economia nu va ieși niciodată din recesiune și nici democrația de sub zodia lui Ion Iliescu, în bibliotecile românilor au început să-și facă apariția butelii de oxigen, canistre de libertate și conserve de gândire critică sub forma unor volume pe cotorul cărora era tipărită inconfundabila siglă a editurii Humanitas.
Numele acesta, împrumutat de fondatorul editurii de la Cicero (care a fost inspirat, la rândul lui, de paideia grecească), a jucat de la bun început rolul unei declarații de misiune: Gabriel Liiceanu a crezut că nu putem fi buni cetățeni, implicați activ și constructiv în viața cetății, în absența virtuților pe care numai studiul literaturii, al istoriei și al filosofiei ni le poate cultiva.
Între congenerii mei sunt mulți care se regăsesc în ideile și opțiunile politice ale cărturarului, după cum sunt mulți și cei care le contestă. Dar și unii și ceilalți îi datorăm lui Gabriel Liiceanu cărțile care ne-au format abilitățile de a gândi critic, de a judeca singuri și de a ne forma propriul sistem de valori.
Atunci când a fost ținta unui atac nedemn, am scris că, în ciuda unor gesturi ale domniei sale care m-au mâhnit sau cu care am fost în dezacord fățiș,
“nici un moment nu mi-a trecut prin cap să-l bănuiesc pe Gabriel Liiceanu de fariseism. Este, probabil, unul dintre cei mai autentici intelectuali cu care avem norocul să fim contemporani şi, cu siguranţă, unul dintre cei mai trebnici oameni de cultură.”
Am recitit textul cu pricina și mă bucur să constat, șapte ani mai târziu, că mă regăsesc întru totul în el.
Gabriel Liiceanu a continuat să aibă opțiuni politice și să și le exprime fără echivoc, așa cum e firesc să o facă orice intelectual al cetății, dar a continuat să scrie cărți, să țină cursuri și conferințe, iar editura Humanitas a continuat să alimenteze cu oxigen bibliotecile și, mai nou, hard disk-urile și tabletele românilor.
La mulți ani, domnule Profesor!