Cum să trăiești alături de oameni care urăsc ceea ce ești —
Miercuri, 25 iunie, de la ora 6 p.m., vă aștept la o dezbatere moderată de Dana Deac despre “strategiile de supraviețuire într-o lume rasistă, homofobă și sexistă”. Îmi displace puțin titlul evenimentului, pentru că pune niște etichete care blochează comunicarea cu niște actori foarte importanți din jurul nostru, dar cred că e mai puțin important cum se numește dezbaterea decât ceea ce ce vom discuta în cadrul ei.
Aștept cu interes să aud ce vor avea de spus despre acest subiect Florin Buhuceanu (ACCEPT), Elena Radu (profesoară de limba romani), Liliana Popescu (SNSPA) și Valeriu Nicolae (World Vision). Sunt câteva idei și experiențe pe care vreau la rândul meu să le împărtășesc. Mă interesează mai puțin să arăt cu degetul, cât să vorbesc despre cum gestionez la nivel personal întâlnirile cu intoleranța cotidiană.
Acest eveniment se află sub egida proiectului ,,Tinerii construiesc o Românie civică” derulat de Fundația Proiectul de Educație Civică și Dezvoltare Academică (ECDA).
Evenimentul va avea loc miercuri, 25 iunie, de la ora 18:00, la terasa (acoperită) The Jar Bar & Pub, strada Sf. Ștefan nr. 21.
Ne vedem miercuri!
in romania putem vorbi mai mult de toleranta nu de rasism