Copiii nu-nțeleg ce vor,
A plânge-i cuminția lor.
Dar lucrul cel mai laș în lume,
E un bărbat tânguitor.
Sunt versuri dintr-un gazel de George Coșbuc, care mi-a plăcut așa de tare când eram mic, încât l-am învățat pe de rost. Se cheamă Lupta Vieții.
Vedeți, una dintre mândriile mele în copilărie era că nu am plâns niciodată la școală. Sigur, am văzut alți copii plângând la școală și mi-aduc aminte că, de fiecare dată, i-am privit oarecum stânjenit. Nu-mi imaginam cum se pot face de râs în halul ăsta.
(pentru continuare apasă Play)