De la mănăstirea Sihăstria Rarăului la groapa de gunoi de la Pata Rât.
La doar câteva zile după ce o țară întreagă o căutase – cu poliție, televiziuni și poteră de cetățeni alarmați pe Facebook – pe adolescenta de 15 ani fugită la mănăstire, o altă adolescentă, de 16 ani, murea strivită sub roțile unei mașini care transporta gunoi la groapa de la Pata Rât, lângă Cluj.
Diferențele dintre cele două cazuri spun o poveste rușinoasă despre România de azi, rușine pe care sperăm de ani de zile că o vom face să dispară dacă vom continua să nu vorbim despre ea.
Cu mult înainte de a intra la cel mai bun liceu din Capitală cu nota 10, Iulia a avut norocul de a avea doi părinți care și-au permis s-o crească și s-o țină la școală. Șansele ei de a termina școala generală, dacă luăm în considerare doar etnia părinților și faptul că s-a născut la oraș, erau de 98%. Dacă părinții ei ar fi fost de etnie romă, Iulia ar fi avut 67% șanse să termine 8 clase și 5% șanse să termine liceul.
Fata care-și petrecea zilele scormonind în gunoi la Pata Rât n-a mers, cel mai probabil, nici o singură zi la școală. Nu are un nume, pentru că niciunul dintre jurnaliștii care au relatat despre moartea ei nu au considerat că e cazul să i-l afle sau să ni-l spună și nouă. Știrea n-a rulat decât pe două televiziuni de talie mică.
Ca pentru a atenua și mai mult din disconfortul știrii, în cele mai multe relatări se vorbește despre „tânăra” de 16 ani. Sărăcia și etnia romă te maturizează mai repede. La 15 ani o fată din București nu poate petrece o noapte la mănăstire fără să fie alertată Poliția, dar la 16 ani o „tânără” de la Pata Rât își poate trăi viața scormonind în gunoaie, iar moartea ei, stupidă și violentă, nu mai indignează aproape pe nimeni.
Să nu credeți cumva că a fost un caz izolat. Jurnaliștii de la ȘtirideCluj.ro ne spun că și-au mai găsit sfârșitul, tot sub roțile unei autogunoiere și tot la groapa de gunoi de la Pata Rât, o fetiță de cinci ani (rămasă tot fără nume) în 2012, Eliza Ungur, mamă a trei copii, în 2010, și Florina Varga, o fetiță de 11 ani, în 2007.
Acoperirea mediatică a fost, ca și acum, anemică, iar indignarea publică a lipsit cu desăvârșire. Trei fete și o tânără strivite de mașina de gunoi! Și vorbim de o singură groapă, de o singură comunitate de romi care trăiește, asemenea altor mii, într-o sărăcie abjectă de care noi nu ne simțim responsabili nici cât negru sub unghie.
În clipa în care viața unui om face mai puțin decât o ceapă degerată din pricina culorii pielii lui sau din pricina sărăciei părinților lui, cu toții pierdem ceva în demnitate și în umanitate.
Nu e treaba mea se le spun părinților Iuliei cum să-și gestioneze relația cu fiica lor. Dar pentru că Iulia a apucat-o, asemenea multor adolescenți debusolați din țara noastră, pe calea credinței, îmi permit să sper că va veni ziua când duhovnicii acestor tineri îi vor trimite să-și trăiască credința nu în biserici, ci în lumea reală, acolo unde semenii lor au nevoie de ajutorul lor.
M-aș bucura ca stareții mănăstirilor la ușile cărora vor bate să-i îndrume mai degrabă spre o comunitate de romi săraci din țara asta și să le aducă aminte că drumul spre Împărăția Cerurilor nu trece doar prin mătănii, post și rugăciune. Că Iisus Hristos le-a cerut fapte, nu doar vorbe, și că la Înfricoșata Judecată îi va dojeni:
„Flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat.”
Iar când îl vor întreba „Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit?”, El le va răspunde:
„Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea neînsemnați frați ai Mei, nici Mie nu Mi-aţi făcut.”
:: The One, aprilie 2014
:: Foto: David Dare Parker / Network Photographers
Eu locuiesc in Cluj, am interactionat cu oamenii astia, in calitate de medic. Pe groapa traiesc, alaturi de haite de caini si stoluri de pasari, bebelusi, copii de gradinita care nu merg la gradinita, copii mai mari si mai mici, gravide(unele minore). Exista cateva pesoane si ONG-uri care incearca sa-i ajute, dar comunitatea este foarte mare si problemele pe masura. Cum tolereaza autoritatile locale aceasta stare de fapt in Clujul cu pretentii de oras european, este un mister pentru mine. Simt ca este vina fiecaruia dintre noi, cei care locuim in Cluj, ca acesti oamenii traiesc in aceste conditii…sincer va spun ca nu am speranta ca se va schimba ceva in timp util pentru sutele de copii care nu au nicio sansa la o viata cat de cat decenta.
Apropos de credință, să nu uităm că la Pata Rât au fost “mutați” acum câțiva ani peste 100 de romi care locuiau în Cluj, evacuații fiind pentru a se construi un campus teologic acolo.