Margaret Thatcher ar fi împlinit astăzi 90 de ani.
Ce cred că am pierdut prin plecarea ei este modelul politicianului care face politică din convingere și al unui om de stat principial până în pânzele albe.

În aprilie 2013, nu doar admiratorii, dar și criticii lui Margaret Thatcher au luat cu asalt canalele media pentru a-i face, fiecare cum a crezut de cuviință, necrologul. Grupul detractorilor veseli a pornit o campanie pe Facebook cu scopul de a propulsa melodia „Ding Dong – The Witch is Dead” (Ding Dong – Vrăjitoarea a murit) din musical-ul „Vrăjitorul din Oz” pe locul 1 în topul celor mai descărcate piese de pe Internet.

Întreprinderea nu le-a reușit, dar îmi place să cred că până și lui Lady Thatcher i s-ar fi părut găselnița amuzantă. În încăpățânările ei doctrinare, această formidabilă femeie nu și-a pierdut niciodată simțul umorului.

Când sovieticii au botezat-o „Doamna de Fier”, le-a râs în nas și, cu un haz genial, și-a transformat porecla în renume:

„Doamnelor și domnilor, s-a adresat ea membrilor Partidului Conservator la conferința din 1976, am venit aici, în fața dumneavoastră, în rochia mea roșie de șifon Red Star (Steaua Roșie), ușor machiată și cu coafura proaspăt făcută: iat-o pe ‘Doamna de Fier’ a Occidentului.”

În 1979 și-a început primul mandat de prim ministru în plină recesiune prin administrarea unei doctorii foarte amare: liberalizarea agresivă a economiei a dus la creșterea șomajului de la 1,5 la 3 milioane. Puțini șefi de stat și-ar fi păstrat calmul într-o astfel de situație. Dar Margaret Thatcher era convinsă că economia va răspunde în cele din urmă acestui tratament extrem de dur.

N-a dat înapoi nici în fața criticilor foarte vocali din media, care, la abia un an de la instalarea ei în funcție, vorbeau tot mai des de necesitatea de a face un „U-turn” economic (o întoarcere de 180 de grade). Le-a răspuns cu același umor necruțător, printr-un calambur, din păcate, intraductibil:

„To those waiting with bated breath for (…) the U-turn, I have only one thing to say: You turn if you want to. The lady’s not for turning.”

(„Celor care așteaptă cu sufletul la gură această întoarcere de 180 de grade am să le spun un singur lucru: Întoarceți-vă voi dacă asta vreți. Doamna nu face cale întoarsă.”)

Dar chiar și admiratorii lui Margaret Thatcher s-au grăbit să-și prefațeze ultimele elogii la adresa ei cu precizarea că nu-i împărtășesc neapărat vederile politice și economice. Ca să vă spun drept, mie asta mi se pare pe undeva mai insultător pentru memoria ei decât prostioara cu cântecelul despre vrăjitoare.

*

Unul dintre meritele democrației este că permite alternanța modelelor economice. Celor mai mulți dintre noi ne place să credem că există un model superior celorlalte, dar realitatea economică refuză să se plieze pe astfel de teorii care împart lumea în alb și negru.

Privind în urmă, vedem că au fost locuri și perioade când modelele socialiste s-au dovedit eficiente și altele când au eșuat lamentabil. La fel și cu modelele ultra-liberale.

Oricât de dure ar fi fost ele, nu poți să nu observi că, spre sfârșitul anilor ’80, politicile Doamnei de Fier au dat rezultate, iar în Marea Britanie se trăia mai bine decât în 1979. Nu e mai puțin adevărat că tot atunci aceste politici au început să-și epuizeze eficiența, ceea ce a dus la valul de nemulțumire populară pe fondul căruia Margaret Thatcher și-a prezentat demisia.

Un nou prim-ministru conservator și apoi unul laburist au avut ocazia să testeze eficiența altor modele economice. Iar asta, doamnelor și domnilor, se cheamă democrație, “cea mai proastă formă de guvernare, cu excepția tuturor celor care au mai fost încercate din când în când”, așa cum a descris-o un alt prim-ministru britanic, Winston Churchill.

Ce cred că am pierdut prin plecarea lui Margaret Thatcher este tocmai modelul acesta al politicianului care face politică din convingere și al unui om de stat principial până în pânzele albe.

N-a fost cu siguranță singura care a întruchipat aceste modele, dar tare mă tem că a fost printre ultimii. În politica de cumetrie din zilele noastre, în care tabloidele fac legea, iar clovnii fac și desfac guverne, Doamna de Fier n-ar fi ajuns, probabil, nici măcar parlamentar.

Și mai e un lucru pe care noi, românii, i-l datorăm lui Lady Thatcher, așa cum i-l datorăm și lui Ronald Reagan. Căderea Cortinei de Fier a fost, într-o anumită măsură, și meritul ei. Și-a început mandatul sub îndemnul rugăciunii Sfântului Francisc și, cel puțin în estul Europei, “acolo unde era disperare, a adus speranță”. Odihnească-se în pace.

:: Articolul original a fost publicat în The One în mai 2013.
:: Aceasta este o versiune adusă la zi.
:: Foto: Suzanne Vlamis/Associated Press

Tags: doamna de fier, economie, liberalism, marea britanie, margaret thatcher, necrolog, politici economice, sfantul francisc, socialism, thatcherism, uk