Sâmbătă am fost, împreună cu Nadia Comăneci și cu Ilie Năstase, la Centrul de Zi Bucium pentru copii supradotați proveniți din familii cu risc social din Iași, unde am organizat atelierul „Ferestre deschise”.
În cadrul atelierului, i-am încurajat pe cei 10 copii care beneficiază în prezent de serviciile Centrului de Zi să își imagineze cum ar dori să arate viitorul lor. Sub îndrumarea Nadiei Comăneci și a lui Ilie Năstase, micuții și-au exprimat gândurile prin câteva desene, care au completat o imagine graffiti realizată de Sweet Damage Crew.
Graffiti-ul decorează sala de sport a Centrului de Zi, care va fi reabilitat și dotat de Fundația Hope and Homes for Children (HHC), cu sprijinul BRD Groupe Société Générale.
Evenimentul a marcat inaugurarea celui de-al doilea an de parteneriat strategic între HHC România și BRD. BRD va aloca 50.000 de euro pe o perioadă de doi ani, fonduri pe care HHC România le va folosi pentru reabilitarea, reamenajarea și dotarea clădirii Centrului de Zi specializat pentru copii supradotați care provin din familii cu risc social din municipiul Iași și comunele limitrofe. Investiția cuprinde și oferirea de servicii de educație non-formală pentru copiii supradotați și de servicii sociale pentru familiile lor, cu scopul de a preveni abandonul școlar.
În final, se dorește creșterea numărului de copii care vor beneficia în regim de zi de serviciile Centrului pentru copii supradotați din cadrul Complexului de Servicii Comunitare Bucium, de la 15 în prezent până la aproximativ 100 de copii în 2017.
Reabilitarea Centrului de Zi face parte dintr-un parteneriat mai larg: începând cu 2014, BRD Groupe Société Générale a investit 400.000 de euro în programe derulate de HHC România cu scopul prevenirii separării copilului de familie și reintegrării educaţionale şi socio-profesionale a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie a copilului.
Foarte frumoasa initiativa si ma bucur de prezenta celor 2 mari pesonalitati care ne-au reprezentat tara, sunt sigur ca si copiii s-au bucurat la randul lor si au fost mult mai motivati in a-si exprima dorintele de viitor. A fost un gest frumos ce merita toata admiratia noastra. Felicitari!
Ma bucur sa vad ca exista astfel de actiuni si pentru copii supradotati!. Cele doua personalitati implicate, sunt o garantie!
Felicitari! Initiativele de acest gen trebuie sprijinite de cat mai multe persoane.
La mai multe evenimente de genul acesta!
este o onoare sa fii alaturi de acesti monstri sacri ai sportului romanesc
Frumoasă inițiativă ! Felicitări ! Succes pe mai departe !