Nu-ţi cer un lucru prea cu neputinţă
În recea mea-ncruntată suferinţă.
Dacă-ncepui de-aproape să-ţi dau ghes,
Vreau să vorbeşti cu robul tău mai des.
– Tudor Arghezi
Clopotul de la Mănăstirea Radu Vodă a început să bată la 22:32. De departe, i-au ținut isonul și alte clopote. Sunt 5 grade și în oraș e o ceață tot mai deasă. Pe strada Bucur se intersectează pâlcuri de oameni într-un du-te vino la ralenti. Cei mai mulți merg doi câte doi, sprijiniți unul în celălalt, ca spre a-și ține de cald și de urât.
În piațetă e o scenă luminată ca de Înviere, doar că lumea vorbește în șoaptă ca la o înmormântare. E cel mai mare altar de lumânări pe care l-am văzut vreodată în România, de la Revoluție încoace. Aveam 8 ani atunci și ai mei m-au dus la Piața Romană, la altarul improvizat în jurul imensului soclu circular care ocupa atunci aproape toată intersecția. Relieful acela de ceară și lumină a fost primul meu contact cu moartea care secerase zile și nopți în București. Erau preoți lângă crucile improvizate și erau femei care împărțeau colivă. Oamenii aprindeau lumânări, vorbeau unii cu alții, spuneau „Dumnezeu să-i odihnească” și mulți dintre ei plângeau, mai ales femeile.
Ieri noapte la Colectiv strada era luminată de covorul de candele și de reflectoarele televiziunilor. Oamenii vorbeau în șoaptă și se dădeau cu grijă unii din fața altora, ca pentru a îngădui să încapă în jurul flăcărilor suferința tuturor. Din când în când cineva pășea în mijlocul candelelor și aprindea o nouă lumină.
Nu mi-am putut lua ochii de la un băiat cu geacă de piele, care a îngenuncheat cu o candelă în mână. Cu cealaltă mână și-a făcut de trei ori cruce, a dat să aprindă candela și a început să plângă. După o vreme și-a mai făcut cruce o dată, a dat să pună candela jos și l-a podidit iar plânsul.
Din câte știu până acum, nu am avut prieteni la Colectiv în vinerea tragediei, dar în săptămâna care a trecut am întâlnit în fiecare zi trei, patru oameni care pierduseră pe cineva apropiat. M-am simțit de fiecare dată mai greu, mai nelalocul meu și am simțit un fior rece la gândul că unul dintre prietenii mei ar fi putut fi printre victime. Oricât am încercat, nu m-am putut bucura că n-au fost acolo pentru că asta n-a fost decât o întâmplare, iar viețile și sănătatea lor au fost plătite cu viețile și cu sănătatea altora. Parcă nicicând n-a sunat mai cinică, mai cu buldozerul, concluzia seacă „I se putea-ntâmpla oricui”. Ni se putea-ntâmpla și nouă, invincibililor. Ni se putea-ntâmpla și nouă, nemuritorilor.
Am privit mai puțin săptămâna asta ecranele de pe net, dar nu m-am putut abține să citesc tot ce s-a scris, toate mărturiile. Încercând să înțeleg, nu făceam, de fapt, decât să amân acceptarea acestei grozăvii. Mintea luptă cum poate cu realități care-i depășesc puterea de înțelegere și prima armă la îndemână este ascunzișul, evitarea.
Ieri noapte, am privit marea aceea de flăcări albe și roșiatice și am simțit toată mâhnirea pe care am dat-o deoparte de-a lungul săptămânii. În aer plutea o tristețe amară ca o ceață neagră și înecăcioasă. M-am scufundat în ea, cu mâinile împreunate și am încercat să spun în minte o rugăciune, singura pe care credeam c-o mai știu pe de rost, deși nu mai cred de ani buni și nici nu m-am rugat cu adevărat vreodată.
Ieri noapte la #colectiv nu era nici picior de preot, dar oamenii își mai făceau uneori cruce, șoptind „Dumnezeu să-i odihnească”, și mulți plângeam, foarte mulți dintre noi bărbați.
Foto: Agerpres
“Tatal Nostru, care esti in ceruri, sfinteasca-se numele Tau. Vie imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in cer, asa si pe pamant. Painea noastra, cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi si ne iarta greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel viclean. Ca a Ta este imparatia, puterea si slava! A Tatalui, a Fiului, a Sfantului Duh, Amin!”
Ieri noapte preotii faceau slujbe si rugaciuni de pomenire pentru cei morti in Colectiv. Iertati-i ca n-au iesit sa faca asta in strada, dar slujbele facute de fatarnicie n-au nicio valoare
Adevarat ce zice Raluca. Daca intrati intr-o biserica, vedeati slujbele, vedeati milioane de oameni (da, cu mult mai multi decat 30.000) care s-au rugat pentru sufletele si insanatosirea vicitmelor. Se intampla asta in continuu de sambata trecuta. Oamenii sunt indemnati de preoti (da, chiar de ala mare si rau) sa mearga sa doneze sange, sa ajute financiar familiile sau macar cu sprijin moral. In parohiile din care fac parte victimele se fac colecte de bani.
La Sibiu, un preot a deschis usile catedralei ca manifestantii sa intre sa se roage, sa primeasca ajutorul sufletesc despre care strigati atata. Nimeni n-a vrut sa intre! Nici macar in curtea catedralei.
7 tone de sange s-au strans in campaniile Bisericii pentru donarea de sange. Nu, nu dupa tragedie. INAINTE. Pentru ca sunt campanii continue, doneaza si preotii, si elevii de la seminarii, facultati, merg si la unitatile militare etc. Sangele asta curge acum prin venele victimelor de la Colectiv. Voi vreti de la preoti sa vina sa aprinda o lumanare, sa va faca show in public. Sangele donat n-are nicio importanta, nu?
Dar toate astea nu le vezi la televizor. Nici pe Facebook. Deci nu exista.
Eu am cunoscut candva pe cineva care a pierit in infernul de la Colectiv. I-au dat numele pe la televizor si mai ales in ziare dar nu indraznesc sa il pronunt sau sa il scriu. Nu l-am cunoscut foarte bine dar era un om mereu cu zambetul pe bune. Iar de o saptamana nu mai e. Si ca el alti cativa zeci. Si inca suferinzi, o multime altii..
Pentru mine esti o mare, MARE dezamagire si atat! Esti exemplul clar ca bunele intentii fara un inalt grad de constiinta (pe toate palierele) nu au nicio valoare.
Raluca,IQ,poate aveti dreptate…dar,eu ieri am mers la biserica si in cuvantarea pe care au tinut-o preotii satului unde locuiesc ,cei din colectiv au fost asociati cu ”dracul”,”si-au meritat soarta si nu spun mai multe din teama, de a nu fi filmati”.Am plecat cu un gust amar si ma intreb ce ne invata biserica???