– Săru-mâna, am primit o invitație pe numele firmei să venim să clarificăm intenția de a desfășura activități din sfera TVA-ului…

Cu o mână mă căciulesc, cu cealaltă întind umil teancul de documente la care a lucrat o echipă întreagă de oameni săptămâna asta ca să le termine la timp.

– Păi nu aici, mi-o taie scurt doamna de la Registratură, la 11.

– La ghișeul 11? 

– Da!

– Păi, știți, de acolo ne-a spus să venim la d-voastră.

– Florineeeeeeeee, își pune doamna mâinile în cap, Florineeeeeeeee, de ce-i trimiți, mă, la mine cu zerooptzeșoptu? 

– Păi au de depus documente, îi strigă Florin de la patru ghișee mai încolo.

– A! mai strigă ascuțit doamna și se întoarce brusc către mine.
Păi asta-i cu totul altceva! Dați-mi documentele.

Îi întind sarsanaua de documente, neliniștit ca un credincios care-și aduce ofranda la templu.

– Aveți cerere?

– Poftim?

– Cerere! Aveți cerere?

– Avem… invitație, îngaim eu, ca un școlar care tocmai s-a prins că a învățat pentru lecția greșită.

– Nu invitație. Ce-re-re!

– Păi ce cerere, doamnă? 

– Florineeeeeeeeee, Florineeeeeeeeeeee, își pune doamna a doua oară mâinile-n cap, Florineeeeeeeee, de ce ne le spui, mă, să facă cerere? Tu crezi că eu am toată ziua la dispoziție să le spun la toți să facă cerere? Tu crezi că eu n-am ce face toată ziua?

Mă uit la ceas. E abia ora 9 dimineața și e limpede că doamna nu are o zi bună. Mă gândesc temător cum va evolua și îmi pare rău de toți contribuabilii din spatele meu care urmează să suporte pe pielea lor consecințele nepriceperii mele.

Florin nu mai zice nimic de data asta, așa că doamna se întoarce fioroasă către mine.

– Trebuie să faceți cerere!

– Asta am înțeles, dar ce fel de cerere?

– O cerere pur și simplu.

Rămân pentru o fracțiune de secundă fără replică. Doamna se uită la mine cu o privire mirată, aproape miloasă. Citesc în ochii ei curiozitate autentică. Tocmai și-a dat seama că are în față un exemplar de Homo Sapiens care, deși ajuns la vârsta matură, și-a pierdut (sau poate nu a dobândit niciodată) reflexul de a face cereri.

Nu, adevărul este că nu-mi pot aduce aminte cu precizie când a fost ultima dată când am făcut o cerere, așa că e foarte probabil că mi-am pierdut această obișnuință civilizată. Sunt convins că oamenilor evoluați cu care interacționează de regulă funcționarii ANAF, făcutul cererilor le vine din prima, ca un reflex bine învățat. E suficient să audă comanda și se pun pe scris. Dar eu, necioplitul și prost crescutul, am încă reacții copilărești, cum ar fi întrebarea pe care abia o rostesc, conștient parcă de enormitatea ei:

– Și ce scriu în cerere?

Privirea doamnei urcă în sus, luându-și martor pe Atotputernicul pentru caznele la care e supusă, apoi coboară asupra muritorului din fața dumneaei pentru a-l lămuri pe deplin:

– O cerere că vreți să depuneți documentele. Aici e Registratura. Nu pot să vi le înregistrez dacă nu faceți cerere. Nu e suficientă invitația.

În mintea mea de contribuabil prost începe brusc să se facă lumină.

– Aaaaa, deci trebuie să fac o cerere prin care să vă cer să-mi dați voie să depun documentele pe care d-voastră m-ați chemat ca să le depun, da?

– Da, confirmă doamna, excedată de efortul depus, dar cumva bucuroasă că explicația și-a făcut totuși loc în tărtăcuța mea seacă.

Fericit că am înțeles ce am de făcut, m-am retras pe o băncuță și am compus Cererea. Întors la ghișeu, m-a cuprins un sentiment cald de recunoștință atunci când doamna mi-a acceptat ofranda de documente, ca un Zeu îmbunat de supunerea robului său.

*

Dar adevărata satisfacție a venit când o altă doamnă, o contribuabilă simplă, ca și mine, m-a tras de mânecă și m-a întrebat conspirativ:

– Am văzut că sunteți tot cu zerooptzeșoptu.

– Da…

– Și mai trebuie făcut ceva? Că am văzut că v-a certat.

– Da, mai trebuie făcută o cerere.

– Ce cerere?

– Eeeeeeei, doamnă dragă…

Sentimentul de a fi cu o fărâmă mai luminat decât semenii tăi contribuabili e cu adevărat neprețuit (și neimpozabil). Am luat-o deoparte și i-am explicat totul. Acum știe și ea. Acum știți și voi.

Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi.
(Ioan, 8:32)

Tags: 088, anaf, birocratie, caragiale, cerere, dem radulescu, fisc, petitiune, taxe, toma caragiu, tva