Ce căutau zeii greci la Târgu Mureș

Dragos Bucurenci Asociatia Curtea Veche

Mi-au rămas în suflet trei secvențe din călătoria pe care am făcut-o săptămâna trecută în Mureș, la invitația Asociației Curtea Veche, care, cu sprijinul Azomureș și Dafcochim, a donat 2.000 de volume din seria “Cărţile copilăriei” elevilor de la Şcoala Gimnazială din Şăulia și de la Şcoala Gimnazială “Serafim Duicu” din Târgu Mureş.

Prima este a covorului de școlari așezați turcește în jurul Anei Popescu și a lui Barna Nemethi, care le citeau din „Cei Trei Mușchetari”. Zecile de voci, de șușoteli, de chicoteli și de îmbrânceli pe care niciunul dintre vorbitorii de la microfon nu reușise să le domolească mai înainte s-au stins ca prin farmec. N-aș fi crezut că în secolul hiperstimulării senzoriale și al desenelor animate 3D, o poveste bună citită cu pasiune și cu talent mai poate avea același efect captivant pe care-l avea acum 30, 100, 500, 2000 de ani.

A doua este a bibliotecii școlii, care semăna cu toate bibliotecile școlilor generale pe care le-am văzut vreodată, încremenită într-un praf didactic învechit, cu rafturi nefrecventate și cu titluri de nefrecventat.

E dureros să vezi că tocmai locul menit să-i încurajeze pe copii să citească este cel care-i îndepărtează probabil cel mai adesea de lectură.

A treia este a puștiului care, spre finalul evenimentului, căuta cu obstinație un exemplar din „Legendele Greciei Antice”. Din păcate, le dădusem deja pe toate. Am căutat și eu, și Iren Arsene, președintele Asociației „Curtea Veche”, în toate cutiile și n-am mai găsit niciun exemplar. Am dat peste „Legendele Romei Antice”, dar băiatul nu era gata să se mulțumească cu un subtitut și nici nu voia să se dea bătut. Doamna Arsene i-a luat adresa și i-a promis că-i trimite un volum de la București. Până la urmă, n-a mai fost nevoie, am găsit un exemplar la alt elev, care a fost de acord să-l schimbe contra unui volum din „Cei Trei Mușchetari”.

Am crescut cu „Legendele Olimpului” a lui Alexandru Mitru, din care îmi citea bunica și din care am învățat apoi să citesc singur. Câțiva ani mai târziu, am devorat „Legendele și miturile Greciei Antice” a lui Nikolai Kun – mai țin minte și acum coperta maronie cu miros de clei, chenar în basorelief și efigia argintie a zeului Pan cântând la nai.

Pentru mine, puștiul de la Târgu Mureș a fost un semn bun, trimis de zeii obosiți ai vechiului Olimp. Nu l-am întrebat cum îl cheamă, dar dacă l-aș reîntâlni, i-aș întoarce darul și i-aș spune –

Capul sus, Telemach, viitorul nu e niciodată atât de sumbru pe cât îl prevestesc bibliotecile prăfuite și Cassandrele de la televizor. Ține-te bine de cartea care te-a ales pe tine și nu uita că pe cititorii îndrăzneți îi ajută norocul!

 

  1. cărți? citit? cred că vor deveni frumoase povești de spus nepoților peste 20 de ani… Ne vom începe poveștile nepoților cu ceva de genul

    „Ehe, pe vremea mea erau niște chestii numite cărți pe care trebuia să le citești”…

    Iar copii vor reacționa la aceste povești cum reacționează astăzi la casetele audio și walkman 🙂

  2. Cum ne formam copiii asa ii avem. Daca nu ii indrumam spre carti, sa nu ne plangem ca nu citesc. Sunt o multime de carti haioase si interesante pentru toate varstele. Le dezvolta imaginatia, vocabularul si experienta de viata. De noi depinde viitorul lor.

Leave a Reply