– Pică!, îi atrag atenția chelnerului de la terasa Don Vito și-i arăt picătura mare de apă (e, drept, la ora asta cam invizibilă) care a aterizat pe masă la un centrimetru de Mac-ul meu.

– Eu v-am zis…

Îmi fac un examen sumar de memorie și nu-mi aduc aminte să fi vorbit ceva despre asta, așa că ridic o sprânceană întrebător:

– Când?

– Mai pică, îmi confirmă el, înțelegător, dar cu același ton de „v-am zis eu”.

Încep să am senzația aia din „Căldură mare” („Amice, ești… idiot!” „Ba nu, domnule.”), așa că închei morocănos:

– Bine, o să mă mut atunci.

Îmi iau Mac-ul din calea precipitațiilor, mă mut pe alt scaun și revin la ce făceam când mi se pare că-l aud pe chelner, pe picior de plecare, mormăind ceva de un „router”.

– Ce-ați zis?

– Mă duc să repornesc router-ul… să vedem, poate merge.

*

Analiză pe text. Cine era idiotul dintre noi doi?

*

Indiciu ajutător: cu un sfert de oră înainte, când m-am așezat la masă, mi-am dat seama că mi-am uitat telefonul acasă și știam că aveam de lucru, așa că l-am întrebat dacă bate wi-fi-ul până aici, la terasa de peste drum. „Bate, mi-a zis omul, dar nu merge tot timpul…”