Mai sunt și vești bune. De când m-am întors în România, nu mi-am imaginat că voi vedea foarte curând alți absolvenți ai MBA-ului de la Stanford revenind în țară. Este prima dată când cred că acest lucru va fi din nou posibil.
Medicul Sevda Memet, din Constanța, va urma un masterat în administrarea afacerilor la Stanford Graduate School of Business, cel mai bun program de MBA din întreaga lume, conform Financial Times. Românca a primit o bursă din partea programului Knight-Hennessy, înființat de John Hennessy, fostul președinte al Universității Stanford și actualul președinte al Alphabet, compania care deține Google, și de Phil Knight, fondatorul Nike.
Ea face parte din prima promoție a acestui prestigios program care a ales 49 de bursieri din 3601 de candidaturi primite din întreaga lume. Criteriile principale de selecție au fost: independența în gândire, abilitățile de leadership, conștiința civică.
„Acest program aduce împreună cei mai buni studenți din lume”, a declarat Phil Knight. „Mă aștept ca ei să devină lideri în toate sectoarele, atât public cât și privat, și să găsească soluții inovatoare care să facă lumea mai bună”.
Bursierii vor urma cursuri în cadrul tuturor celor șapte școli ale Universității Stanford: Business, Științele Pământului, Științele Mediului Înconjurător și Energie, Educație, Inginerie, Drept, Medicină.
Sevda va urma un MBA la Stanford Graduate School of Business. Ea a absolvit Summa Cum Laude Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța și vrea să ajute pacienții afectați de cancer prin crearea primului sistem oncologic din România care se va axa pe medicină integrată și testări genetice avansate.
Însuși John Hennessy, supranumit „nașul Sillicon Valley”, i-a sunat personal pe fiecare dintre bursieri pentru a le da vestea cea bună.
„Am ales studenți care cred cu tărie în nevoia presantă a unui leadership mai bun în toate disciplinele și în întreaga lumea”, a spus Hennessy
De curând, Sevda a mai avut o surpriză: ambasadorul Statelor Unite în România, Hans Klemm, el însuși absolvent al Universității Stanford, i-a scris ca s-o felicite:
„Este o realizare extraordinară să câștigi această bursă prestigioasă și extrem de competitivă”, i-a transmis ambasadorul american într-o scrisoare scrisă de mână.
Sevda este rezident în departamentul Hematologie-Oncologie și Boli Rare, la Spitalul Județean de Urgență Constanța, a primit mai multe premii la nivel național pentru cercetare medicală și antreprenoriat medical și a câștigat Marele Premiu al NASA pentru proiectul unei colonii sustenabile pe Marte.
La Stanford, toți bursierii Knight-Hennessy vor locui în clădirea Denning House, a cărei construcție este în desfășurare, fiind localizată pe malul lacului Lagunita al universității. Clădirea va avea clase, camere speciale pentru întâlniri, discuții și cursuri, precum și un spațiu pentru cine și evenimente.
Bursierii vor primi ajutor financiar complet pe întreaga durată a programului, pentru studiile desfășurate în cadrul departamentului ales la Stanford.
Dacă vreți să aflați mai multe despre realizarea extraordinară a acestei românce, găsiți mai multe informații în pagina programului Knight-Hennessy.
Asemenea sclipiri sunt extrem de binevenite, iar speranța că astfel de oameni poate, cândva, vor alege să se întoarcă în țară mă duce cu gândul la un interviu cu maestrul Tudor Gheorghe. Afirma că un grup de 30-40 de repatriați din cei studiați afară vor pieri absorbiți de sistem, e nevoie de 500, organizați și grupați sub un stindard și valori ca să revină și să întoarcă România pe cursul ei favorabil, ca bonjouriștii sau cei din perioada interbelica.
Între timp noi, cei statorniciți aici, suntem obligați să prefigurăm condiții prielnice ca să așteptăm venirea lor, păzind ceea ce a mai rămas, și pe noi înșine de decadență.
Mai știu eu unu’ care s-a întors: https://elenaciric.ro/brailean-absolvent-stanford-harvard-university-texas-explica-sufera-stiintele-sociale-romania.html
Tot respectul pentru ea! Stamford este una dintre cele mai prestigioase universitati din Statele Unite si este de apreciat faptul ca avem si studenti romani pe acolo.
ASA DA !! Avem nevoie de astfel de oameni! Mult succes pe mai departe!