Mihnea Constantinescu ar fi împlinit astăzi 57 de ani.
„Sunt unii care spun că sunt nemuritor, că mă proiectez etern pe cerul diferitelor guverne”, spunea Mihnea cu 5 toamne în urmă, la decernarea Legiunii de Onoare. „Le răspund că nu este o chestiune de eternitate, ci pur și simplu o chestiune de integritate.”
Cu o ultimă ironie, Mihnea a ținut să ne arate că nimeni nu e etern și ne-a părăsit mai devreme decât ar fi crezut oricare dintre cei care ne adunasem la Ambasada Franței pe 28 octombrie 2013 pentru a-i fi alături într-unul din cele mai frumoase momente ale carierei lui: acela în care statul francez recunoștea ceea ce, să fim serioși, statul român nu a recunoscut cu adevărat decât în al treisprezecelea ceas. Că, în ciuda modestiei lui și a faptului că nu i-a plăcut niciodată să fie în lumina reflectoarelor, cu oameni ca Mihnea puteai construi nu doar un guvern, ci o întreagă țară.
Mihnea a scris probabil sute de discursuri pentru demnitarii cu care a lucrat și a ținut probabil sute de discursuri tehnice în calitate de diplomat și de specialist în securitate energetică. Dar ceea ce am avut privilegiul să ascultăm în acea seară de octombrie la Ambasada Franței era o raritate, dacă nu chiar un unicat: un discurs scris de Mihnea pentru sine, pentru a fi rostit din suflet.
M-a emoționat foarte tare să-l ascult, în parte și pentru că l-a presărat cu pasaje dintr-unul dintre cântecele mele preferate, dar mai ales pentru că și-a îngăduit acele ironii fine pe care cei apropiați i le cunoșteam foarte bine, marca inteligenței lui sclipitoare, dar pe care știa de regulă atât de bine să nu le lase să iasă la iveală. Dar ce m-a impresionat cel mai tare a fost profesia lui de credință: întotdeauna l-am bănuit că nu urmase o carieră în serviciul public numai datorită unei conjuncturi, iar acum aveam confirmarea.
Pentru Mihnea, administrația publică era despre „slujire în sensul bun al cuvântului”.
Nu am fost singurul mișcat de acest discurs. Pe Alexandrei Gătej a impresionat-o atât de tare încât, după ceremonie, l-a rugat să i-l trimită. Ceea ce Mihnea – după multe insistențe și stingherit, ca de obicei, că i se dă prea multă atenție – a făcut. Așa ne-am regăsit la înmormântarea lui Mihnea, eu ascultam de câteva zile pe repeat melodia lui Patrick Bruel, iar Alexandra venise cu o coroană de flori albe pe care caligrafiase un vers din „Qui a le droit”.
Așa am aflat că avea discursul și am rugat-o să-mi îngăduie să-l public aici, pe blog, de ziua lui. Înainte să mi-l trimită, Alexandra mi-a atras atenția asupra unui detaliu care spune atâtea despre cine a fost Mihnea, despre cum era acest om extraordinar: numele documentului se încheie cu „28 rev”. Era, așadar, a 28-a versiune.
Înainte să fie consilier prezidențial, Alexandra Gătej a condus una dintre cele mai mari multinaționale din România. „Știu că se spune că nimeni nu e de neînlocuit”, mi-a spus printre lacrimi după ce s-au stins ultimele ecouri ale focurilor trase de garda de onoare la mormântul lui Mihnea, „dar în cazul lui chiar cred că asta nu e adevărat.”
Mă bucur să vă redau mai jos acest discurs minunat, mai întâi în franceză, așa cum l-a scris și l-a rostit Mihnea, și mai apoi în românește, tradus de mine la repezeală (dacă aveți sugestii, aștept comentarii). Sublinierile îi aparțin autorului.
Visez la o zi în care vom avea o școală de funcționari publici care să producă oameni de calitatea lui Mihnea Constantinescu și care să se raporteze la funcția publică așa cum o făcea el.
Discours de Mihnea Constantinescu à l’occasion de la remise des insignes de Chevalier de la Légion d’Honneur
28 octobre 2013, Ambassade de France à Bucarest
Votre Excellence, Monsieur L’Ambassadeur,
Comme je vous l’ai promis, nous y voilà – et tous. Si je regarde autour de nous, je suis tenté de dire que nous sommes presque prêtes à monter un coup d’état!
Je vous remercie de cette cérémonie émouvante et du grand honneur que vous me faites en me décernant cette importante décoration française. Merci à tous pour la faveur de partager avec vous ce moment spécial.
Vos Altesses Royales,
Vos Excellences, MM les (anciens) Premier ministres, MM les Ministres,
Très chers amis,
Nous nous sommes connus et j’ai travaillé pour et avec beaucoup d’entre vous au cours du temps, depuis l’Université, ensuite dans le Gouvernement, dans la diplomatie, dans la vie civile.
J’ai eu l’immense honneur de gagner la confiance de la Famille Royale, et de devenir membre du Conseil Royal de Sa Majesté.
Aujourd’hui je réussis la performance de recevoir cette merveilleuse distinction de la part de la République Française. C’est un parcours certes enviable pour tout fonctionnaire public et tout diplomate roumain.
Mes sentiments en ce moment, je pourrais les comparer à ceux de la soutenance d’une thèse de doctorat.
Pour être donc original – comme le sont tous les doctorats – mon discours traitera… d’une chanson… que je ne vais pas chanter, rassurez-vous.
On m’avait dit : “Te pose pas trop de questions.
Tu sais petit, c’est la vie qui t’ répond.
A quoi ça sert de vouloir tout savoir ?
Regarde en l’air et voit c’que tu peux voir.”
– Patrick Bruel: „Qui a le droit”.
Comme tous les jeunes roumains avant la Révolution, on a essayé de m’éduquer à ne pas regarder plus loin que le bout de mon nez et surtout à ne pas poser des questions. Il faut espérer que je n’ai pas suivi ce prototype. Je crois que j’ai réussi à faire les choses différemment, à dépasser mes limites, à servir dans le bon sens. Mais c’est une réussite que je dois à vous, à chacun d’entre vous.
J’ai regardé loin et haut, avec confiance, comme mes mentors m’ont appris.
J’ai posé des questions droites, comme mes amis m’ont exhorté.
Des rencontres avec vous, j’ai compris la valeur de l’intégrité, de l’honnêteté, de la vérité. Ces valeurs, j’ai à mon tour essayé de les transmettre aux autres.
Et je souhaite que bien d’autres encore dans ma génération, bien d’autres dans les générations qui m’ont suivi, aient eu, eux aussi, la chance de vous connaître et d’intégrer ces valeurs de vous.
C’est là, je pense, le secret de ma vocation comme fonctionnaire public, comme diplomate. Je suis fier de ce statut.
Il y en a qui disent que je suis immortel, que je me projette en éternel parmi les différentes gouvernements. Je les réponds que ce n’est pas une affaire d’éternité, mais simplement une affaire d’intégrité.
La distinction que M. l’Ambassadeur m’a remise aujourd’hui donne un sens profond aux mérites des fonctionnaires publics, des diplomates, qui devraient être apprécié en Roumanie.
Il n’y à sûrement pas de système qui investisse plus de valeur dans les mérites de la fonction publique que la France.
Malheureusement pour la Roumanie, nous ne faisons pas assez pour encourager et reconnaître la performance des nos fonctionnaires – quel que soit leur domaine: le gouvernement, la diplomatie, la culture, l’administration locale, de tous ceux qui font leur devoir et que le bruit politique cache.
Cet exemple généreux que la France donne ici, a une valeur symbolique encore plus profonde. J’ai mieux compris cette subtile leçon en remémorant le discours de Sa Majesté Le Roi Michel au Parlement roumain il y à exactement deux ans.
Sans un changement dans notre propre notion de la compétence, de la responsabilité au sein de notre administration, il est à redouter que l’arbitraire politique poussera la Roumanie toujours plus loin dans la confusion.
Et sans une refonte de la compétence politique dans un devoir de rigueur, de vision, d’honnêteté, l’administration publique risque de devenir un frein au destin de la Roumanie.
En tant que diplomate, je suis fier que nous ayons au Ministère des Affaires étrangères un corps professionnel d’exception. Je suis fier que les diplomates roumains soient capables d’incarner un étalon pour l’ensemble de la fonction publique. Nos Ministres, anciens diplomates, sont des exemples remarquables à cet égard. Les diplomates détachés dans des postes administratifs se distinguent aussitôt par leur efficacité et leur rigueur sans faille.
M. l’Ambassadeur, je vous remercie de nouveau, au nom des mes collègues, pour cette délicate reconnaissance de leur efforts professionnelles.
Tout ce que la France a amplement investi ces dernières vingt trois années dans notre construction institutionnelle est d’une très grande valeur pour l’avenir de la Roumanie.
Il est aussi un investissement sage et visionnaire dans le Partenariat stratégique qui lie la Roumanie et la France.
J’espère qu’on aboutira au point où l’on comprendra de la même manière, à Bucarest aussi bien qu’à Paris, l’exigence pour la rigueur, l’efficience, la responsabilité.
On passe sa vie à dire merci,
Merci à qui, à quoi ?
A faire la pluie et le beau temps
Pour des enfants à qui l’on ment.
Ne perdons pas l’ambition de promouvoir dans notre administration des gens dévoués à leur mission pour le pays et pour la vérité.
Demandons à ceux qui aspirent à la fonction publique d’être intègres et honnêtes, pour le bien de la Roumanie.
Discursul lui Mihnea Constantinescu la primirea distincției de Cavaler al Legiunii de Onoare
28 octombrie 2013, Ambasada Franței, București
Excelența Voastră, domnule ambasador,
Așa cum v-am promis, aici suntem – cu toții. Dacă mă uit bine în jur, sunt tentat să spun că suntem aproape gata să organizăm o lovitură de stat!
Vă mulțumesc pentru această ceremonie emoționantă și pentru marea onoare pe care mi-o acordați, acordându-mi această importantă decorație franceză. Vă mulțumesc tuturor pentru privilegiul de a împărtăși cu d-voastră acest moment special.
Altețele Voastre Regale,
Excelențele Voastre,
Domnilor (foști) prim-miniștri, Domnilor miniștri,
Foarte dragi prieteni,
Ne-am cunoscut și am lucrat cu și pentru mulți dintre d-voastră de-a lungul anilor, încă din facultate, apoi la guvern, în diplomație, în viața civilă.
Am avut onoarea extraordinară de a câștiga încrederea Familiei Regale și de a deveni membru al Consiliului Regal al Majestății Sale.
Astăzi, primesc această distincție minunată din partea Republicii Franceze. Este, cu siguranță, un parcurs de invidiat pentru orice funcționar public și pentru orice diplomat român.
Dar sentimentele care mă încearcă, în momentul de față, le pot compara cu cele ale susținerii unei teze de doctorat. Așadar, pentru a fi original – așa cum sunt toate tezele de doctorat – discursul meu se va ocupa de… un cântec… pe care, puteți fi liniștiți, nu voi încerca să-l cânt.
Mi s-a spus: „Îți pui prea multe întrebări.
Știi ceva, puștiule, viața are toate răspunsurile.
La ce bun să vrei să le știi pe toate?
Privește înainte și vezi ce poți vedea cu ochii.”
(Patrick Bruel, „Qui a le droit”)
La fel ca toți tinerii români de dinainte de Revoluție, am fost educat să nu văd mai departe decât lungul nasului și mai ales să nu pun multe întrebări. Din fericire, nu mi-am propus să urmez acest model. Cred că am reușit să fac lucrurile într-un mod diferit, să-mi depășesc limitele, să slujesc în sensul bun al cuvântului. Dar este o reușită pe care v-o datorez tuturor, fiecăruia dintre d-voastră.
Am privit departe și am privit în sus, încrezător, așa cum m-au învățat mentorii mei.
Am întrebat întrebările corecte, așa cum mi-au cerut prietenii mei.
Din întâlnirile cu voi, am înțeles valoarea integrității, a onestității, a adevărului.
Aceste valori, am încercat la rândul meu să le transmit altora.
Și sper că mulți alții din generația mea, mulți alții din generațiile care vin după noi, vor avea șansa să vă cunoască și să integreze aceste valori ale voastre.
Acesta este, cred, secretul vocației mele de funcționar public, ca diplomat. Sunt mândru de acest statut.
Sunt unii care spun că sunt nemuritor, că mă proiectez etern pe cerul diferitelor guverne. Le răspund că nu este o chestiune de eternitate, ci pur și simplu o chestiune de integritate.
Distincția pe care mi-a oferit-o astăzi d-l ambasador dă un sens profund meritelor funcționarilor publici, ale diplomaților, care ar trebui apreciați în România. Desigur, nu există niciun stat care să prețuiască mai mult meritele serviciului public decât Franța.
Din păcate, pentru România, noi nu facem suficient pentru a încuraja și pentru a recunoaște performanța funcționarilor publici, indiferent de domeniul lor – guvern, diplomație, cultură, administrație locală –, a tuturor celor care își fac datoria și pe care zgomotul politic îi pune în umbră.
Acest exemplu generos pe care Franța ni-l oferă are o valoare simbolică mai profundă. Am înțeles mai bine această lecție subtilă, amintindu-mi discursul pe care Majestatea Sa Regele Mihai l-a rostit în fața Parlamentului României cu exact doi ani în urmă.
Fără o schimbare a ceea ce înțelegem prin competență și prin responsabilitate în cadrul administrației noastre publice, avem motive să ne temem că bunul plac politic va împinge România într-un marasm și mai mare. Iar fără o transformare a competenței politice într-o datorie de rigoare, de viziune, de onestitate, administrația publică riscă să devină o frână pentru destinul României.
În calitate de diplomat, sunt mândru că avem la Ministerul Afacerilor Externe un corp profesional de excepție. Sunt mândru că diplomații români reprezintă un etalon pentru întreg serviciul public. Miniștrii noștri, foști diplomați, sunt exemple remarcabile în acest sens. Diplomații detașați în posturi administrative se disting imediat prin eficiența și prin rigurozitatea lor fără greș.
Domnule ambasador, vă mulțumesc din nou, în numele colegilor mei, pentru această subtilă recunoaștere a eforturilor lor profesionale.
Tot ceea ce Franța a investit foarte mult în ultimii douăzeci și trei de ani în construcția noastră instituțională este de extrem de valoros pentru viitorul României. Este, de asemenea, o investiție înțeleaptă și vizionară în cadrul Parteneriatului Strategic dintre România și Franța.
Sper că vom ajunge la punctul în care vom înțelege în același mod, atât la București, cât și la Paris, necesitatea rigorii, a eficienței, a responsabilității.
Ne petrecem viețile spunând „mulțumesc!”,
(Mulțumesc pentru cine, mulțumesc pentru ce?)
Și făcând-o pe Dumnezeii
Pentru niște copii pe care-i mințim
Să nu ne pierdem ambiția de a promova în administrația noastră oameni devotați misiunii lor pentru țară și pentru adevăr.
Să le cerem celor care aspiră la serviciul public să fie drepți și cinstiți, de dragul României.
Afirmi că ai vrea că o școala națională sa pregătească astfel de persoane. Eu zic că acea școala a fost Mihnea Constantinescu. Toți cu cei cu care a intrat în contact au învățat ceva de la el. Pentru mine o să rămână “cel mai bun dintre români”. Mă bucur cand citesc păreri ale persoanelor care l-au cunoscut.
Da, ai dreptate. A existat o școală Mihnea Constantinescu. Și, din fericire, i-au trecut mulți pragul.
De-a dreptul emoționant …
Mihnea Constantinescu este o pierdere pentru toți …
Păcat că nu întâlnim asemenea români mai des, care cu modestia și capacitatea de a face schimbări în bine sa modeleze spiritul românesc în țară și în lume.
Dar speranța moare ultima …