Avem timp. Avem timp pentru toate. Și de aceea, în mod constant, amânăm să facem lucrurile importante: să spunem mulțumesc, să ne sunăm prietenii să vedem ce mai fac, să le spunem celor dragi cât de mult înseamnă pentru noi.
Asta până în momentul în care boala nu ne mai dă, unora dintre noi, luxul de a avea timp.
Am pierdut oameni apropiați, prieteni minunați, din cauza bolii pe care, în mod generic, o numim „cancer”. Oameni tineri, care aveau timp. Copii. Vârstnici. Pentru ei, „timpul n-a mai avut răbdare”.
Cancerele de sânge sunt doar o categorie din multitudinea tipurilor de cancer. Și sunt nişte cancere cu incidență mică în România, adică afectează un număr mic de pacienţi şi din acest motiv sunt încadrate în categoria „bolilor rare”. Dar pentru un bolnav de cancer faptul că boala sa este o raritate nu înseamnă nimic. Ce este important pentru el, este speranța că va avea timp.
Mă număr printre cei care cred în puterea științei și mai ales în puterea cercetării științifice. Atâta timp cât există piețe libere și companii farmaceutice care investesc timp și resurse în cercetare pentru dezvoltarea de medicamente inovatoare, îmi păstrez speranța că, în maratonul contra cancerelor de sânge, deși suntem încă abia la început, avem totuși o șansă să ajungem la final.
Cancerele de sânge sunt una dintre priorităţile Janssen în hematologie, iar compania spune că își folosește toate resursele pentru inovaţie în acest domeniu, pentru a le da celor care au nevoie speranța că există timp.
Dacă la începuturile luptei contra cancerului se foloseau tratamente aproape universale, astăzi strategia terapeutică este mult mai complexă, iar medicul are la dispoziție mai multe opțiuni. Asta se datorează oamenilor de știință care lucrează pentru a dezvolta variante terapeutice acolo unde acestea nu există, la fel ca și pentru extinderea acestora, astfel încât fiecare pacient să beneficieze la momentul potrivit de medicamentul potrivit în funcție de o serie de factori cum ar fi vârsta, starea de sănătate, stadiul bolii.
Ce înseamnă 7 din 1 milion?
În spatele cifrelor – mici sau mari, în spatele statisticilor de orice fel, sunt oameni. De exemplu, doar 7 oameni la 1 milion sunt afectați de un anumit tip de cancer de sânge*, dar fiecare dintre aceștia 7 pot fi prietenii noștri, familia noastră, colegii noștri. 7 înseamnă în primul rând vieți și abia apoi cifre.
Pentru mine este important să știu că o companie precum Janssen își folosește toate resursele și inovează constant pentru a le da celor care au nevoie speranța că există timp. Pornind de la acest gând, a apărut campania „Inovaţie pentru toate vieţile din spatele cifrelor”, care s-a desfășurat simultan în București și Iași.
Din 30 noiembrie până în 9 decembrie, în vitrinele din spațiile comerciale de pe Calea Victoriei nr. 46 (în București) și Piața Ștefan cel Mare nr. 4 (în Iași), a fost instalată o aplicaţie inedită dezvoltată de cei de la Janssen România cu scopul de a atrage atenția asupra cancerelor de sânge și asupra angajamentului pe care echipa lor o are pentru dezvoltarea de soluții terapeutice în hematologie.
* Macrobulinemia Waldenström are o incidențăde 7,3 la un milion de persoane în cazul bărbaților și de 4,2 la un milion de persoane în cazul femeilor (Sursa: Leukemia and Lymphoma Society. Waldenstrom Macrobulinemia facts. Disponibil aici.)