Am văzut cu întârziere secvenţa: un gânsac chel, cu o cruce de buticar spânzurată sexi în anchiorul generos al tricoului, vede o secvenţă în care mama lui Cabral se împiedică şi cade în direct. Incidentul îi prilejuieşte moderatorului Brancu o mică reflecţie teologică, scoasă parcă din Gramatica limbii române a Mioarei Avram:

Adică e şi cum ţi le-aşază Dumnezeu, în sensul în care ea a căzut sub ochii fiului ei.

E suficient acest mic brânci teologic, pentru ca invitatul, un fel de Axinte intelectual, să o ia cu tot cu ochelari de-a berbeleacul pe panta unei hermeneutici de coteţ, care l-ar fi lăsat şi pe Becali cu gura căscată:

Da’ vezi, Cristi, că Dumnezeu nu e cioară!

Apoi, ca un fel de epilog la această cugetare iscată în vintrele sale cele mai adânci, Axinte urmează:

Cabral e băiat fain. [face o pauză] Păcat că trăieşte…

Recunosc, când am văzut scena prima dată mi-a crescut tensiunea şi i-am dorit gânsacului să-l găsească iute tatăl vitreg al lui Cabral, Cabral însuşi ori chiar mama lui Cabral, vicecampioană europeană şi mondială de kick-boxing. Am fantazat o vreme, mărturisesc, gândindu-mă la mutra lui Axinte făcută afiş de spectacol cu Stela şi Arşinel.

Apoi am citit ce a scris Cabral şi m-a cuprins o tristeţe nesfârşită cu gândul la ţara asta şi la obiceiul nostru tâmpit de a-i terfeli pe cei mai buni şi mai senini dintre noi. M-a apucat jalea uitîndu-mă iar şi iar cum se îmbată gânsacul şi moderatorul cu găinaţul ilariant produs de primul şi cum hohotesc, aruncând cu găinaţ în stânga şi-n dreapta, în vedete şi-n telespectatori deopotrivă. Ca nişte puşti care trag pârţuri şi râd ţinându-se cu mâinile de burtă de metafizica lor gazoasă.

M-am gândit la cât de greu trebuie să-i fi fost doamnei Ibacka să-şi crească copiii în Berceniul comunist şi în cel de tranziţie, înfruntând prejudecăţile celor convinşi şi astăzi că există vreun merit în faptul că s-au născut albi. M-am gândit la cum i-a educat pe Artemis şi pe Cabral să devină nişte luptători şi să demonstreze că cei care citesc caracterul oamenilor în culoarea pielii greşesc. Şi la ce mândră trebuie să fie acum de destinul fiecăruia dintre ei. Doamna Ibacka nu merita mizeria spusă de Axinte.

Îl ştiu pe Cabral de când şi-a făcut blog. Înainte nu-l băgasem în seamă, nu era în zona media pe care o urmăresc. Pe blog am descoperit un observator extrem de inteligent şi un cronicar delicios al realităţii româneşti, dar şi un soi de umor pe care-l crezusem îngropat demult: poanta senină, hazul de dragul hazului, fără adresă, fără ţintă, fără răutate, şi multă, multă autoironie (clipul cu mama lui căzând în direct îl publicase chiar el pe blog). De când l-am cunoscut, îl respect şi mai mult: am descoperit, în primul rând, un om autentic, ceea ce, în lumea media, e o calitate pe cât de rară, pe atât de preţioasă. Cabral nu merita mizeria spusă de Axinte.

Omul e cel mai relaxat mulatru pe care-l ştiu când vine vorba de culoarea pielii lui. Dar în spatele relaxării de azi nu e greu să ghiceşti truda şi înverşunarea cu care s-a luptat să ajungă unde e acum, în ciuda tuturor celor care au crezut ca n-are ce să fie de capul lui, “aşa negru cum e”. Iar astăzi Cabral îi cere iertare fetiţei lui pentru că şi ea va trebui să treacă prin aceleaşi ordalii. Pentru că, oricât de relaxat ar fi Cabral, asta nu-i va relaxa nici pe Becali, nici pe Vadim, nici pe Axinte, nici pe rasistul de la colţul blocului. Inoke, fetiţa lui Cabral, nu merita mizeria spusă de Axinte.

Ca mai toţi rasiştii, Florin Petrescu aka Axinte nu e doar agresiv, e şi prost informat. Cea mai recentă ipoteză antropogenetică (1), care întruneşte consensul celor mai mulţi oameni de ştiinţă, spune că strămoşii tuturor oamenilor se trag dintr-o populaţie de cca 1,000 de omeni care locuiau, acum 56,000 de ani, în Estul Africii. Cam ce culoare a pielii vă imaginaţi că aveau strămoşii noştri? Iar dacă şi ce scrie în Biblie e adevărat, că Dumnezeu i-a făcut pe primii oameni după chipul şi după asemănarea Sa, e timpul să afle şi Axinte că e mult mai probabil ca Dumnezeu să semene cu o cioară decât cu un gânsac.

Mi se face greaţă la gândul că am un strămoş comun cu unul ca Florin Petrescu, dar creşte inima în mine când mă gândesc că sunt văr de-al enşpezecidemiilea cu Cabral.

(1) H. Liu, F. Prugnolle, A. Manica, F. Balloux, “A Geographically Explicit Genetic Model of Worldwide Human-Settlement History”. The American Journal of Human Genetics, Vol. 79, Nr. 2, Pag. 230-237

Tags: agentul vip, artemis ibacka, axinte, Cabral Ibacka, cioara, culoarea pielii, dumnezeu, florin petrescu, inoke ibacka, mulatru, rasism