Ușor cu Nobelul pe scări

July 15, 2013 • dezvoltare personala • focus

Dați-mi voie să mai insist puțin promo domo sua și să vă spun două vorbe despre calitatea profesorilor de la Stanford Graduate School of Business.

Ce să vă spun? Cei mai mulți sunt rockstars în domeniile lor. Realizări? Păi să le numărăm, coane Fănică! Trei sunt laureați Nobel: Michael Spence a primit premiul Nobel pentru teoria semnalelor costisitoare, iar cei care aveți pregătire financiară îi veți recunoaște pe ceilalți doi laureați, respectiv pe Myron Scholes (din “formula Black-Scholes”) și pe William F. Sharpe (din “Sharpe ratio”). Alți doi au primit medalia John Bates Clark, cel mai prestigios premiu în economie după Nobel.

Sindromul impostorului

July 13, 2013 • dezvoltare personala • focus

Sindromul impostorului afectează foarte mulți oameni pe care ceilalți le-ar descrie cu ușurință ca “oameni de succes”. Este un complex de inferioritate, care-i împiedică să se bucure de propriile realizări; o teamă constantă că ceilalți îi supra-evaluează și că, la un moment dat, se vor prinde de “impostura” lor. În cele mai multe cazuri, astfel de temeri par absolut ridicole, ceea nu le face mai puțin nocive. Dar există și împrejurări în care sindromul impostorului nu mai pare chiar o gugumănie. Un program de MBA de top este o astfel de situație.

Stanford Graduate School of Business vine la București

July 8, 2013 • dezvoltare personala • focus

În caz că v-ați întrebat unde-am dispărut în ultimii doi ani, am fost plecat în California, în inima Silicon Valley, la Stanford, unde am studiat pentru un MBA în cadrul Stanford Graduate School of Business. Am să revin zilele astea cu o însemnare despre cum mi-am petrecut acești doi ani, dar pentru moment pot doar să vă spun că plecarea asta a fost una dintre cele mai bune decizii din viața mea.

Săptămâna viitoare, miercuri, 17 iulie, la ora 7 PM la hotel Athénée Palace Hilton, în București, școala mea organizează prima prezentare a programului de MBA în România. Voi fi și eu acolo, împreună cu alți absolvenți, și vă încurajez să participați dacă sunteți pasionați de management și dezvoltare personală, indiferent dacă lucrați în sectorul comercial sau în cel non-profit.

Vedere din Cambodgia

August 2, 2012 • focus • locuri • the one

O imagine care mă va urmări toată viața.

Dincolo de entuziasmul incredibil al tinerilor khmeri și de optimismul neobosit al unor ONG-uri care lucrează cu copiii străzii sau cu victimele traficului de persoane, ce m-a impresionat în Cambodgia este că în spatele oricărei conversații și al oricărui zâmbet se citește o cicatrice.

Rămas bun, doamna Banu!

June 24, 2012 • focus • remember

Se spune că deasupra intrării în Academie, Platon pusese un avertisment: Să nu intre aici cel care nu știe geometrie! Mă gândesc uneori că probabil că nu mi-aș fi descoperit niciodată gustul pentru filosofie, prima mea alegere la admitere, dacă n-aș fi învățat geometrie și algebră cu doamna Florica Banu, profesoara mea de matematică din gimnaziu.

Reiau, cu părere de rău, rândurile pe care le-am scris aici acum aproape doi ani, când doamna Banu și-a început ultima ei lecție de viață, lupta cu o boală care nu ține cont de cât de iubiți sunt cei care-i cad victime.

Sâmbătă doamna Banu a trecut la cele veșnice. Am rămas să-i spunem povestea toți cei pe care ne-a învățat să judecăm drept, să dăm fiecăruia ce i se cuvine și să ne facem temele. Sunt lecții simple, dar contează enorm să le primești la vârsta potrivită. Dumnezeu s-o țină în lumină!

Fără obligații

April 11, 2012 • focus • la vita e bella • the one

Cum să reaprinzi scânteia în relația ta cu biblioteca

În liceu și în facultate, făcusem potecă prin fața buchiniștilor de la Universitate. Cumpăram tot ce mi se părea “esențial” și credeam că voi avea cândva vreme să citesc. Aveam un plan de “lecturi obligatorii”, inspirat de referințele erudite ale eseiștilor români în vogă la acea vreme. În paranteză fie spus, la 15 ani Irina Nicolau a încercat, fără succes, să mă vindece de această sminteală. Privind în urmă, îmi pare rău că n-am ascultat-o. Dar anticipez.

Melancolie

March 26, 2012 • bucuresti • focus • la vita e bella

Îmi făceam bagajele pentru o vizită scurtă în România când mi-am dat seama că-mi lipsește ceva. Căutam distrat o cheie care nu există, cheia de-acasă.

După ce m-am mutat de la ai mei, am locuit întotdeauna cu chirie pentru că mi-au plăcut centrul, arhitectura veche și provizoratul. De hogeacul din Maria Rosetti, unde am locuit în ultimii trei ani și jumătate, m-am îndrăgostit, însă, iremediabil. În locul meu s-a mutat unul dintre prietenii mei cei mai buni și, deși mi-ar fi părut mai rău dacă ar fi ajuns să locuiască acolo un străin, când l-am vizitat astă-toamnă, am avut o senzație stranie, ca și cum l-aș fi văzut pe stradă la braț cu o fostă iubită.

Cum mi-am petrecut ziua de naștere

November 7, 2011 • carpati • focus • the one

Nu-mi stă în fire să nu duc lucrurile la bun sfârșit. Când mi-am propus să-mi petrec aniversarea de 30 de ani pe Vârful Moldoveanu, n-am avut niciun dubiu că pe 30 august voi savura un pahar de șampanie la 2544 de metri. Îndrăznesc să cred că nici prietenii mei, care mă cunosc destul de bine, nu s-au îndoit că așa vor sta lucrurile.

Numai că, pentru prima dată de când am început să bat munții cu rucsacul în spate, socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din grădina carpatică.

Regele nostru

October 25, 2011 • focus • mergi pe mana mea

Nu mi-am dat seama de asta înaintea plecării din țară, dar viața Regelui Mihai este una dintre poveștile pe care le spun cu cea mai mare plăcere și mândrie atunci când vorbesc despre România.

Spre deosebire de dictatorii care-și ridică statui în timpul vieții, viața Regele Mihai este ea însăși un monument, iar personalitatea Majestății Sale este o statuie care nu mai are nevoie de niciun soclu. Dacă ne-am deschide mai lesne sufletul spre a-i admira pe cei mai merituoși decât noi, măiestria acestei statui ar putea în sfârșit să ne inspire. Avem atâtea de învățat din ceea ce istoria l-a învățat pe Regele nostru și e așa de mare păcat că ne dăm încă prea târziu seama de asta.

Semizeul

October 6, 2011 • focus

Am spus odată că, dacă există zei laici, eu cred în Steve Jobs. A fost unul dintre oamenii care au schimbat pentru totdeauna fața planetei. În ziua în care fiecare școlar va avea pe bancă o tabletă digitală, va trebui să îndreptăm un gând de recunoștință și către omul care a îndrăznit mereu să ne ia de mână și să ne ducă acolo unde l-a purtat imaginația.

N-a fost un zeu, a fost făcut din carne și oase, ca noi toți. Nu s-a născut bogat și n-a fost crescut în puf. Mama lui nu și-a permis să-l crească și l-a dat spre adopție unor oameni care nu absolviseră o facultate. Dincolo de tehnologia minunată pe care ne-a dăruit-o, Steve Jobs ne-a întărit credința în cel mai frumos vis al umanității: acela că poți ajunge, prin puterile tale, tot ce-ți dorești să fii.