Lecţia de prim ajutor

• CSR • in media • mergi pe mana mea

De mâine la Pro TV de la ora 10.30

În lunile în care am făcut voluntariat pe ambulanțele SMURD și la camera de gardă a Spitalului Floreasca, sub coordonarea doctorului Bogdan Oprița, mi-am dat seama cât de important este ca oamenii obișnuiți să cunoască măsurile elementare de prim ajutor, care pot salva viața cuiva în minutele critice care trec până la venirea Salvării.

Așa s-a născut ideea unui program național de educație pentru acordarea primului ajutor. M-am bucurat să găsesc sprijin pentru această idee în cadrul ING Asigurări de Viaţă, SMURD și Pro TV.

Lecţia de prim ajutor este un program de educație pentru viață care cuprinde emisiunea Lecţia de prim ajutor difuzată pe Pro TV în perioada noiembrie 2011 – februarie 2012 şi site-ul lectiadeprimajutor.ro. Proiectul este sprijinit de ING Asigurări de Viaţă și garantat de SMURD.

În România, doar în anul 2010, peste 1.000.000 de persoane au solicitat ajutor medical de urgenţă. Cea mai mare parte a celor care apelează serviciul 112 nu ştiu ce trebuie să comunice operatorilor sau cum să procedeze în cazul unei persoane care are nevoie de ajutor. Necunoaşterea unor minime măsuri de prim ajutor poate pune în pericol viaţa unei victime. Conform statisticilor SMURD, există cazuri în care situația victimei este agravată de intervenţia unor persoane care execută greşit unele manevre sau care mişcă pacientul atunci când nu ar trebui.

Site-ul lectiadeprimajutor.ro oferă soluţii la situaţiile de urgenţă cele mai frecvente, soluţii care pot fi puse în practică în siguranţă de către persoane care nu au pregătire medicală. Aici sunt disponibile informaţii despre cum recunoaştem o urgenţă medicală, cum putem oferi primul ajutor în cazul hemoragiilor, arsurilor, intoxicaţiilor, fracturilor, cum să efectuăm corect manevra Heimlich, dar şi informatii despre prevenţie şi procedura de semnalare a unei situaţii de urgenţă la 112.

Informaţiile sunt însoţite de ilustraţii grafice și, pe măsură ce emisiunea va fi difuzată la Pro TV, înregistrările vor fi disponibile și pe site. De asemenea, site-ul oferă şi posibilitatea de a pune întrebări online şi a primi răspunsuri de la medicii SMURD în 24 de ore. Pe Facebook programul şi informaţiile despre acesta sunt disponibile aici, iar pe Twitter aici.

Emisiunea, pe care o prezint alături de Dana Rogoz și de medicul SMURD Simona Bratu, va fi difuzată pe Pro TV în fiecare sâmbătă, începând cu ora 10.30, în cadrul “Ce se întâmplă, doctore?”. Primul episod va fi difuzat mâine, 12 noiembrie 2011.

Programul „Lecţia de prim ajutor” a fost prezentat miercuri, în cadrul unui eveniment organizat de ING Asigurări de Viaţă şi SMURD. La eveniment au participat Dr. Raed Arafat, Preşedintele Fundaţiei pentru SMURD, Dana Rogoz (Pro TV) şi Cornelia Coman, director general ING Asigurări de Viaţă. Cei prezenţi la eveniment au beneficiat şi de o lecţie de prim ajutor, oferită de doctorul Arafat.

Le sunt recunoscător celor datorită cărora acest proiect a prins viață și, sper eu, va ajuta la salvarea cât mai multor vieți. Mulțumesc, Delia Cârstean, Alina Sîmpetru, Maria Apostol, Gabriela Popescu, Mădălina Mălaia, Anamaria Bogdan, Hajnal Vass, dr. Simona Bratu și dr. Raed Arafat!

True bravery

• Uncategorized

I will remember this evening as one of the most privileged moments spent at the business school. This little woman, our colleague, whose tribulations none of us has ever suspected, shared with us the painful details of the tragedy that torn apart her life, her family, her faith. Her voice trembling at times, her watery eyes questioning an ever silent God, she went bravely through her self-imposed ordeal and gave us the full account of her emotional agony.

:: read the rest of this entry on bucurenci.com

Cum mi-am petrecut ziua de naștere

• carpati • focus • the one

Vedere spre Moldoveanu

Și ce-a ținut Făgărașul să mă învețe cu această ocazie

Nu-mi stă în fire să nu duc lucrurile la bun sfârșit. Când mi-am propus să-mi petrec aniversarea de 30 de ani pe Vârful Moldoveanu, n-am avut niciun dubiu că pe 30 august voi savura un pahar de șampanie la 2544 de metri. Îndrăznesc să cred că nici prietenii mei, care mă cunosc destul de bine, nu s-au îndoit că așa vor sta lucrurile.

Numai că, pentru prima dată de când am început să bat munții cu rucsacul în spate, socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din grădina carpatică. Plecasem pe un traseu recomandat, cu lux de amănunte și detalii pitorești, de Cristi Duminecioiu, un montaniard pasionat, pe care l-am cunoscut deghizat în fotograf la evenimentele mondene ale Bucureștiului. Aveam hartă, busolă și tovarăși de nădjede. Nimic nu prevestea eșecul care avea să urmeze.

Din păcate, lucrările tăietorilor de lemne au transformat Valea Rea într-un drum demn de acest nume, așa că am ajuns la capătul văii mult mai târziu decât planificasem. Ce n-am știut, mulțumită, de altfel, și indicațiilor dubioase ale localnicilor, era că ne aflam, de fapt, destul de departe de punctul de start al traseului nostru. Am văzut triunghiul roșu, marcajul pe care trebuia sa-l urmăm, și am început ascensiunea.

A fost, de altfel, singurul triunghi roșu pe care l-am văzut în ziua respectivă. Drumurile forestiere se bifurcau fără noimă, iar indicațiile tăietorilor de lemne erau tot mai contradictorii. Convins că toate aceste detururi nu sunt altceva decât o pierdere de timp, am făcut cea mai mare prostie pe care o poți face pe munte: am luat-o pieptiș prin pădure, având ca țintă creasta, fără niciun traseu și niciun fel de echipament de escaladă.

Au urmat trei ore de calvar, în care ne-am agățat de crengi de brad și apoi de jepi ca să escaladăm un versant tot mai abrupt. Ne-am lovit, ne-am zgâriat, mie mi-a alunecat piciorul între două pietre și m-am ales cu o vânătaie de toată frumusețea, am crezut de nenumărate ori că nu mai avem putere să continuăm, dar am tras de fiecare dată aer în piept și am mers mai departe. După vreun ceas, căpătasem deja două certitudini: că nu mai găsim nicio potecă și că nu mai ajungem în niciun caz pe Moldoveanu. Incertitudinea era legată de întâlnirea cu vreun urs, căci ne aflam într-un teritoriu patrulat de marile mamifere și ne croisem drum printre bârlogurile acestora.

Când am ajuns, în cele din urmă, pe creastă și Făgărașul și-a răsfirat crestele amețitoare în fața noastră într-o scenografie căreia niciun aparat foto nu-i poate face cu adevărat dreptate, abia mai respiram, dar pe fețele noastre plutea un zâmbet vecin cu demența. Primul lucru pe care l-am spus, după ce mi-am recăpătat suflul, a fost că, probabil, nici pe Moldoveanu nu m-aș fi simțit la fel de bine. N-am mai desfăcut șampania, niște ouă fierte și o supă fiartă la primus au avut un gust mai delicios decât cele mai rafinate mese pe care le-am savurat în viața mea. Nu consumasem nici unul stupefiante, dar pentru câteva zeci de minute și eu și tovarășii mei am simțit că suntem stăpânii lumii și că nimic nu ne mai poate sta în cale.

Am coborât apoi spre lacul Galbena, unde am fost răsplătiți cu o acuarelă seducătoare, pe care am s-o port în suflet multă vreme:

Foto: Dorin Anghel

Se făcuse târziu și coborârea se anunța mai periculoasă decât urcușul. Neavând de ales, am luat-o în jos pe firul unei ape, în speranța că nu va fi nevoie să aprindem prea curând lanternele. Cineva acolo sus a avut, însă, grijă de noi și, după ce am părăsit jepii și am intrat iar în pădure, ni s-a părut că întrezărim în albia secată a unui pârâu ceva ce fusese cândva o potecă. Nu vă pot descrie cum m-am simțit când mi-am dat seama că descoperisem chiar drumul despre care îmi vorbise Cristi, avertizându-mă că nu e marcat și că e foarte greu de găsit.

Mica noastră expediție începuse să semene tot mai tare cu o călătorie inițiatică. Dacă la început am bântuit orbește și am ales calea cea mai grea, deși aveam oarecum la îndemână un traseu bătut de toată lumea, în a doua parte a zilei am străpuns puțin vălul care ne orbise mai devreme și am găsit poteca salvatoare, mai puțin umblată și cu atât mai prețioasă.

Mai departe, coborârea ni s-a părut floare la ureche și, totuși, am ajuns la mașină pe întuneric, cu frontalele aprinse. Gândul că noaptea ne-ar fi putut prinde în pădure, fără traseu și fără marcaj, în proximitatea urșilor, îmi dădea fiori pe șira spinării.

Pe drumul de întoarcere, m-am gândit că a trebuit să împlinesc 30 de ani ca să învăț să mă bucur de dificultatea unui drum, indiferent dacă acesta ajunge sau nu pe cel mai înalt vârf. Îi datorez Făgărașului această lecție valoroasă și promit că am să-l las să mă păcălească și cu altă ocazie. Munții aceștia, știu bine, mă vor aștepta la locul lor, gata oricând să-mi toarne o nouă cupă de ambrozie pe gât și să-și râdă de delirul meu naiv, în care am ajuns să mi-i închipui nu doar ca pe niște simpli munți, ci ca pe niște hâtri și înțelepți profesori.

:: The One, octombrie 2011

Șanse egale pentru copiii din ghetou

• societate civila

Luna aceasta una dintre organizaţiile dragi mie, Policy Center for Roma and Minorities, a sărbătorit un an de la înfiinţarea Centrului de Educaţie Alternativă din Ferentari. Centrul este o încercare de a combate excluziunea socială acolo unde ea se manifestă cel mai violent şi care oferă alternative copiilor care s-au născut într-un mediu social defavorizat, cultivându-le talentele şi pasiunile.

În ultimul an peste 100 de copii au trecut pragul Centrului şi au luat parte la cursuri de actorie, fotografie, muzică, artă, au făcut antrenamente de fotbal şi baschet, au luat lecţii de street dance, tehnici de bază de filmare, educaţie socială şi financiară. Prin joc le-au fost stimulate stima de sine, perseverenţa, disciplina, spiritul de echipă şi a fost cultivată adoptarea unui sistem de valori propriu.

Mulţi dintre aceşti copii sunt victimele abuzurilor fizice și emoționale şi provin din familii dezavantajate, astfel că provocarea acestui centru depăşeşte preocuparea obişnuită pentru o educaţie mai bună. Dacă vrei să sprijini acestă iniţiativă te poţi alătura echipei Policy Center for Roma and Minorities în calitate de voluntar.

Poftiți la Bal!

• mergi pe mana mea • rendez vous

Astă-vară, când prietenii de la Hospice Casa Speranței mi-au propus să prezint din nou Balul de Caritate Edelweiss, mi-a părut îngrozitor de rău că nu voi fi în România ca să-i pot susține. Din fericire, când mi-am consultat programul de școală, am văzut că vacanța de Thanksgiving începe chiar în ziua cu pricina, așa că am făcut o petiție și școala mi-a dat voie să plec cu o zi mai devreme.

Să vă spun de ce țineam morțiș să nu ratez ediția de anul acesta și de ce nu trebuie s-o ratați nici voi. În primul rând pentru oamenii de la Hospice. Le datorez Prințesei Marina Sturdza și Mihaelei Rădulescu privilegiul de a-i fi cunoscut și de a le putea fi de ajutor. Am fost atât de impresionat de munca lor, încât i-am vizitat și în Republica Moldova, unde fac aceleași lucruri minunate: oferă tratament paleativ pacienților cu boli terminale, mulți dintre ei copii, de ale căror suferințe sistemul medical de stat se îngrijește prea puțin.

Este foarte nobil să salvezi vieți, dar este la fel de nobil să ajuți un om să moară cu demnitate, să-i alini suferința cumplită pe care ultimele zile, săptămâni, luni ale acestor groaznice maladii o aduc cu sine.

Balul a împlinit anul trecut zece ani și a trebuit să accepte că a crescut mare. În fiecare an, biletele se vindeau cu două luni înainte, pentru că locurile erau în număr foarte mic. Cei de la Hilton, care au fost în tot acești ani partenerii tradiționali ai Balului, au înțeles primii această problemă și, spre cinstea lor, le-au propus organizatorilor să găsească un spațiu mai încăpător, pe potriva noilor dimensiuni ale evenimentului. Așa că anul acesta, Balul s-a mutat peste drum, la Radisson.

Nu este doar o creștere în amploare, este și o creștere în strălucire. Anul acesta, Balul este sprijinit de Pro TV, așa că programul și invitații vor fi pe măsură. Nu pot să vă dezvălui alte detalii decât că tema serii va fi lumea filmului, dar ieri noapte, când am trecut în revistă programul și pachetele care vor fi scoase la licitație, am fost dat pe spate de rezultatele muncii organizatorilor. Va fi, cu adevărat, fabulos! Un eveniment de caritate așa cum Hospice Casa Speranței și o capitală ca Bucureștiul merită cu prisosință.

Dacă vreți să-i ajutați pe acești oameni minunați, încă mai puteți cumpăra un bilet, fie pentru voi, fie pentru a-l face cadou unui prieten, fie pentru a le oferi colegilor din companie o seară memorabilă. Mai multe detalii găsiți în imaginea alăturată. Persoana de contact pentru rezervări este Ioana Coff, care răspunde la events[at]hospice[punct]ro.

Ne vedem la Bal!

Despre putere

• mergi pe mana mea

Ce frumos și adevărat scrie Cosmin Alexandru despre putere în ultimul număr DoR:

Peste un an am mai urcat o treaptă. Puterea mi s-a înfăţişat sub forma cea mai tentantă, atunci, pentru mine: bani şi carieră. Împreună cu alţi asociaţi am înfiinţat o firmă de cercetare de piaţă şi am devenit şef. Întâi şeful meu, apoi al altora. Asta era o poziţie de putere explicită, venea la pachet cu un status social recunoscut. Aveam drept de decizie asupra altcuiva. Şi mi-l exercitam fără multe menajamente. Am avut angajaţi pe care i-am făcut să plângă în faţa mea, şi nu de bucurie. Când mi se părea că merită să fiu rău, eram rău. Puterea însemna capacitatea de a-i face pe alţii să facă cum vreau eu, indiferent de ce voiau ei.

Pe la 25 ani a început să-mi încolţească în minte ideea că ceva era în neregulă în felul în care îmi alimentam succesul. Că postura asta de proprietar al puterii şi dreptăţii e o falsă cucerire. Atunci am hotărât să mă duc în armată. Am vrut să trăiesc câteva luni într-un mediu în care toate însemnele puterii mele din centrul Bucureştiului nu mai valorau nimic. Să mă văd lipsit de putere într-o lume a puterii absolute. Acolo am înţeles cât de lipsite de putere sunt, de fapt, argumentele de genul „Pentru că aşa vreau eu!”, „Pentru că aşa zic eu că e mai bine!”, „Pentru că aşa scrie la regulament!”. A fost suficient încât să-mi învăţ lecţia şi să mă întorc dornic să-mi construiesc relaţii puternice, bazate şi pe altceva în afară de putere.

:: citește toată povestea aici

Ultimul curs PCM de anul acesta

• psihologie

În noiembrie voi face o scurtă vizită în țară și pentru că la ultima ediție a cursului PCM au existat mai mulți doritori decât numărul maxim de participanți  permis de licența internațională, am decis să țin un nou curs introductiv de 3 zile.

Cursul va avea loc între 24-26 noiembrie și va fi găzduit așa cum v-am obișnuit de către colegii mei de la EXEC EDU.

Continue reading…

Regele nostru

• focus • mergi pe mana mea

Nu mi-am dat seama de asta înaintea plecării din țară, dar viața Regelui Mihai este una dintre poveștile pe care le spun cu cea mai mare plăcere și mândrie atunci când vorbesc despre România.

Nu e puțin lucru să ai la 19 ani curajul de a-i ține piept unui dictator militar și de a-i oferi poporului tău ocazia să iasă cu fruntea sus dintr-un război în care a ales greșit de partea cui să se bată.

Rareori am fost așa de emoționat ca atunci când m-am aflat în prezența Majestății Sale. N-o să uit niciodată vibrația care a cuprins sala Ateneului atunci când Regele a urcat, împreună cu Regina Ana, în loja regală la aniversarea Jubileului nunții Majestăților Lor. Doar marii artiști, care dăruiesc publicului o parte din sufletul lor, se mai bucură sub cupola Ateneului de aceeași căldură și autenticitate din partea publicului. E atâta sinceritate în privirea Regelui și atâta demnitate în cuvântul Său, încât trebuie să fii de piatră ca să nu-i întorci aceste daruri sufletești.

De fiecare dată când am pășit pragul Palatului Elisabeta, am simțit că m-am întors în timp, într-o Românie mai simplă și mai senină. Am sperat de fiecare dată că voi avea ocazia să-i adresez câteva cuvinte, deși nu aveam cu adevărat mare lucru să-i spun. Anul trecut, când i-a acordat nepotului său titlul de Principe de România, am avut privilegiul să schimb câteva vorbe cu Majestatea Sa. Îmi imaginasem de atâtea ori această mult dorită întâlnire, încât atunci când, în fine, s-a produs, m-am pierdut cu totul și am debitat, cel mai probabil, niște banalități. M-am întrebat adeseori ce m-a îndemnat să caut acest prilej și ce m-a făcut să-l păstrez între cele mai de preț amintiri despre țara mea.

Am resimțit aceeași pierdere temporară a inteligenței atunci când am contemplat capodopere ale pictorilor sau ale sculptorilor mei preferați. Sunt lucrări cărora mi se pare că niciun comentariu nu le poate face cu adevărat dreptate. Mă mulțumesc să le privesc cu ochi lacomi, mut, literalmente, de uimire că o mână omenească a putut face asemenea minuni.

Spre deosebire de dictatorii care-și ridică statui în timpul vieții, viața Regele Mihai este ea însăși un monument, iar personalitatea Majestății Sale este o statuie care nu mai are nevoie de niciun soclu. Dacă ne-am deschide mai lesne sufletul spre a-i admira pe cei mai merituoși decât noi, măiestria acestei statui ar putea în sfârșit să ne inspire. Avem atâtea de învățat din ceea ce istoria l-a învățat pe Regele nostru și e așa de mare păcat că ne dăm încă prea târziu seama de asta.

Majestatea Sa împlinește astăzi 90 de ani. Cel mai frumos dar pe care l-a făcut poporului său este că ne-a rămas alături așa de multă vreme, în ciuda nedreptăților istoriei și în ciuda stupidității repetitive a celor pe care i-am ales să ne reprezinte.

Trăiască Regele!

În răspăr cu timpul

• ars longa vita brevis • mergi pe mana mea

Probabil că ați observat că public uneori și advertoriale aici pe blog. Încerc să nu o fac prea des și sunt destul de selectiv atunci când accept o ofertă. În plus, am o politică foarte strictă de a marca aceste însemnări corespunzător din respect pentru cititorii mei. Această însemnare nu este un advertorial.

Campania celor de la Silva Dark merită un “Bravo!” din toată inima. M-am bucurat să găzduiesc interviurile pe care le-au realizat cu niște inși de toată isprava despre un subiect vechi de când lumea: cum ne trecem timpul.

Reiau aici cele cinci tablouri, pentru că mi s-au părut inspirate și cred că merită o privire mai atentă. Vă urez să luați folos din fiecare:

  • Mihai Călin – Lui Mihai Călin nu i-a fost uşor să-şi urmeze pasiunea. A picat la facultate într-o vreme în care asta te condamna la doisprezece luni de muncă forţată, intitulate pompos “serviciu militar obligatoriu”. Dar Mihai nu s-a lăsat, iar liniştea pe care o degajă în acest interviu ar trebui să fie o lecţie pentru toţi cei care se tem să-şi urmeze visele.
  • Alexandru Tomescu – Când pune vioara jos, Tomescu zâmbește puțin încurcat, ca un copil care se rușinează că primește prea multă atenție. “Tu ai făcut asta?” îți vine să-l întrebi și el pare că se miră sincer că ar avea vreo legătură cu miracolul care tocmai a avut loc. Încălțat în bascheți, singur sau într-un trio seducător (împreună cu Horia Mihail și cu Răzvan Suma), el aduce muzica bună nu doar urechilor care vor s-o asculte, ci și sufletelor care au nevoie de ea, dar nu știu încă s-o caute.
  • Cosmin Bumbuţ – Bumbuț e unul dintre cei mai liniștiți oameni pe care-i cunosc. Dacă n-ar fi expozițiile, albumele, revista de fotografie, pictorialele din revistele glossy, ai putea crede, când dai peste el la prânz la bistro-ul Violetei sau în mijlocul voluntarilor de la Tășuleasa Social, că e un rentier care nu mai are de multă vreme grija zilei de mâine. Emană un calm profund, care-mi inspiră deopotrivă distanță și admirație, la fel ca și fotografiile lui.
  • Medeea Marinescu – Cu o copilărie petrecută pe platoul de filmare între aparate de filmat, reflectoare și decoruri, Medeea Marinescu este una dintre cele mai calde prezențe cinematografice de la noi.
  • Alexandru Darie – Când arunci o privire peste lista spectacolelor regizate de Alexandru Darie te-apucă amețeala. Când a avut timp omul acesta să creeze atât de mult frumos, să conducă un teatru și să mai și trăiască? Pe scândura scenei timpul curge altfel decât în viața reală și probabil că ceva din acest meșteșug alchimic li se transmite și oamenilor care fac teatru și care învață mai bine decât noi, profanii, sa altereze curgerea timpului și să transforme clipele trecătoare în aur.

Interviurile fac parte dintr-o serie de momente însufleţite de Silva Dark.

Veşti bune despre Andreea

• Uncategorized

Andreea s-a externat acum două zile şi se va întoarce acasă pentru perioada de recuperare. Operaţia a avut loc miercuri şi a fost considerată un succes de către medici. Chiar dacă ce a fost mai greu a trecut, pentru Andreea urmează un drum care cu siguranţă va fi mai uşor de parcurs dacă veţi continua să o susţineţi.

Între timp şi Romtelecom s-a alăturat susţinătorilor săi, cedând 3 numere de donaţii care sunt deja funcţionale

  • 0900.900.280 –  2 euro
  • 0900.900.282 – 5 euro
  • 0900.900.284 – 10 euro

Apelurile se pot face doar în reţeaua Romtelecom.

Cred că e important să știți că sufletul acestei întregi campanii a fost echipa ziarului CanCan. Am fost absolut impresionat de timpul, energia și resursele pe care le-au pus la bătaie pentru colega lor. Le mulțumesc și eu, dar cu siguranță cea mai frumoasă mulțumire pentru ei va fi să știe că Andreea s-a făcut bine.

Later edit: Scrisoare pentru Andreea