Auzisem păreri destul de proaste despre noua peliculă cu Ada Condeescu și George Piștereanu după vizionarea de la Cannes și mă temeam că pariul de a repeta succesul de anul trecut cu același cuplu de actori (Eu când vreau să fluier, fluier) va eșua.
Nu pornisem, așadar, cu așteptări foarte mari, așa că filmul lui Cătălin Mitulescu a fost o surpriză plăcută. Nu e comparabil cu Fluierul, dar asta e mai degrabă în avantajul lui. E, în primul rând, o poveste care curge mult mai ușor și mai firesc și care va avea, vreau să sper, succesul de public pe care-l merită.
Ideea scenariului e genială, pentru că spune o poveste acută din actualitatea românească, cea a fetelor seduse și convinse să se prostitueze în afara țării de către niște pseudo-Casanova provinciali. Am apreciat enorm atenția la detaliile care redau atât de bine culoarea locală a vieții, atât în scene și dialoguri, cât și în muzică, scenografie și costume. Înainte de a fi dramatic, filmul e foarte bine documentat.
Ada Condeescu face un rol complet diferit de cel din Fluier și se vede că a muncit foarte mult pentru asta. Studenta tocilară și oarecum anostă din pelicula lui Florin Șerban se transformă sub bagheta lui Mitulescu într-o bunăciune tinerică de la țară (cu șuvițe decolorate și top fără sutien), care degajă o sexualitate rudimentară foarte autentică și care se îndrăgostește cu o naivitate înduioșătoare. Scenele erotice, destul (dar nu excesiv) de explicite și care, sunt convins, nu au fost ușor de filmat, au și ele o poezie a lor, care i se datorează.
Două mi s-au părut a fi scăderile filmului și ambele sunt legate de personajul seducătorului, pe care l-am găsit prea puțin credibil. Pe de o parte, scenariul nu-l lasă deloc să se dezvolte ca un personaj simpatic. El rămâne rece și odios cap-coadă, ceea ce e destul de grosier. Mi-ar fi plăcut ca el să-și păcălească puțin spectatorii, să-i seducă, adică, până și pe aceștia, până la punctul la care să trăiască și ei șocul și dezamăgirea fetelor care-i cad pradă pe ecran.
