În decembrie 2005 am organizat prima dată, împreună cu Dragoş Muşat, “Lumânări împotriva uitării”. Nu e nici flashmob, nici marş, nici protest. E doar o comemorare. Ne adunăm pe 22 decembrie la 7 seara la Fântâna de la Universitate şi aprindem candele pe ghizdul fântânii. Stăm 5 minute şi mergem acasă.

Acum 21 ani în Bucureşti s-a murit pentru libertate. Ştiu că expresia asta a ajuns pentru mulţi dintre voi un clişeu, dar eu am luat-o întotdeauna ca pe ceva foarte personal. Eroii din decembrie au murit pentru ca şi eu să fiu liber să-mi urmez propriul drum spre fericire. Ei au murit pentru ca şi tu să poţi face acelaşi lucru. Asta nu e ceva ce scrie în cărţile de istorie. Asta e ceva ce simt oricând trec pe la Piaţa Universităţii şi văd crucile şi troiţele.

Nu-mi plac marşurile, depunerile de coroane, slujbele. Dar cred că fiecare trebuie să le poată mulţumi eroilor din decembrie în felul său. Unii pur şi simplu prin felul în care trăiesc. Alţii mergând la marşuri. Alţii la biserică.

Eu merg de ani buni de zile pe 22 decembrie seara la Piaţa Universităţii să aprind o lumânare. O vreme am mers doar cu sora mea. De la un timp, am început să-i chem şi pe alţii. E un sentiment bun atunci când ne adunăm în jurul fântânii şi vedem că oamenii nu uită aşa uşor cum se spune. Şi ne gândim că eroii mai trăiesc în felul acesta o clipă împreună cu noi şi apucă să bucure şi ei de toate lucrurile pentru care ei au murit şi cu care noi acum ne-am obişnuit de mult.

Veniţi să le dăm şi lor puţină libertate. Tare mult şi-au dorit-o…