Îmbrăcați în lumină
Cel mai bun spectacol văzut la Sibiu a fost, de departe, InTime al companiei lui Pál Frenák, al cărui titlu se poate citi atât “în timp”, cât și “intim” (pe franțuzește), așa cum a observat Pompilius Onofrei la conferința de presă de a doua zi.
Șapte tineri dansează preț de un ceas într-un decor care l-ar fi lăsat visător pe Macedonski. Deși trandafirii și canapeaua roșie invită la decadență, mișcările lor nu au nimic lasciv. Senzual este doar efectul vizual al trupurilor care se completează, se susțin, se oglindesc sau se înlănțuie într-o poezie erotică foarte rafinată. Jumătate din timp, tinerii sunt goi pe scenă fără ca asta să pară vulgar sau inutil. Costumele, și așa destul de sumare, cad cu ușurință la un timp și la o tensiune care nu par deloc căutate.
Şcoala de balet
Un text atât de bine scris, încât ţi-ai dori să fie ficţiune. Din păcate, nu …