Până când încep cursurile, am hotărât să mă apuc și aici de lucrul la care se pare că mă pricep cel mai bine. Mi-am făcut un blog, pe care-l găsiți la bucurenci.com. Voi prelua cele mai multe însemnări și aici pe blog, așa că nu e nevoie să mai adăugați un titlu în cititorul de RSS-uri, am să fac excepție doar cu acele însemnări despre care nu cred că-i vor interesa foarte mult pe cititorii din România.
Noul blog e în limba engleză, nu din vreo fiță sau dintr-un exces de comoditate, ci pentru că am nevoie de exercițiu în stăpânirea acestei limbi. Din respect pentru cititorii care nu vorbesc limba română, am să vă rămân recunoscător dacă veți scrie în limba engleză atunci când comentați pe bucurenci.com. Pe bucurenci.ro limba oficială, ca să zic așa, rămâne româna.