Dintre toate calomniile care se spun despre doctorul Arafat, cea care mă scoate cel mai …
„Voluntar de profesie”, ediţia despre SMURD
Pentru ultima zi din an, am ales înregistrarea celei de-a unsprezecea ediţii „Voluntar de profesie”, …
Cum am devenit voluntar SMURD
Pentru ediţia „Voluntar de profesie” dedicată serviciilor de prim ajutor, am ales să fiu chiar …
Cuminţenia pământului
La camera de gardă, noaptea în special, pacienţii necooperanţi sunt mai degrabă regula decât excepţia, …
Icoană
Azi în gardă la Floreasca a venit o pacientă foarte tânără cu o boală rară …
Prima noapte la urgenta
N-am avut niciodata o relatie buna cu sangele, cu bubele, cu secretiile, dar am invatat sa-mi controlez reactiile sau cel putin sa incerc s-o fac. Pe de alta parte, nu intalnesc la tot pasul sangerari, varsaturi, icontinenta urinara, asa ca habar n-aveam cat de bine sau cat de prost tolerez aceste intamplari biologice. O mare problema pentru mine sunt, apoi, mirosurile – chiar si cateva picaturi de parfum dulceag si ieftin sunt suficiente ca sa-mi provoace putina greata, ce sa mai zic de mirosurile cu adevarat respingatoare. Un motiv in plus sa privesc temator prima mea garda la UPU Floreasca.