Știrea ar suna cam așa: Câțiva copii veniți de la un centru de plasament din …
Auditul Național al Serviciilor Sociale
HHC România a început în parteneriat cu instituțiile statului primul audit național transparent al serviciilor sociale. Rezultatele studiului vor arăta care este situația reală a sistemului de protecție a copilului. Pentru prima dată în evaluarea sistemului serviciilor sociale vor fi implicați și copiii.
Noutatea studiului, pe lângă transparența procesului de auditare, este faptul că și copiii instituționalizați sunt implicați direct. Li se cere părerea despre sistemul actual, precum și sugestii pentru un sistem de protecție pe care ei l-ar dori.
Un viitor mai bun pentru copiii abandonați ai României
Din şase în şase ore un bebeluş este abandonat în maternitate. Pare înspăimântător. E mai bine decât era acum cinci ani, când la fiecare două ore un bebeluş era abandonat într-o secţie de maternitate în România.
Avem 40 de mii de copii lăsaţi în grija statului. Sună enorm? Am făcut progrese uriaşe. Acum zece ani erau peste 100 de mii.
Că suntem una dintre ţările cu cea mai mare rată a abandonului din Europa, se ştie. Întrebarea este cum ne creştem aceşti copii abandonaţi.
Ieri seară am primit un răspuns îmbucurător la această întrebare foarte gravă în cadrul unui eveniment găzduit de ES Martin Harris, Ambasadorul Marii Britanii, la reședința sa. Pe lângă activiștii civici, oamenii politici și oamenii de afaceri veniți să salute începutul unui program care va avea consecințe istorice, au fost prezenți prieteni vechi și noi ai organizației HHC România: Prințesa Marina Sturdza, Amalia Enache, Oana Cuzino, Adela Popescu, Paula Herlo, Andreea Pătrașcu, Cabral, Virgil Ianțu, Zoli Toth.
Despre ce este vorba?